Ce „forțe” ne obligă să nu lăsăm țigara din mână?

De cele mai multe ori, fumătorii vor găsi diferite scuze pentru a motiva această „plăcere nevinovată”: socializare, plictiseală, relaxare, îmi place gustul, îmi place gestul, merge dimineața la cafea, îmi activează digestia, etc. Lucrurile care stau în spatele acestui obicei însă sunt ceva mai profunde și ating chiar centrul ființei noastre – acele nevoi despre care poate nu știm sau pe care ni le refuzăm singuri.

În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), fumatul implică două elemente esențiale – focul și aerul, iar ambele sunt reprezentarea masculinului în viața noastră.

„Atunci când suntem stresați sau speriați, respirația tinde să fie prima care se blochează. Prin acest lucru, tensiunea din organism crește, creierul primește mai puțin oxigen și mai degrabă înghețăm decât să găsim soluții. Din punct de vedere simbolistic, fumatul ține de capacitatea noastră de a inspira și expira, atunci când nu reușim să o facem în mod firesc. În acest caz, fumatul joacă rolul „măștii cu oxigen”. Deși efectele sunt garantat mai puțin benefice decât cele ale unei măști cu oxigen, în plan psiho-emoțional poate face minuni. Similar cu modul în care fumătorii inspiră și expiră fumul, putem găsi și în yoga, meditație sau alte abordări care se bazează pe tehnici de respirație pentru gestionarea anxietății și detensionare tipare similare care au scopul de reglare și dirijare a respirației”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Fumăm când ne simțim fără putere sau amenințați

Un alt moment în care putem simți nevoia să fumăm este atunci când ne simțim fără putere, vlăguiți sau amenințați. Fumând, accentuăm aspectele masculine din noi și ne putem pregăti mental pentru un potențial atac, în sensul de a ne apăra sau de a acționa, deopotrivă. „Fumatul este un gest masculin prin esență, care accentuează puterea, virilitatea, forța unui bărbat gata de acțiune. Lucrul acesta nu ține de sexul nostru, pentru că fiecare dintre noi trăim atât aspectul masculin cât și pe cel feminin. Cu toții avem „apucături” din ambele direcții și așa este și firesc să fie, pentru că trăim totuși într-o lume duală care se bazează pe polarități și echilibrul dintre ele. Astfel că, dacă ne simțim prea vulnerabili, pierduți sau fără putere, simplul gest de a ne aprinde o țigară ne poate da senzația că suntem în control și putere”, declară specialistul.

Fumăm pentru că nu știm ce să facem cu mâinile

Un alt motiv pentru care oamenii fumează este pentru că „nu știu ce să facă cu mâinile”. De obicei, acest lucru vine pe un fond de nesiguranță și/sau neîncredere care se manifestă printr-un disconfort de a ne manifesta liber în public. “Având țigara în mână, ne dă „un scop” pentru a fi acolo și o ocupație, care să ne permite să facem mai mult decât de a sta cu mâinile în buzunar. Evităm astfel posibile gesturi incomode, posturi sau atitudini corporale care ar putea trăda nivelul de anxietate resimțit în interior. În plus, dacă optăm pentru combinația „țigarea și cafeaua”, practic ne ținem ambele mâini ocupate, fiind complet absolviți de șansa de a face orice fel de gest și formăm o barieră metaforică între noi și ceilalți în spatele căreia ne putem simți protejați, în siguranță”, consideră psihologul Andra Tănăsescu.

Lipsa iubirii ne facem să fumăm mai mult

Cel de-al patrulea motiv pentru care fumăm este pentru că, la un nivel foarte profund, simțim lipsa iubirii și a căldurii sufletești în viața noastră. În acest caz, a ne umple plămânii cu fumul cald ne induce starea de relaxare pe care ne-ar oferi-o o îmbrățișare blândă, spre exemplu.

„Majoritatea oamenilor descriu modul în care simt afecțiunea și iubirea drept o senzație de căldură la nivelul pieptului. Plămânii sunt în partea superioară a corpului deci, este de la sine înțeles că atunci când îi umplem cu fumul cald, este ca și când simțim cum ni se încălzește „sufletul”. Și, în mod special, pentru că focul și aerul am zis că reprezintă aspectul masculin, cel mai probabil ne simțim privați de iubirea partenerului nostru sau a tatălui nostru – adică a simbolului masculin de care ne este dor, care nu mai este în viața noastră sau care este dar nu ne oferă așa cum avem nevoie”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).