Castelele Peleș și Pelișor ar putea fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO
2374
Ministerul Culturii de la București pregătește includerea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a castelelor Peleș și Pelișor, a anunțat astăzi ministrul Raluca Turcan pe Facebook.
„Pregătim includerea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a castelelor Peleș și Pelișor. Am avut o primă discuție la sediul Ministerului Culturii cu reprezentanții Institutului Național al Patrimoniului, ai Muzeului Național Peleș și ai Asociației Casa Majestății Sale - Casa Regală cu care am stabilit un grup de lucru pentru îndeplinirea cerințelor procedurale pentru înscrierea în Lista Indicativă a României pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, de la identificarea capacității de gestionare și management, până la definirea exactă a perimetrelor, la îndeplinirea condițiilor de autenticitate și integritate și a criteriilor privind valoarea universală excepțională.
Castelele Peleș și Pelișor nu sunt doar monumente istorice, autentice, excepționale, ci și destinații vii care reflectă identitatea națională contemporană. Ele funcționează ca muzee, aducând în prim-plan istoria și cultura într-o manieră interactivă și accesibilă. De asemenea, Reședințele regale din Sinaia impresionează prin frumusețea și semnificația arhitecturală, reprezentând un punct de referință pentru Europa de Est.
Valoarea lor excepțională merită să fie recunoscută de UNESCO prin includerea în Lista Patrimoniului Mondial. Le mulțumesc reprezentanților instituțiilor participante la discuții cu care vom avea un dialog activ în următoarea perioadă. Vom iniția colaborări și cu alte instituții cu atribuții directe sau indirecte asupra Domeniului Regal de la Sinaia în vederea asigurării standardelor de calitate necesare pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO”, arată mesajul publicat de Raluca Turcan.
15.11.2026
08:30
15.11.2026
06:01
15.11.2026
04:17
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
15.11.2026
06:01
15.11.2026
04:17
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
14.11.2026
18:43
14.11.2026
17:42
14.11.2026
17:03
14.11.2026
17:01
14.11.2026
16:24
14.11.2026
16:00
14.11.2026
14:44
14.11.2026
13:56
14.11.2026
13:27
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
INVESTIGAȚIE // Peste 184.000 de euro, risipite din cauza unei erori la Primăria Bălți. Bălțenii ar putea achita nota de plată pentru un proiect european















