Stiri

Cei zece CÂȘTIGĂTORI ai Premiului Național au fost desemnați. Vor încasa câte 100 000 de lei

Social 23.08.2017 09:30 Vizualizări1746
Cei zece CÂȘTIGĂTORI ai Premiului Național au fost desemnați. Vor încasa câte 100 000 de lei

Membrii Comisiei pentru decernarea Premiului Naţional au selectat cei zece câştigători ai Premiului Naţional, ediția 2017.

În cadrul unei şedinţe de la Guvern, care a fost prezidată de premierul Pavel Filip, au fost prezentate avizele comisiilor pe domeniile ştiinţă, tehnologii, cultură şi artă, sport, inclusiv demersurile la adresa Comisiei după finalizarea termenului de depunere a dosarelor candidaților la Premiul Național.

Conform regulamentului, membrii Comisiei şi-au exprimat opinia prin vot secret, iar numele câştigătorilor Premiului Naţional ediţia 2017 urmează să fie făcute publice după aprobarea hotărârii respective a Guvernului.

Laureaţii Premiului Naţional îşi vor primi distincţiile la 26 august curent, în cadrul festivităţii organizate cu prilejul Zilei Independenţei.

Premiul Naţional, în valoare de 100 de mii de lei, se acordă cetăţenilor Republicii Moldova pentru realizări remarcabile care au îmbogăţit substanţial ştiinţa, tehnologiile, cultura, arta şi sportul, au contribuit la promovarea imaginii pozitive a ţării pe plan internaţional, au avut un impact considerabil asupra progresului tehnico-ştiinţific şi social-economic, asupra culturii naţionale şi mondiale.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4608 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.04 1 USD 17.27 1 RON 3.82 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri