Ce este Noul Front Popular și cine va fi PREMIERUL unei Franțe divizate

Noul Front Popular este o alianţă formată din socialişti, ecologişti, comunişti şi Franţa Nesupusă (LFI), formată după ce preşedintele Macron a convocat alegeri parlamentare anticipate pe 9 iunie.

Aceste partide s-au criticat reciproc anterior şi au unele diferenţe-cheie în ideologia şi abordarea lor. Dar au decis să formeze un bloc pentru a ţine extrema dreaptă departe de guvern.Noul Front Popular a promis să renunţe la reformele privind pensiile şi imigraţia adoptate de actualul guvern, să înfiinţeze o agenţie de salvare a migranţilor fără documente şi să faciliteze cererile de viză. De asemenea, acesta doreşte plafonarea produselor de bază pentru a combate criza costului vieţii şi creşterea salariului minim.

Alianța de stânga câștigătoare a alegerilor legislative anticipate din Franța de duminică, 7 iulie, are multe opțiuni pentru funcția de prim-ministru, dar niciuna nu satisface toate cerințele.

Timp de săptămâni, perspectiva ca extrema dreaptă să acapareze puterea pentru prima dată în istoria modernă a Franței a fost tot ceea ce s-a discutat.

Dar împotriva oricărui pronostic, Noul Front Popular, o alianță încheiată în grabă între cele patru principale partide de stânga — socialiștii, verzii, comuniștii și mișcarea Franța Nesupusă (LFI) a lui Jean-Luc Mélenchon — a ieșit în frunte, în timp ce formațiunea Adunarea Națională, de extrema dreapta, condusă de Marine Le Pen a căzut pe locul trei.

Ce urmează rămâne extrem de incert. Alegerea viitorului premier al Franței îi aparține în mod oficial președintelui țării, Emmanuel Macron, care nu este obligat din punct de vedere legal să țină cont de clasamentul reieșit din alegeri, totuși tradiția politică impune ca șeful guvernului să fie ales din rândurile celei mai puternice forțe sau coaliții politice din parlament.

Marea întrebare este pe cine va propune stânga pentru postul de prim-ministru. În timpul campaniei, Noul Front Popular a ales să nu aibă un candidat principal, spre deosebire de lepeniști cu președintele său Jordan Bardella și coaliția pro-Macron, condusă de premierul în funcție Gabriel Attal.

Motivul nespus era foarte clar: părțile nu ar fi putut ajunge la un consens în această chestiune.

După ce au câștigat acum, zeci de parlamentari de stânga nou-aleși își vor arunca probabil numele în ring. Cele două forțe principale din cadrul coaliției, Franța Nesupusă și socialiștii, vor fi cele mai importante în discuțiile viitoare, care ar putea să o excludă de la început pe lidera Partidului Verzilor, Marine Tondelier, în ciuda prezenței sale puternice în timpul campaniei electorale generale, scrie politico.eu.

Mișcarea lui Mélenchon Franța Nesupusă, cel mai radical dintre cele patru partide principale din cadrul coaliției, se preconizează că va obține cele mai multe locuri în rândul grupurilor de stânga.

Puterea lor în parlament, combinată cu demonstrația puternică a lui Mélenchon în ultimele două alegeri prezidențiale, va oferi LFI argumente pentru a pretinde că viitorul șef al guvernului ar trebui să vină din rândurile lor.

Dacă LFI ar avea de ales, alegerea evidentă ar fi, probabil, Mélenchon însuși - însă abordarea intransigentă în chestiuni care variază de la economie la războiul din Gaza l-au făcut toxic pentru votanții moderați. Liderii celorlalți membri ai Noului Front Popular au fost categorici în timpul campaniei că nu îl vor sprijini pe liderul în vârstă de 72 de ani pentru funcția de prim-ministru.

Mélenchon a spus că nu se va „impune" într-un rol de conducere.

Alte nume loiale LFI au fost avansate, printre care coordonatorul mișcării, Manuel Bompard, președintele grupului său parlamentar, Mathilde Panot, figura în ascensiune Clémence Guetté sau Eric Coquerel, președintele comisiei pentru finanțe din Adunarea Națională a Franței.

Prima provocare la adresa conducerii lui Mélenchon și a aliaților săi ar putea veni din partea deputaților care au luptat cândva alături de triplul candidat la președinție, dar care de atunci au rupt legăturile cu el. Astfel de candidați ar putea pretinde că sunt în armonie ideologică cu ramura dominantă a Noului Front Popular, fiind în același timp considerați mai puțin toxici decât Mélenchon.

Printre aceștia se numără François Ruffin, un fost jurnalist și cineast care intenționează să candideze la viitoarele alegeri prezidențiale, care a criticat LFI pentru ceea ce a descris ca o lipsă de acoperire în zonele rurale ale Franței și l-a numit pe Mélenchon "responsabil".

Clémentine Autain, care a făcut parte din grupul LFI în ultimele două legislaturi, dar a devenit din ce în ce mai critică la adresa lui Mélenchon, ar putea, în mod similar, să aibă un argument pentru ea însăși. Autain a spus luna trecută că este „conștientă” că este „una dintre cei care pot pretinde că sunt prim-ministru în cazul victoriei”.

Partidul Socialist Francez a atins punctul său cel mai scăzut în 2022, când a obținut 1,7% la alegerile prezidențiale.

De atunci, însă, Partidul Socialist a început o renaștere neașteptată, care a culminat cu rezultatele sale bune la alegerile europene, unde s-a clasat pe primul loc între forțele de stânga, cu aproape 14 % din voturi.

Socialiștii au mai puțini deputați decât Franța Nesupusă, dar și-au consolidat totuși prezența în parlament și au redus decalajul față de LFI-ul radical al lui Mélenchon. Ei ar putea spera să primească sprijinul Verzilor în încercarea de a împiedica preluarea controlului de către Franța Nesupusă (extrema stângă).

Posibilii candidați ar putea proveni din noua generație de social-democrați, inclusiv actualul șef al Partidului Socialist, Olivier Faure, președintele de grup parlamentar demisionar Boris Vallaud sau candidatul principal la alegerile europene, Raphaël Glucksmann. Vallaud, 48 de ani, a fost ales pentru prima dată în parlament în 2017. El a studiat alături de Macron la cea mai bună școală franceză pentru funcționari publici și, la fel ca actualul președinte, a fost anterior secretar general adjunct la Elysée.

Dar și un fost președinte ar putea încerca să aibă un cuvânt de spus: François Hollande, fostul președinte socialist al Franței, este pe cale să revină după ce a câștigat cursa în fosta sa circumscripție electorală, devenind astfel al doilea președinte din istoria modernă a Franței care revine în Adunarea Națională după ce a fost șef de stat.

O modalitate de a evita dezacordurile dintre partide ar putea fi ca stânga să aleagă o persoană din afara scenei politice.

Eurodeputatul social-democrat Glucksmann a pus această opțiune pe masă luna trecută, propunându-l pe Laurent Berger, fost lider al sindicatului reformist CFDT. Berger este, de asemenea, recunoscut, atât de stânga, cât și de dreapta, pentru capacitatea sa de a crea consens și de a reduce diferențele. Cu toate acestea, abordarea sa moderată ar putea fi un obstacol pentru Mélenchon.