Cazimir Țino // Claritate morală

Sine ira et studio

Ocuparea prin forță a unor teritorii străine, în ciuda dreptului internațional și a tratatelor asumate prin semnătură. Menținerea unor trupe de ocupație în țări străine. Fabricarea unor revolte ale minoritarilor – reali sau închipuiți – și susținerea secesiunilor. Crime de război și crime împotriva umanității. Genocid. Deportări de populații. Furt de copii. Torturi medievale. Execuții sumare, fără măcar aparența unei judecăți. Amenințarea cu iarna nucleară. Bombardarea unor zone și obiective eminamente civile. Distrugerea unui baraj hidrotehnic. Dezastru ecologic. Mituirea unor oameni de stat străini. Subminarea democrației și a libertății. Țintirea și nimicirea unei catedrale creștin-ortodoxe, monument de arhitectură de secol XVIII. Și, mai nou, bombardarea facilităților portuare și de depozitare de la Dunăre, la Ismail și la Reni. Efectiv la doi pași de Giurgiulești și Galați. Inclusiv avarierea unei nave românești. Cu asta se ocupă Rusia cam de când a făcut ochișori în (și pe) Europa. Dar mai abitir de un an jumate, de când a început o agresiune armată nejustificată contra unui stat suveran și independent, recunoscut ca atare chiar de puterea agresoare. Se pare că nazismul e contagios, devreme ce ipochimenii zilei de la Kremlin îi imită metodele și pseudo-justificările. Acesta este agresorul.

De cealaltă parte: existența unui stat și a unei națiuni puse pur și simplu între paranteze. Încălcarea tratatelor care garantau integritatea Ucrainei (Memorandumul de la Budapesta, 1994). Peste 8,2 milioane de refugiați, interni și externi, în plin secol XXI, în mijlocul Europei. Zeci de mii de morți, militari care își apără țara și civili nevinovați. Inclusiv copii (ceea ce este cu adevărat abominabil), femei, bătrâni. Tot atâția răniți și mutilați de război. Mii de copii răpiți pur și simplu din zonele ocupate și mutați forțat în Rusia. Spitale și policlinici distruse. Centre de prim-ajutor bombardate. Școli, grădinițe, monumente de arhitectură și de artă făcute una cu pământul. Biserici incendiate. Sute de mii de hectare inutilizabile pentru agricultură, deci pentru asigurarea hranei: fie din cauza lipsei irigațiilor, distruse, fie datorită covoarelor de mine plantate. O economie pusă aproape la pământ, a cărei reconstrucție va costa sume inimaginabil de mari. Șicanele violente la adresa încercărilor de export a cerealelor. Și, mai presus de toate acestea, trauma psihică, emoțională a unui popor întreg care nu a greșit cu nimic. Și care traumă colectivă, ca și cea individuală a mamelor rămase fără copii, a copiilor rămași orfani, va produce efecte teribile pe termen mediu și lung. Aceasta este victima.

În jurul celor doi protagoniști de mai sus, avem: o nouă cursă a înarmărilor și creșterea bruscă și abruptă a cheltuielilor militare, datorită agresiunii armate a Rusiei. Perturbarea fluxurilor economice. Riscurile producției și distribuției de energie, în tandem cu creșterea galopantă a prețurilor. Creșterea riscului terorist în Europa (să ne amintim acțiunile de tip terorist a unor agenți FSB în străinătate). În general, creșterea insecurității și lipsa previzibilității la adresa tuturor țărilor civilizate ale Occidentului. Pentru că undeva, un nebun se joacă cu focul, și alți criminali îi țin isonul. Cheltuirea unor sume colosale pentru a-l ține pe ”Hannibal ultra portas”. Țări mici ca pondere, dar ”independente” și ”neutre”, care tremură de frică la orice zvon de debarcare moscălească la Odesa. Poluare ecologică. Risc de contaminare a Mării Negre (de la mine marine la vibrionul holeric). Riscul real al unor dezbinări interne, rod al influenței și a mituirii din partea rușilor – numesc aici guvernele ”prietenoase” cu agresorul, de la Budapesta și Viena. Deplasarea politică spre extreme, în prag de alegeri europene: atât stânga extremă, ”progresistă”, cu exagerările ei aberante bine-cunoscute (”revoluția verde”, black lives matter, cancel culture, woke, etc.)cât și dreapta extremă, anti-europeană, anti-americană și anti-NATO, care îi pupă papucii lui Putin prefăcându-se a-l crede că acesta este realmente conservator. Dar care nu are probleme în a primi ”subvenții” de la ruși, făcându-le jocul în interiorul UE și al NATO. Acestea sunt victimele colaterale.

Tot ajutorul occidental către Ucraina: militar, economic, financiar, umanitar este pe deplin justificat, dacă luăm în considerare câteva criterii: restabilirea forței dreptului asupra dreptului forței; sprijinirea independenței și integrității teritoriale a unui stat membru ONU și OSCE; ajutorarea celui mai slab și nedreptățit împotriva căpcăunului; scurtarea războiului și apropierea unei păci drepte. Căci da, cu cât Ucraina este mai repede și mai mult înarmată, cu atât ocupantul va fi alungat mai repede din țară, pacea va reveni, iar agresorul va fi ținut departe de casele și familiile noastre. Este firesc ca SUA și UK să reprezinte vârfurile de lance ale sprijinului occidental. Măcar așa să-și spele obrazul pentru lipsa intervenției din 2014, când erau obligați prin Asigurările de Securitate de la Budapesta să intervină în sprijinul Ucrainei, dar n-au făcut-o. Este firesc ca Olanda să se implice masiv, după rușinea pățită în referendumul consultativ din 6 aprilie 2016 (când 61% din electorat, din 32% prezenți la vot, au votat împotriva ratificării Acordului de Asociere UE – Ucraina). Este logic pentru țări precum Estonia, Letonia, Lituania, să se implice activ în sprijinul Kievului. Ele însele țări ocupate de ruși, cunosc pe pielea lor ”binefacerile marelui prieten” de la Răsărit. Este normal ca țări precum Polonia și România să încerce să pună între ele și Rusia o pavăză puternică și prietenoasă, după 300 de ani de experiențe nefericite cu Moscova. Iar această pavăză nu poate fi decât o Ucraină democratică, liberă și prosperă, ca și o Rusie Albă, atunci când patrioții vor elibera și Minskul. Ar fi firesc ca mai ales o țărișoară precum Republica Moldova să intre pe deplin în spațiul de cultură și de civilizație european din care a fost smulsă, mai ales pentru a se vindeca definitiv de sindromul Stockholm.

Așadar: antrenarea trupelor ucrainene în țările NATO; mărirea ajutorului militar, în arme și muniții – mai ales avioane F-16 și rachete ATACMS; pregătirea pentru eventuala activare a articolului 5 din Tratat (practic, agresiunea rusă a ajuns la câțiva zeci de metri de teritoriul NATO – vezi cazul Ismail și Reni); fonduri masive pentru reconstrucția Ucrainei; presiuni pentru adâncirea democratizării acesteia și pentru lupta cu corupția post-sovietică; continuarea embargourilor impuse statului agresor și intensificarea lor; sprijinirea opoziției democratice din interiorul molohului rus – atâta câtă mai este -; organizarea unui tribunal internațional pentru crimele de război ale Rusiei și judecarea celor responsabili; impunerea despăgubirilor de război plătite agresatului de către agresor; liberalizarea totală a comerțului cu produse ucrainene pe piața Uniunii; coridoarele de solidaritate ale UE pentru transportul cerealelor ucrainene, inclusiv prin folosirea apelor teritoriale românești, bulgărești și turcești la Marea Neagră; începerea negocierilor de aderare la UE; invitarea Ucrainei în Alianța Nord-Atlantică. Acestea sunt soluțiile. Soluții pentru o pace cât mai rapidă. Și, în același timp și dreaptă. Soluții pentru restabilirea primatului Dreptului internațional. Soluții pentru descurajarea oricărei alte agresiuni armate de tip hitlerist. Soluții pentru pedepsirea vinovaților. Soluții pentru consolidarea spațiului de democrație, libertate și prosperitate. Care este apanajul Occidentului, nu al celor ce sunt paria mapamondului (mă gândesc la Rusia și prietenii ei: Coreea de Nord, Siria, Ethiopia, Iran, Venezuela...). În ultimă instanță, soluții ce vor duce și la ”schimbarea la față” a Rusiei și ieșirea ei din barbarie și subdezvoltare.

În concluzie: să nu confundăm victima cu călăul; să nu cedăm dictatorilor în speranța că poate s-or potoli; să nu ne facem că nu vedem încălcările flagrante ale ordinii mondiale bazate pe drept; să nu ne lăsăm prostiți de înșelăciunile dracului, când acesta ni se arată în chip de conservator pios și luminos; să nu uităm suferința mamelor, copiilor, tinerilor, bătrânilor; să fim cu adevărat cavaleri ”fără pată și fără de prihană” sărind în apărarea celor slabi și năpăstuiți; să fim buni samariteni cu cei în nevoi, în bejenie, în suferință; să spunem adevărul, chiar atunci când doare și să arătăm necontenit minciuna, ca să nu ne înșele; să nu uităm, nicicând, să rămânem oameni, nu brute. Aceasta este claritatea morală.

Făcând așa, ne vom putea uita fără jenă în oglindă și vom putea da răspuns bun la judecata de pe urmă. Altfel, iadul dezlănțuit acum la Nipru va ajunge și la noi. Mai întâi la Nistru, apoi la Prut... Atunci, pentru mulți, va fi prea târziu. Putem încă evita asta și întoarce pacea, adevărul și dreptatea. Să îndrăznim, împăratul e gol!