Casele orfanilor, obținute cu sânge

Ignoranță: 300 de copii orfani din capitală așteaptă de mulți ani spațiul locativ promis de stat. Cum primăria oferă câte două apartamente pe an, acești orfani nu vor primi nici peste 150 de ani o locuință. Și asta în cazul în care pe listă nu se vor înscrie noi orfani.

În timp ce unii judecători „uită” să treacă în declarațiile pe venit casele de milioane, copiii orfani care au dreptul la locuință, garantat prin lege, nu se aleg cu măcar 10 metri pătrați. Strada este cea care îi primește cu brațele deschise. La evidenţa autorităților municipale se află peste 300 de copii şi tineri orfani lipsiţi de spaţiu locativ. Până acum au primit doar câțiva locuințe, deoarece se repartizează câte două apartamente pe an.

Dormea în frig, prin troleibuze

Liliana P. a primit vara trecută un apartament cu o cameră în capitală. Fata povestește cu emoție în glas cât de fericită a fost în acea zi. „După 15 ani de așteptări, nu-mi venea a crede că am și eu apartament. Este cel mai important lucru pe care l-am obținut în viața mea și de care sunt mândră. Nu am crezut jumătate de an că aveam casă. În sfârșit, am colțișorul meu și nu mai sunt pasată dintr-un internat în altul sau de pe o stradă pe alta. Am libertate să poftesc în vizită pe oricine și nimeni nu-mi interzice nimic”, povestește tânăra fericită.

Însă, până a trece pragul apartamentului, Liliana a avut o perioadă de coșmar. După ce a absolvit internatul din orașul Ceadâr-Lunga, nimeni nu a îndrumat-o încotro să o apuce și ce să facă mai departe. „Atunci când trăiești într-un cerc închis și ești departe de lumea exterioară, nu cunoști nimic despre această lume, iar când te aruncă în mijlocul ei, îți dai seama că ceva nu este în ordine. Da, ai libertate, însă drepturile și obligațiile nu le cunoști. Au fost zile când am dormit și prin troleibuz, pe scaune, în frig, ca într-un sfârșit să dea de mine Direcția Municipală pentru Protecţia Drepturilor Copilului”, explică Liliana.

Aici, tinerei i s-a sugerat să se înscrie pe lista orfanilor care trebuie să primească spațiu locativ. „Eram așa de bucuroasă că mâine-poimâine mă voi aciua în căminul meu. Aștept un an, doi, trei ca să aflu într-un târziu că nu există astfel de locuințe. Atunci, de ce mai stau în rând? Asta s-a întâmplat în 1997. Uite din acea zi am dus o luptă acerbă cu autoritățile și statul. Am început să citesc legi, hotărâri despre acest drept. Apoi am început să bat pe la toate ușile. Voiam să aflu din ce motive statul mă crede o proastă și mă duce de nas. Eu, ca cetățean al R. Moldova care muncesc și plătesc impozite, trebuie să beneficiez de dreptul meu la locuință, conform legii”, spune aceasta.

„Dacă mă dădeau afară pe ușă, eu intram pe fereastră”

Liliana povestește că a fost pe la toate autoritățile care aveau tangență cu problema respectivă. „Am umblat ani în șir de la Primăria Chișinău la Ministerul Construcțiilor, al Muncii, la juriști. Și la Partidul Comuniștilor am ajuns. Am scris nenumărate scrisori și plângeri. Ca, într-un final, să-i ameninț că voi scrie la Parlamentul European. Îmi era deja indiferent ce voi păți, dar altceva nu mai știam ce să fac”, zice ea.

Au fost și momente pentru tânără când era gata să renunțe la bătălie, dar până la urmă nu s-a lăsat. „Trebuie să lupți până la capăt pentru drepturile tale și să nu te dai bătut, să muncești și vei obține ceea ce-ți dorești. Dacă nu era să fiu încăpățânată, iar atunci când mă dădeau afară pe ușă să intru pe fereastră, dacă nu cunoșteam atâta informație, ca mai apoi să le-o pun în față, dacă nu aveam să dispun de atâta curaj, nici azi nu aș mai fi avut acest apartament. Nu trebuie să aștepți promisiunile statului, trebuie să deschizi ușa cu piciorul ca să obții ceea ce dorești”, explică Lilia.

„Ei nu sunt vinovați că au statut de orfan”

Copiii abandonaţi din capitală, după ce absolvesc instituţiile de învăţământ, se pot aciua la Centrul de plasament temporar „Vatra”. Asta cu condiţia că prind un loc liber din totalul de 35 de care dispune instituţia. În caz contrar, stau cu chirie, dacă au cu ce plăti, sau pleacă la muncă peste hotare, acceptând orice condiţii. „Copiii aceștia trebuie susținuți. Ei nu sunt vinovați că au statut de orfan, iar pentru asta nu trebuie lăsați în drum. Prin acest centru au trecut în jur de 160 de orfani. Eu bag mâna în foc că a treia parte din ei trebuia să fie asigurată cu o astfel de locuință. Consider că nu toți pot să beneficieze, deoarece sunt și cu dizabilități, minori, iar ei nu au putere să se descurce singuri”, declară managerul Centrului de plasament temporar pentru copiii orfani „Vatra” din Chişinău, Tamara Pisarenco.

Angela Ganea, şefa Direcţiei Municipale pentru Protecţia Drepturilor Copilului din sect. Centru al capitalei, spune că, din 2011 şi până în prezent, doar la patru din cei 300 de copii care sunt la evidenţă în aşteptarea unui spaţiu locativ li s-a oferit un acoperiş deasupra capului. „Repartizarea spaţiului locativ se face cu aceeaşi viteză cu care se construiesc blocurile de locuit. Conform legislaţiei în vigoare, autorităţile publice locale sunt responsabile de asigurarea cu apartamente a copiilor orfani”, explică Ganea.

„Mai aștept 10 ani, doar să știu că statul o să-mi dea o odăiță”

Pe listă în așteptarea unei camere se află și cuplul Vitalie și Irina Balan. Ambii sunt crescuți între pereții internatelor. „După ce am terminat școala-internat din s. Cupcini, Edineț, am mai fost pe la câteva școli profesionale. Apoi, am fost trimis aici, la Chișinău, deoarece sunt născut aici. Nu mi-am cunoscut niciodată părinții, dar am reușit să iau legătura cu frații, pe care i-am descoperit recent”, povestește frânturi din viața sa tânărul.

El așteaptă de vreo șase ani casa promisă de către stat. „Soția mea este tot de la orfelinat și vrem să facem un cuplu ca să demonstrăm celorlalți copii din internate că și noi putem să întemeiem o familie. Ambii lucrăm. Eu am un salariu de 2 000 de lei. Slava Domnului că putem să achităm întreținerea, să cumpărăm de mâncare și să ne îmbrăcăm, dar să grămădesc de o casă nu am de unde. Sunt gata să aștept încă vreo 10 ani, dar să știu precis că statul o să-mi dea o odăiță, măcar cât de mică, dar să nu mă ducă cu zăhărelul”, spune trist Vitalie.

Deşi hotărârea de Guvern prin care statul şi-a luat angajamentul să asigure copiii orfani cu spaţiu locativ şi suport în angajarea la muncă datează încă din 2002, respectivele prevederi au rămas, în mare parte, doar pe hârtie.