FOTO // Casa din Copăceni, raionul Sângerei, în care s-a născut Adrian Păunescu va fi inaugurată pe 26 august cu un spectacol artistic și în prezența fiului regretatului poet

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău și fundația Copăceni VDR anunță inaugurarea complexului „Casa memorială Adrian Păunescu” din comuna Copăceni, raionul Sângerei.

Evenimentul va avea loc miercuri, pe 26 august, cu începere de la ora 11.00, în curtea și casa în care s-a născut scriitorul, publicistul, textierul și omul politic Adrian Păunescu.

În cadrul spectacolului cultural-artistic, actorul Nicolae Jelescu va susține un recital din poezia lui Adrian Păunescu: „Dor de Eminescu”, „Rugă pentru părinți”, „Telefon peste moarte”, „Dor de Bacovia”, iar cantautorul Andrei Păunescu, fiul poetului, va susține un recital.

Totodată, la inaugurarea Casei memoriale vor rosti mesaje de salut Maria Bajura, președintele Fundației Copăceni-VDR, reprezentantul Asociației Euroregiunea Siret-Prut-Nistru din Iași, care a efectuat lucrările de restaurare a casei, Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural Român Mihai Eminescu, Valeriu Rusu, șeful Direcției Cultură a Consiliului raional Sângerei, Andrei Păunescu, fiul poetului Adrian Păunescu.

Adrian Păunescu:

1943: La 20 iulie, Copăceni, jud. Bălți, Basarabia, s-a născut scriitorul, publicistul, textierul și omul politic Adrian Păunescu (născut Adrian Păun). Fiul lui Constantin Păunescu și al Floarei, învățători, de descendență olteană.

1960: Încheie studiile liceale la București, începute la Craiova. La 1 mai debutează ca poet în revista „Luceafarul”.

1963: Până în acest an îl găsim corector la București și Oradea.

1963-1968: Student la Facultatea de Limbă și Literatură română a Universității din București.

1965: Debut editorial cu vol. „Ultrasentimente". „Cel mai tânăr poet al acestei republici" își schita atunci un portret ce avea să se definitiveze în cărțile de mai târziu: cântăreț, prin excelență, al Cetății, într-o poezie discursivă, patetică, expresie a unui vitalism frenetic și al unei mari capacități de metaforizare. „Mieii primi" (1967) și mai ales „Fântâna somnambulă" (1968) accentuează aceste trăsături.

1966-1968: Lucrează la revista „Amfiteatru".

1968: I se acordă Premiul Uniunii Scriitorilor.

1968-1970: Ocupă diverse funcții redacționale la „România literară".

1970: A publicat și un mic volum de proză fantastică și satirică, sub titlul „Cărțile poștale ale morții". Păunescu a devenit o figură importantă în mass-media românească. Cenaclul Flacăra și revistele pe care le-a dirijat au exercitat o atracție indiscutabilă asupra tineretului și a vieții publice din România, datorită combinației de idei de stânga, de inspirație occidentală și de naționalism. Numeroși muzicieni din genurile rock și folk pe care autoritățile comuniste îi puteau considera „subversivi” au fost lansați sau promovați de Păunescu prin recenzii ori prin introducerea lor în Cenaclul Flacăra.

1970-1972: În această perioadă ocupă diverse funcții redacționale la „Luceafarul''.

1973-1985: Redactor-șef al revistei „Flacăra".

1973-1985: Conduce cenaclul „Flacăra".

1977-1981: La ideea lui Dumitru Popescu, realizează la Televiziunea Română un ciclu de emisiuni de descoperire și valorificare a potențialului creator cultural național („Antena vă aparține”, „Antena Cântării României”, „Gala Antenelor”, „Descoperirea României”, „Redescoperirea României” etc.)

1982: Apare triplul album de discuri LP „Cenaclul Flacăra în concert”, iar în 1983 este realizată, fără a putea fi cuprinse decât puține filmări, pelicula de 70 de minute „Cenaclul Flacăra - „Te salut, generație în blugi”, interzisă imediat de autorități. În urma unor incidente înregistrate la un concert al Cenaclului Flacăra la Ploiești, activitatea cenaclului este interzisă până în 1990.

1985-1989: Numele său nu a mai putut apărea pe posturile de radio și televiziune, măsura restrictivă care continuă până în 1992.

1990: Din acest an activează ca director al ziarelor „Vremea" și „Totuși iubirea".

1992-1996: În această perioadă este senator.

1993-1996: Reprezentant al României în Consiliul Europei.

Din creatia lui Păunescu mai fac parte: "Aventurile extraordinare ale lui Hap și Pap" (1970), "Viața de excepții" (1971), "Istoria unei secunde" (1971), "Lumea ca altă lume" (1973), "Poezii de până azi" (1978), "Iubiți-vă pe tunuri" (1981), "Manifest pentru mileniul trei - volumul 1" (1984), "Manifest pentru mileniul trei" - volumul 2 (1986), "Locuri comune" (1986), "Infracțiunea de a fi" (1996), "Tragedia națională" (1997), "Deromanizarea României" (1998), "Cartea Cărților de Poezie" (1999), "Meserie mizerabilă, sufletul" (2000), "Măștile însîngerate" (2001), "Nemuritor la zidul morții" (2001), "Până la capat" (2002), "Liber să sufar" (2003), "Din doi în doi" (2003), "Eminamente" (2003), "Cartea Cărților de Poezie" (2003, ediție revazută, adaugită și actualizată), "Întoarcerea pe Atlantida" (2003), "Logica avalanșei" (2005), "Antiprimăvara" (2005), "Muguri pe ruguri" (2005), "Ninsoarea de adio" (2005), "Incă viu" (2005/2008), "Un om pe niște scări" (2006), "De mama și de foaie verde" (2006), "Copaci fara pădure" (2006), "Lehamite" (2006), "Doamne, ocrotește-i pe români !" (2006), "Suntem pe mana unor nebuni" (2006/2008), "Vagabonzi pe plaiul mioritic" (2007), "Ruga pentru parinți" (2007-2008), "Libertatea de unică folosință" (2007), "Poezia patriotică în luptă cu homunculii" (2009), "Vinovat de iubire" (2010), "Ultima noapte pe Atlantida", Poezii vechi și noi" (2010).

2010: La 5 noiembrie, la București, scriitorul român Adrian Paunescu trece în eternitate, după o perioadă în care a fost măcinat de o boală incurabilă.