Călin Ciobotari, curator al Festivalului Național de Teatru din București, ediția 2023: „Teatrul care se face în Republica Moldova mi se pare un teatru blocat undeva în anii 90, fără subtilități, fără curajul de a aborda frontal temele prezentului”

Călin Ciobotari, unul din cei trei curatori ai Festivalului Național de Teatru din București (FNT), ediția 2023, interviu acordat în exclusivitate Ziarului NAȚIONAL: „Sincer, nu-mi amintesc să se fi vorbit prea mult despre Basarabia în copilăria mea din Siret. Habar nu aveam pe atunci unde e Prutul, mi se părea ceva foarte îndepărtat și ireal. Mai târziu, țin minte că am fost uluit că oameni care vorbesc aceeași limbă cu mine pot fi altceva decât români. E o uluire pe care o resimt și astăzi”.

Irina Nechit: Domnule Călin Ciobotari, unde ați văzut primele spectacole de teatru? Când, cum ați început să scrieți despre teatru?

Călin Ciobotari: Am văzut primele spectacole de teatru foarte târziu, după 20 de ani. În orășelul de graniță în care mi-am trăit adolescența, singurele spectacole le dădeau vecinii care se întorceau băuți seara.

Eram în anul 2 la Facultatea de Filosofie în Iași când, întâmplător, am ajuns la un spectacol de la Sala Mare a Teatrului Național. Era despre niște moșieri ruși, cu niște arbuști contorsionați în scenă și cu niște oameni care păreau că umblă prin somn. N-am înțeles mare lucru, însă spectacolul acela a lăsat în mine o neobișnuită tulburare și o neliniște ce m-a ținut zile bune. Se numea Livada de vișini și era în regia lui Alexander Hausvater.

Mult mai târziu aveam să-mi dau teza de doctorat cu Livada de vișini... Imediat după ce am terminat facultatea, m-am angajat la un ziar local. Mi s-a repartizat secțiunea de cultură. Am început să scriu relatări despre felurite evenimente, printre care, da, și teatru. Când am înțeles că legăturile mele cu această artă au depășit granițele unui simplu flirt, m-am înscris la Facultatea de Teatru, secția Teatrologie. După aceea, cumva, totul a venit de la sine...

Faptul că Naționalul ieșean e primul Teatru Național din România v-a influențat cumva destinul?

Nu că este primul, ci că era cel mai aproape geografic de cartierul în care locuiam. N-am fost niciodată atent sau sensibil la argumente precum „cel mai vechi”, „cel mai prestigios” etc.

Inevitabil, m-am format și prin intermediul a ceea ce vedeam în anii aceia la Naționalul ieșean. Poate aș fi rămas un critic local, dacă Florica Ichim, atenționată de profesoara și traducătoarea Sorina Bălănescu, nu mi-ar fi citit cronicile. M-a invitat să scriu la revista Teatrul Azi, obligându-mă aproape să circul prin mai toate teatrele din România.

Unde munciți în prezent și ce activități aveți în cadrul UNITER?

Sunt profesor la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași unde, de câțiva ani, conduc și Școala Doctorală. Sunt profesor asociat la Facultatea de Filosfie și Științe Politice de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.

Lucrez de aproape douăzeci de ani și la Muzeul Național al Literaturii Române Iași, unde sunt redactor șef al revistei Dacia literară. În fine, asigur pagina de cultură a unui săptămânal ieșean și produc/ moderez emisiunea Scena de pe postul Apollonia Tv.

Mai coordonez colecția Hamletarium a Editurii Junimea pe care am fondat-o anul acesta împreună cu doamna Simona Modreanu. Și ar mai fi câte ceva, dar mă opresc aici, pentru că mă îngrozesc eu însumi câte am pe cap... În UNITER sunt un simplu membru, nu știu la ce activități vă referiți.

Tradiția de a merge la teatru, în Iași, se modifică în ultimii ani? E tot mai greu să-i aduni pe oameni într-o sală de teatru?

Teatrele de stat nu au această problemă în România. O au în schimb, cel puțin la Iași, teatrele independente.

Două proiecte ce promiteau foarte mult – Teatrul Fix și Teatrul din Stejar – au eșuat din cauza unui public care nu acceptă că teatrul se poate juca și în afara unei săli cu candelabru și îngerași în pielea goală.

Ca unul dintre cei trei curatori ai ediției din 2023 a Festivalului Național de Teatru din București (FNT), ați călătorit prin toată România? Cam câte spectacole ați văzut?

Nu le-am numărat. Probabil peste o sută, dacă le pun la socoteală și pe cele vizionate în format video.

Pe ce criterii s-a bazat selecția ediției curente a FNT? Câteva cifre ce ne-ar vorbi despre amploarea FNT...

Am redactat și publicat împreună cu colegele mele un Argument de câteva pagini despre criteriile acestea. Nu le mai reiau, insist doar pe intenția noastră de a sublinia importanța laboratorului în artă.

Laboratorul nu neapărat văzut ca un spațiu specific, ci ca o stare de spirit, ca o metaforă pentru bucuria de a cerceta, de a proba, de a eșua, de a o lua de la capăt și așa mai departe.

Se pare că dramaturgia clasică trece ușor în umbra celei contemporane. Ce vă impresionează în dramaturgia românească de azi?

Nu caut să fiu impresionat în întâlnirile cu dramaturgia de azi. Caut să fiu contrariat, tulburat, incitat, iritat, lăsat în offside, informat, descompus și recompus.

Și nu cred că dramaturgia clasică ar putea trece în umbra celei contemporane. Aceasta din urmă e încă prea firavă pentru a genera o umbră atât de amplă...

Secțiunea de spectacole-lecturi, coordonată de Bobi Pricop, s-a bucurat de săli pline. Ce opinie aveți dvs. despre această secțiune?

Absolut necesară! Încă din ediția din 2022, pe care o curatoriasem tot împreună cu colegele mele Mihaela Michailov și Oana Cristea Grigorescu, devenise evident că există o zonă de așteptare reală pentru spectacolul-lectură.

Programul are succes și pentru că textele ce urmează să fie lecturate sunt atent selectate, în special în funcție de temele pe care le abordează. Aici un mare merit îl are Mihaela Michailov, foarte atașată de dramaturgia contemporană, ea însăși un nume major în scriitura pentru scenă.

De ce la actuala ediție a FNT nu ați invitat niciun spectacol din Republica Moldova?

Spuneți-mi dumneavoastră ce și de ce ar fi trebuit invitat! Sunt gata să învăț din propriile-mi greșeli.

Ce știați de Basarabia în copilărie/ adolescență? Ce se vorbea în familie referitor la pământul de pe malul stâng al Prutului?

Sincer, nu-mi amintesc să se fi vorbit prea mult despre asta în copilăria mea din Siret. Habar nu aveam pe atunci unde e Prutul, mi se părea ceva foarte îndepărtat și ireal.

Mai târziu, țin minte că am fost uluit că oameni care vorbesc aceeași limbă cu mine pot fi altceva decât români. E o uluire pe care o resimt și astăzi.

Ce spectacole de teatru basarabene ați văzut la Iași sau la Chișinău? Cum v-au părut?

Am spus-o și cu alte ocazii. Nu sunt un fan al teatrului care se face în Republica Moldova. Sunt, desigur, și excepții, însă mi se pare un teatru blocat undeva în anii 90, fără subtilități, fără curajul de a aborda frontal temele prezentului.

E un teatru previzibil, patetic, excesiv de întors spre trecut. Am evitat teatrul basarabean în ultimii ani, nu mă simt compatibil cu tipul de emoții pe care caută să îl producă în spectatori.

Aștept o generație tânără, curajoasă, de creatori care să-l pună la îndoială, să-l reinventeze și să-l relanseze.

Sunteți implicat și în organizarea următoarei ediții a FNT? Elementul politic într-un spectacol de teatru vă interesează? Care e raportul dintre artă și război?

Nu știu dacă voi fi implicat și în următoarea ediție. Mandatele noastre sunt anuale. Vom vedea, am nevoie de o pauză de reflecție acum, după ce actuala ediție s-a încheiat.

Sigur că mă interesează „elementul politic” în teatru. Este esențial.

Raportul dintre artă și război? Ar trebui să facem un dialog separat pentru subiectul acesta, e mult prea serios și prea complex pentru un răspuns dat în grabă la finalul unui interviu...

Vă mulțumesc mult pentru discuție!