Stiri

Bugetari și tinerele familii din Orhei vor beneficia de LOCUINȚE SOCIALE. Beneficiarii vor achita până la 500 de lei pe lună pe o perioadă de 35 ani

Social 13.09.2017 14:45 Vizualizări1502
Bugetari și tinerele familii din Orhei vor beneficia de LOCUINȚE SOCIALE. Beneficiarii vor achita până la 500 de lei pe lună pe o perioadă de 35 ani

Primarul de Orhei, Ilan Șor, a dat startul implementării programului „Locuințe Sociale”, destinat funcționarilor publici, lucrătorilor din sectorul bugetar și tinerelor familii din Orhei, care vor beneficia de propria locuință, achitând lunar o rată simbolică în sumă de până la 500 de lei, pe o perioadă de 35 de ani, fără dobândă.

Potrivit Primăriei Orhei, prin intermediul acestui proiect Ilan Șor își propune să susțină familiile cu venituri reduse și, în special, să motiveze tinerii specialiști ce activează în sectorul bugetar din Orhei.

Lucrările de construcție au fost demarate pe un teren de peste 6 mii de metri pătrați, amplasat în cartierul nordic al municipiului Orhei. În total, în municipiul Orhei vor fi construite aproximativ 25 de case, de tip „Townhouse”, fiecare va include câte patru apartamente.

Prezent la evenimentul de lansare, Ilan Șor a menționat că în Orhei vor fi oferite cele mai accesibile locuințe sociale din R. Moldova, deoarece nu va fi percepută nicio dobândă. Rata lunară care va fi plătită de beneficiari nu va depăși suma de 500 de lei. Astfel, va fi posibil ca locuința să fie răscumpărată timp de 35 de ani.

„Sperăm că, odată cu lansarea acestui program, vom combate fenomenul migrației populației și, cu siguranță, acest proiect va contribuia la dezvoltarea economiei orașului. Datorită acestui proiect vom atrage noi specialiști în sectorul bugetar și vom transforma municipiul Orhei într-un oraș atractiv, cu posibilități de dezvoltare pentru viitorul tinerilor. Mai mult, prin acest proiect garantăm un viitor luminos și o dezvoltare prosperă a orașului Orhei. Suntem bucuroși că datorită acestui program ajutăm tinerii care activează în sectorul bugetar și funcționarii publici să-și realizeze visul de a avea propria locuință”, a punctat edilul.

Locuințele sociale vor fi repartizate conform unui regulament, care urmează a fi aprobat de Consiliul Municipal Orhei.

Astfel, prima casă va fi dată în exploatare de Ziua Orașului, 8 noiembrie, iar noii locatari vor întâlni Revelionul în propria casă. Apartamentele vor dispune de un hol, living, dormitor, bucătărie și bloc sanitar. Mai mult, fiecare familie va avea intrare separată, precum și o curte privată cu un teren de 260 de metri pătrați, iar după necesitate și preferințe, proprietarii vor avea posibilitatea să-și extindă zona rezidențială a locuințelor.

Potrivit unui studiu preliminar efectuat de echipa Primarului de Orhei, decizia de a construi case cu un număr mic de apartamente, tip „Townhouse”, se încadrează perfect în planul urbanistic și arhitectural al orașului. Locuințele sociale sunt construite după o tehnologie modernă, cu utilizarea materialelor de cea mai înaltă calitate ce implică costuri reduse și ridicarea acestora în termen scurt. De asemenea, pentru finalizarea în termen a lucrărilor sunt implicați zeci de muncitori profesioniști.

„Proiectul „Locuințe Sociale”, prezentat la începutul anului curent împreună cu alte priorități ale echipei primarului Ilan Șor, constituie un alt proiect social implementat în municipiul Orhei, care vine să sprijine tinerele familii și funcționarii publici din Orhei. Amintim că, la inițiativa lui Ilan ȘOR, în municipiul Orhei, începând cu anul 2015, au fost lansate alte proiecte de infrastructură și sociale cum ar fi „Magazinele Sociale”, alocații unice pentru nou-născuți, proiecte, care reprezintă un adevărat succes și un sprijin real locuitorilor Orheiului”, se mai arată în comunicatul Primăriei Orhei.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4606 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.04 1 USD 17.27 1 RON 3.82 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri