CADOURI pentru funcționari
3155
Evidență // Niciun oficial din R. Moldova nu a răscumpărat vreun dar primit de la colegii din străinătate. Toate obiectele „valoroase” declarate în registrele cadourilor au rămas prin birourile funcționarilor
La mai bine de un an de când a intrat în vigoare Regulamentul privind evidenţa și păstrarea cadourilor primite de către persoane cu funcţii de răspundere, autoritățile s-au conformat legii. Toate instituțiile centrale și-au făcut registre pentru înscrierea darurilor și au creat comisii care să evalueze valoarea lor materială. Dacă unii se pot lăuda cu zeci de obiecte primite în dar, la alții fluieră vântul în registrul cadourilor. Mai rămâne a fi îndeplinită o singură prevedere din lege pe care nimeni nu o respectă astăzi – plasarea listelor pe site-urile instituțiilor de stat.
Majoritatea darurilor primite de funcționarii din R. Moldova sunt aduse din străinătate. E vorba de broșuri informative, birotică, tricouri și cravate cu inscripția evenimentului la care au participat, toate fiind trecute în registrele cadourilor. Pot fi numărate pe degete darurile mai „prețioase”, cel mai scump fiind înregistrat la Guvern, cu o valoare de 18 mii de lei.
Cadouri de la Iațeniuk și Rogozin
Valorosul cadou a fost primit anul trecut de la vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin. Setul format dintr-o farfurie și o cană pentru ceai, confecționate din piatră de jad, se păstrează și astăzi în cutie alături de alte 16 obiecte care așteaptă să fie expuse într-un minimuzeu pe care de câțiva ani promite să-l amenajeze Guvernul la primul etaj al clădirii, pentru ca darurile să poată fi admirate de oricine trece pragul instituției. Mai nou, colecția a fost completată cu un tablou dăruit premierului Iurie Leancă de către omologul său ucrainean, Arseni Iațeniuk. Lucrarea artistică nu a fost evaluată, deocamdată. Un bol de argint care ar costa 5 000 de lei, o vază cu ornamente naționale turcești estimată la 10 000 de lei, o cămașă tradițională dăruită de premierul belarus, dar și miniaturile a două monumente din străinătate sunt alte atracții ale colecției Guvernului. Una dintre statui îl reprezintă pe Sfântul Gheorghe Învingătorul și este copia Monumentului Libertății din Georgia, iar altă sculptură este adusă din orașul Doha, capitala Qatarului. Mai puțin obișnuită pentru un cadou oficial este o scrumieră dăruită de senatorul american Bob Corker.
Portretul lui Timofti, cadou pentru biroul unui viceministru
Prin ministere, cadourile sunt păstrate de regulă în cabinetele funcționarilor care le-au primit. Ministerul Apărării are trecut în registru doar un tablou care înfrumusețează în prezent biroul șefei Direcției Management Resurse Umane, evaluat la 700 de lei.

În birourile de la Ministerul Construcțiilor și Dezvoltării Regionale pot fi văzute daruri aduse din țări caucaziene: haine tradiționale din Kârgâzstan, o ploscă din piele naturală cu ornamente naționale tadjice și un tablou din Azerbaidjan.

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, păstrează în cabinet mai multe cărți care ar valora câteva sute de lei, un avion în miniatură primit cadou de la „Air Moldova” și evaluat la 560 de lei și câteva obiecte de artizanat. Mai bogat în daruri este viceministrul de la transporturi, Boris Gherasim: o icoană, câteva cărți, birotică, dar și portretul președintelui Nicolae Timofti. Ultimul cadou a venit din partea ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, care ne-a spus că funcționarii trebuie să aibă în birouri portretul șefului statului „în semn de patriotism”. „Portretul președintelui stă la loc de cinste, lângă Ștefan cel Mare”, precizează Gherasim. Un cadou primit de la colegi de ziua sa de naștere a trecut în registru și un șef de direcție de la Centrul Național Anticorupție. Icoana pictată pe lemn, care a costat 900 de lei, nu a fost lăsată la birou. Alți angajați ai CNA au indicat în registru doar birotică, tricouri, căni, ciocolate și sticle cu pălincă dăruite de colegii din România. O vază din porțelan turcesc, estimată la 1 500 de lei nu și-a găsit locul în biroul ministrului Justiției. Cadoul stă în cutie într-un dulap și așteaptă să ajungă în una din sălile de ședințe ale instituției, a precizat Olga Cebanu, șefa Serviciului de presă al Ministerului Justiției.
Poliția de Frontieră – cea mai bogată în cadouri
Dacă Serviciul Vamal are trecute în registru doar 17 obiecte simple: birotică, cravate, fulare și cărți, colegii de la graniță se pot lăuda cu lucruri deosebite. Poliția de Frontieră are în colecție o sabie decorativă și un corn vânătoresc confecționat manual din os, aranjat pe un suport de lemn, ambele fiind aduse din Georgia. Grănicerii din Ucraina le-au făcut cadou miniatura unui monument din metal care reprezintă un polițist de frontieră alături de un câine. Valoroase sunt și două albume: unul cu fotografii ale celor mai pitorești locuri din orașul Moscova și altul cu imagini din Muzeul Munch din Oslo. Mai multe steme confecționate manual, pictate pe pânză sau bătute pe suport de lemn și câteva sticle cu băuturi completează colecția Poliției de Frontieră. Toate cadourile au fost estimate la prețuri mai mici de o mie de lei.
Fără daruri în registru
Deși deputații moldoveni pleacă des în deplasări și se întâlnesc la Chișinău cu oficiali străini, se pare că nu sunt alintați cu daruri. În registrul de la Parlament nu este trecut niciun cadou. Nici Președinția nu avea în luna aprilie indicat ceva în registru. Nu am reușit să aflăm dacă lucrurile s-au schimbat între timp. Goale sunt și registrele ministerelor Culturii, Tineretului și Sportului, Mediului, Agriculturii și Afacerilor Interne.
CNA: „80% dintre funcționari respectă legea”
La începutul anului curent, Centrul Național Anticorupție a trimis peste o mie de scrisori autorităților care sunt obligate să declare cadourile. Peste 80% din instituții au răspuns că respectă prevederile legii: au instituit comisii pentru evidența cadourilor și au creat registre. Funcționarii din raioane au primit și modele de registre și au fost instruiți cum să le completeze corect. În viitorul apropiat, Comisia Națională de Integritate intenționează să verifice cum este respectată legea care îi obligă pe funcționari să-și declare cadourile. Potrivit normelor, toate darurile trebuie declarate. Cele care au o valoare sub o mie de lei pot fi păstrate de cei care le-au primit, iar obiectele ce costă mai mult trebuie să rămână în instituțiile publice. Darurile pot fi răscumpărate, dacă membrii comisiei permit acest lucru.
10.04.2026
21:06
480
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
15:18
490
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:03
607
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
09:22
722
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
09.04.2026
20:47
787
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
799
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
09:31
1132
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
08.04.2026
21:03
879
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
17:56
838
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:32
763
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
11.04.2026
00:53
356
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
392
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
473
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
496
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
615
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
478
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
451
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
603
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
533
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
486
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
785
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
602
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
700
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
718
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
703
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
678
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
887
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
893
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
839
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
742
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
682
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
786
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
850
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
902
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
801
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
40 de ani de la cel mai mare MIRACOL din istoria tenisului: a câștigat după ce a fost condusă cu 0-6, 0-5, 0-40. Cine e jucătoarea care a salvat 18 mingi de meci
Au fost stabilite URNELE pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2024. Naționala R. Moldova este plasată în urna a 5-a și va avea parte de adversari PUTERNICI
VIDEO // Firat, ÎNGENUNCHEAT de Mancini. Naționala de fotbal a R. Moldova a pierdut la scor de TENIS în fața Italiei și e cu moralul la pământ pentru partida oficială cu Grecia
Efim Josanu // Să facă altul mai bine! 100 de ani de la nașterea lui J.A.Samaranch
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














