Stiri
„Vând TROTIL!”: Anunțul unui bărbat din Căușeni care l-ar putea băga la închisoare pentru cinci ani
Social
31.01.2020
12:39
2787

Un bărbat de 59 de ani din Căușeni a fost reținut de oamenii legii, după ce acasă la acesta au fost găsite muniții și substanțe explozive, inclusiv peste jumătate de kilogram de trotil, pe care le deținea ilegal.
Angajații Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) l-au luat la ochi pe bărbat, după ce acesta a publicat un anunț pe un site specializat, propunând spre vânzare „trotil”, un exploziv puternic, în cantitate de 200 de grame, cartușe și alte obiecte cu destinație militară, pe care le vindea la un preț total de 150 de euro.
Vânzătorul nu a reușit să scape de muniții, pentru că oamenii legii au descins în locuințele lui și ale membrilor familiei sale din raioanele Căușeni și Ștefan Vodă. În rezultatul acestora, au fost ridicate 51 de cartușe, un vas din oțel cu substanță necunoscută, asemănătoare prafului de pușcă, 14 bucăți de tuburi din metal cu un conținut necunoscut și 3 bucăți de trotil, a câte 200 grame fiecare.
Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul de la Căușeni riscă amendă de până la 47 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 3 ani pentru păstrare, procurare sau comercializare a armelor de foc sau a muniţiilor fără autorizaţia corespunzătoare, dar și amendă de până la 57 500 de lei sau închisoare de până la 5 ani pentru procurarea, păstrarea sau folosirea substanţelor explozive sau materialelor radioactive fără autorizaţia corespunzătoare.

Stiri relevante
12.09.2025
20:27
819
Schimbarea spectaculoasă a vremii în Republica Moldova – 13 septembrie 2025
12.09.2025
17:04
691
Elevii de la Gimnaziul nr. 53 din Chișinău au învățat lecția diversității și a respectului interetnic
12.09.2025
16:07
629
Ministerul Educației pregătește tineretul pentru lansarea Programului de Granturi 2026: Noi priorități și oportunități de finanțare
12.09.2025
13:56
565
Profesorii din nordul țării învață să folosească resurse digitale pentru predarea Holocaustului
12.09.2025
12:46
536
Ghid de meniu variat pentru elevii din Moldova: echilibru nutrițional în școli pe parcursul a zece zile
11.09.2025
20:41
833
Vin Ploile! Vremea din 12 Septembrie 2025
11.09.2025
18:06
720
Cum îmbunătățește UNICEF viața copiilor cu deficiențe de vedere în Moldova
11.09.2025
16:05
764
Peste 2000 de elevi aleg învățământul dual: creștere impresionantă în instituțiile profesional tehnice
11.09.2025
12:51
744
Noi orizonturi pentru elevii din învățământul profesional tehnic prin programele de studii duale în Moldova
10.09.2025
20:21
898
Schimbări meteorologice pe 11 septembrie 2025, soare și nori peste Moldova

Top stiri
13.09.2025
18:01
208
ULTIMA ORĂ // ,,Proeuropeanul" Ion Ceban, REVOLTAT că Rusia este pusă într-o lumină proastă de PAS și că cetățenii sunt avertizați în legătură cu planurile Rusiei de a pune din nou stăpânire pe R. Moldova? „Multă ură, minciună... Voi aveți mamă?"
13.09.2025
17:38
247
A apărut analiza de sânge care poate detecta 50 de tipuri de cancer în stadiu incipient. Cum funcționează
13.09.2025
15:05
740
Putin simplifică procesul de relocare: cetățenii din Moldova și alte trei țări se pot stabili în Rusia fără test de limbă rusă
13.09.2025
14:05
448
Maia Sandu în dialog constructiv cu diaspora moldovenească la Potsdam
13.09.2025
13:48
443
România livrează 23 de pachete de echipamente militare Ucrainei: detalii clasificate pentru securitatea națională
13.09.2025
13:13
443
Dorin Recean: Guvernul prioritizează salarizarea medicilor și modernizarea spitalelor în Moldova
13.09.2025
12:56
448
Maia Sandu în dialog cu diaspora moldovenească la Potsdam, Germania: Împărtășind experiențe și idei pentru viitorul Republicii Moldova
13.09.2025
10:33
470
Maia Sandu: Italia - o relație prețioasă clădită pe eforturi comune și solidaritate reciprocă
13.09.2025
10:27
534
Peste 130.000 de soldați ruși, confirmați morți în Ucraina în urma unei investigații independente
13.09.2025
08:41
452
Horoscopul zilei 13.09.2025
13.09.2025
01:42
787
Alarmă pe litoralul bulgăresc: o dronă misterioasă găsită pe plaja din Burgas stârnește curiozitate și investigații aprofundate
13.09.2025
01:17
683
Zelenski cere finalizarea rapidă a garanțiilor de securitate pentru Ucraina în contextul escaladării amenințărilor rusești
13.09.2025
00:47
727
SUA își reafirmă angajamentul de apărare a teritoriului NATO în fața provocărilor Rusiei
13.09.2025
00:13
636
ONU susține cu forță soluția celor două state în conflictul israelo-palestinian, condamnând atacurile Hamas
12.09.2025
22:46
761
NATO întărește flancul estic al Europei după incidentul cu drone din Polonia: Detalii despre operațiunea „Eastern Sentry” și participanții săi
12.09.2025
21:34
666
NATO demarează Operațiunea Eastern Sentry ca răspuns la incursiunile aeriene nesigure pe flancul estic
12.09.2025
21:10
1002
Vlad Plahotniuc se întoarce în Republica Moldova: Extrădarea fostului lider democrat, finalizată de autoritățile elene
12.09.2025
20:38
616
NATO întărește apărarea pe flancul estic cu operațiunea Eastern Sentry după incidentele cu drone rusești
12.09.2025
20:27
813
Schimbarea spectaculoasă a vremii în Republica Moldova – 13 septembrie 2025
12.09.2025
18:08
836
„Donald Trump își pierde răbdarea cu Putin și menționează posibile sancțiuni asupra Rusiei”
12.09.2025
17:04
683
Elevii de la Gimnaziul nr. 53 din Chișinău au învățat lecția diversității și a respectului interetnic
12.09.2025
16:50
762
Maia Sandu, întâlnire de importanță majoră cu Papa Leon al XIV-lea la Sfântul Scaun
12.09.2025
16:07
919
PAS, partidul care garantează pacea și prosperitatea în Republica Moldova, conform unui sondaj IRI
12.09.2025
16:07
621
Ministerul Educației pregătește tineretul pentru lansarea Programului de Granturi 2026: Noi priorități și oportunități de finanțare
12.09.2025
15:58
734
Negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina, suspendate pe termen nedefinit

Actualitate
Parteneri
TOP

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri