STRĂINĂTATE // Bunătatea moldovenească a ajuns în Grecia

De 18 ani, departe de casă

Greutățile financiare de acasă au determinat-o pe Svetlana Bucur din R. Moldova să ia, acum 18 ani, calea străinătății.

A ajuns cu greu la destinație, și-a găsit cu dificultate un loc de muncă, dorul de casă o mai chinuiește și acum, dar faptul că le poate oferi celor de acasă, copiilor și nepoților, un trai mai bun o face să reziste. Și-a mângâiat dorul cu scrisorile primite de acasă, dar mai ales cu scurtele vizite, în vacanță, în R. Moldova.

Drum greu și lung

Svetlana Bucur s-a gândit să ia calea străinătății atunci când a fost desfiinţată gospodăria ţărănească unde aceasta îşi câştiga existenţa. După câteva încercări de a-şi găsi un loc de muncă, fără niciun rezultat, și-a zis că trebuie să plece. Și gata.

Și-a perfectat documentele necesare și s-a pornit. Totul a decurs bine până la frontiera Bulgariei cu Grecia. Acolo, vameșii greci nu au permis trecerea niciunei persoane din grupul Svetlanei. Neavând încotro, au făcut cale întoarsă în Bulgaria. Printre persoanele care plecau în Grecia, era o femeie care ştia limba greacă, fiindcă fusese mai devreme acolo la lucru. Aceasta a căutat o cunoştinţă care să îi ajute să treacă frontiera. La miezul nopţii s-au pornit la drumul greu şi lung pe care nu-l va uita niciodată.

„Ne-am pornit noaptea, am mers prin munţi, arături, râuri reci. Atunci nu mai simţi nimic. Am dat chiar şi de o haită de câini care lătrau foarte tare, ne temeam, era înspăimântător! Spre dimineață, am ajuns într-un orășel de la marginea Greciei de unde am şi luat un autocar spre Atena”, își amintește doamna Svetlana.

Primul serviciu la Atena

Deşi i-a fost greu, a avut norocul, aşa cum spune ea, de a da peste oameni buni care au ajutat-o să-şi găsească de lucru. Nu ştia să vorbească în limba greacă la început, purta mereu un dicționar cu ea, dar îi părea atât de grea, încât credea că nu o va mai învăța vreodată. Greșit. Acum o deosebești cu greu de grecoaice.

În primele patru luni, Svetlana a îngrijit de un bătrân, acesta fiind foarte bolnav. „Când am ajuns acolo, am întrebat-o pe doamna care îl îngrijise cu ce îl hrănea și ea mi-a răspuns: Cu sandviciuri! I-am făcut şi i-am dat unul, însă bătrânul nu mânca, nu putea, deoarece nu avea dinţi. Atunci m-am gândit să-i fac o supă de legume. După ce a mâncat o farfurie mare, mi-a luat mâna şi mi-a sărutat-o. În acel moment, m-am gândit la cât de flămând era şi cine ştie cu ce a fost hrănit până atunci. După o săptămână, doamna a revenit şi l-a întrebat pe fiul acestuia cum i-am părut, iar el i-a răspuns: Diferența e ca între cer şi pământ! După patru luni, bătrânul a murit, iar eu am fost nevoită să-mi caut iarăși un loc de muncă”, rememorează primele experiențe în Grecia moldoveanca noastră.

Bebelușii greci îi aminteau de nepoțelele de acasă

De această dată, Svetlana Bucur și-a găsit de lucru la o familie tânără şi urma să aibă grijă de un copil de 6 luni. „Aici îmi era mult mai greu. De fiecare dată când îl priveam, îmi aduceam aminte de nepoţelele mele dragi care erau departe de mine. Mă învăluiau emoţiile şi înghiţeam noduri. Nu am rezistat mult şi le-am spus stăpânilor că vreau să plec. Atunci mi-am găsit de lucru la o familie unde am stat timp de 17 ani. M-am angajat la o familie de bătrâni, soţul era după o intervenţie la inimă şi avea nevoie de îngrijiri. S-a recuperat repede şi au decis să rămân la ei în calitate de menajeră”, continuă doamna Svetlana.

S-a atașat de bătrâni, dar și ei de ea. O dezmierdau şi o chemau să joace cărţi împreună: „Îmi spuneau Svetulea noastră, ca ea nu-i nimeni! De fiecare dată când doream să fac ceva, bătrâna îmi spunea: Lasă lucrul, că şi mâine e zi, vină să ne jucăm în cărţi”. La 87 de ani, bătrâna a căzut la pat, iar responsabilitatea era mult mai mare. Avea grijă de ea ca de un copil cu un regim pus bine la punct, dezmierdări şi multă afecţiune.

17 ani de încredere

Recent a decedat bătrâna de care avea grijă. Acest fapt a afectat-o destul de mult. „În ciuda tuturor greutăţilor, pot spune că sunt o persoană norocoasă, întrucât, pe parcursul acestor ani, departe de familie, am avut parte de oameni buni la suflet care m-au ajutat mult. Mă regăsesc în proverbul după care m-am condus toată viaţa: Bine faci, bine găseşti! Dorul de casă este mare, dar nevoia şi dorinţa de a-i ajuta pe cei apropiaţi, atâta timp cât pot, sunt mult mai mari”, conchide moldoveanca de la Atena.

Svetlana Rotaru, stagiară