Ce se întâmplă când (nu mai) ții cu ursul…

Antidot

Sunt oameni care, în virtutea caracterului, a activităților desfășurate sau a funcțiilor pe care li s-a întâmplat să le exercite, s-au obișnuit să dețină, mereu, controlul. Indiferent că e vorba de familie sau de viața publică, își impun voința și punctul de vedere ca fiind adevăruri în ultimă instanță. Chiar dacă deseori sunt conștienți că nu au dreptate... Atunci când, precum e și firesc, capacitatea lor de control asupra a toți și toate scade - fie că puii și-au construit propriile cuiburi și își revendică și ei dreptul la decizie, fie că un subaltern mai abil le-a luat locul -, oamenii respectivi intră în panică. Și nu există aliat mai rău pe lumea asta decât panica. Deoarece,dacă frica are picioare lungi, panica te duce la nesăbuință și începi să faci prostii.

Iar dacă acceptăm ca un fapt împlinit ideea că țările, nu o dată, procedează potrivit unor „scenarii umane”, atunci ceea ce se întâmplă în ultimul timp pe „frontul de Est” nu trebuie să ne mire. Pentru că nu e „nimic nou” aici, spune celebrul roman…

Aceleași sperietori, aceleași fobii

Rusia a pierdut controlul în „străinătatea apropiată” - cel puțin, în cea din emisfera vestică - și este cuprinsă de panică. Da, a „recuperat”, prin șantaj, Armenia, dar celelalte țări membre ale Parteneriatului Estic își continuă calea spre Vilnius. Și asta nu e deloc pe placul Kremlinului. Se simțea din dezamăgirea cu care, miercuri seară, posturile tv rusești transmiteau știrea despre faptul că Guvernul de la Kiev a aprobat, la 18 septembrie 2013, proiectul Acordului de Asociere al acestei țări cu Uniunea Europeană (NTV tocmai cu Ucraina și-a început jurnalul...). Se simțea din insistența cu care aceiași jurnaliști moscoviți i-au căutat pe antieuropeniștii ucraineni - doar nu ne-am imaginat că vecinii nu au parte de asemenea (ne)noroc și că acolo caracatița rusă nu și-a extins tentaculele… Se simțea din plăcerea - temperată, ce-i drept - cu care aceștia îi proroceau actualului președinte ucrainean moartea politică pe care i-o va asigura apropierea țării de UE, dar și mai ales din extazul cu care afirmau că „încă nu se știe când se va produce integrarea de facto”.

Panicată fiind, Rusia operează cu aceleași sperietori și încearcă să semene aceleași fobii în țările aspirante la eurointegrare. „Uniunea Europeană va câștiga o piață de 45 de milioane de locuitori și nu va oferi nimic în schimb… Vom fi invadați de marfă europeană, pe când noi nu avem ce exporta… Vom pierde suveranitatea țării și vom intra într-o lume imorală”. Nu vă pare că ați mai auzit aceste refrene?!.

Informație pentru găgăuzi: turcii vor în Europa!

Exact acesta e și laitmotivul zilnic al antieuropeniștilor de la Chișinău, susținuți de omniprezentul zumzet al celor din Transnistria și, de o manieră ceva mai voalată, al celor din autonomia găgăuză. Legat de acest din urmă subiect ar fi tare multe de discutat, pe moment însă doar le-aș aminti găgăuzilor că frații lor de sânge și de limbă - rudenia cu care, apropo, nu a fost contestată de niciuna dintre guvernările care au condus Republica Moldova, dimpotrivă, într-un stil absolut european, a fost salutată și susținută de ele -, este candidat oficial la aderare încă din 2005, iar ambițiile ei europene datează din 1963… Și dacă găgăuzii nu pot să înțeleagă de ce noi, moldovenii, ne dorim în Europa, poate ar fi cazul să-i întrebe pe confrații lor turci de ce apartenența la comunitatea europeană e atât de importantă și pentru ei?

Altminteri, avem de-a face cu o mică-mare ipocrizie: profităm de ajutorul venit de la Guvernul proeuropean de la Ankara, profităm de faptul că suntem parte a unei țări care de asemenea se vrea în Europa, dar de acolo ținem cu rusul și… cu ursul.

Lapte, vinuri, ciocolate

Acest urs de la Răsărit nu te atinge însă doar atâta timp cât îi faci hatârul, apoi se revoltă chiar și față de cei care au fost mai curajoși și i-au scăpat deja din gheare. Astfel, iritarea Moscovei față de viitorul Summit de la Vilnius e atât de mare, încât i-a ordonat cerberului-Onișcenko să extindă sancțiunile economice nu doar asupra ciocolatelor ucrainene și a vinurilor moldovenești (și aici ar fi tare mult de discutat, că un pic mi-e rușine când aflu ce vinuri beau, în semn de solidaritate cu Republica Moldova, prietenii mei mai puțin cunoscători din străinătate…), ci și, bunăoară, asupra laptelui și brânzeturilor lituaniene, printre cele mai apreciate în Europa.

Nimic nou pe frontul de Est, dar marile bătălii abia urmează…