Cei cinci transnistreni, care intenționau să incendieze sediul CEC și automobilele IGP, la comanda lui „Vladimir de la Moscova”, plasați în arest preventiv pentru 30 de zile
1493
Cei trei bărbați și două femei cu vârste cuprinse între 18 și 42 de ani, toți originari din Transnistria, prinși joi în timp ce încercau să incendieze ușa de la intrarea Comisiei Electorale Centrale (CEC) și mai multe mașini din parcarea Inspectoratului General al Poliției (IGP), își vor petrece următoarea lună în închisoare.
Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus astăzi, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, aplicarea a câte 30 de zile arest preventiv în cazul celor cinci indivizi.
„În timpul audierilor, aceștia au declarat că au fost racolați de un bărbat pe nume Vladimir, care la momentul actual se află în Moscova, Federația Rusă. Sarcina trasată de acesta a fost să incendieze câteva mașini din parcările IGP și CEC. Pentru aceste acțiuni le-a fost promisă suma de 5 000 de dolari, care urma să fie transferată de bărbatul din Moscova. Toate cele declarate de membrii grupului au fost confirmate prin chat-urile depistate în telefoanele lor, prin care discutau cu Vladimir și primeau indicații concrete pentru executare. Pentru primirea banilor, aceștia urmau să plaseze în chat-uri dovezi cu poze în care mașinile IGP și CEC sunt incendiate. Tot în acele conversații s-a stabilit că, anterior, aceștia au primit indicații similare pentru a vandaliza sediul Curții de Apel”, a detaliat anterior Poliția.
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
11:05
15.11.2026
10:51
15.11.2026
09:36
15.11.2026
08:30
15.11.2026
06:01
15.11.2026
04:17
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
15.11.2026
11:29
15.11.2026
11:05
15.11.2026
10:51
15.11.2026
09:36
15.11.2026
08:30
15.11.2026
06:01
15.11.2026
04:17
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
14.11.2026
18:43
14.11.2026
17:42
14.11.2026
17:03
14.11.2026
17:01
14.11.2026
16:24
14.11.2026
16:00
14.11.2026
14:44
14.11.2026
13:56
14.11.2026
13:27
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
INVESTIGAȚIE // Peste 184.000 de euro, risipite din cauza unei erori la Primăria Bălți. Bălțenii ar putea achita nota de plată pentru un proiect european















