Boxul din R. Moldova, din nou la ÎNĂLȚIME. Pugiliștii noștri au obținut trei MEDALII la Campionatul European din Serbia
2299
Lotul național de box a cucerit trei medalii la Campionatul European, rezervat seniorilor, care s-a desfășurat în orașul Belgrad, Serbia.
Un rezultat istoric l-a înregistrat Daria Kozorez, care a devenit campioană europeană. În finala categoriei de greutate de până la (+81 kg), ea a învins-o pe rusoaica Kristina Tkanev.
Un alt pugilist moldovean, Alexandru Paraschiv, nu a mai disputat finala categoriei de până la 63,5 kg, din cauza unei accidentări. Acesta va încerca să se recupereze la timp, până la ultimul turneu preolimpic, care este 23 mai – 3 iunie în Bangkok, Thailand.
Pe podiumul de premiere a urcat și Vasile Cebotari. El a intrat în posesia medaliei de bronz la categoria de greutate de până la 71 kg.
Alți reprezentanți ai lotului național, Ion Plînga (48 kg), Danila Ocoman (57 kg), Ianuș Caravan (67 kg), Davron Bozorov (75 kg), Dumitru Cociug (80 kg), Andrei Chiriacov (86 kg), Andrei Zaplitnîi ( 92 kg), Nicolae Burduja (+92 kg) și Iulia Coroli (54 kg), au ocupat locul V.
Lotul național de box va reveni în R. Moldova, pe calea aerului, pe 29 aprilie, ora 19:15.
05.02.2026
14:18
178
Moldova testează în sandbox energetic un sistem digital avansat de monitorizare în timp real a rețelelor electrice de joasă tensiune
05.02.2026
13:04
334
Republica Moldova pregătește aderarea la mecanismul provizoriu de arbitraj comercial al OMC, în dialog cu partenerii internaționali
05.02.2026
12:42
334
Republica Moldova accelerează reformele energetice în cadrul Programului Național de Aderare la UE
05.02.2026
12:37
319
Moldova, pregătită de start la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano și Cortina, cu cinci sportivi în competiție
05.02.2026
11:50
390
Lupul paznic la oi // Mai mulți administratori de insolvabilitate, implicați într-o schemă de CORUPȚIE de proporții. Aceștia ar fi au vândut repetat apartamentele plătite deja de alți cetățeni
05.02.2026
11:39
383
Doi chișinăuieni condamnați la 9 și 10 ani de închisoare pentru omor și tentativă de omor
05.02.2026
11:03
419
Dorin Junghietu anunță licitație pentru energie eoliană și stocare în baterii, mizând pe interconexiuni cu România pentru reziliența energetică a Moldovei
05.02.2026
10:11
502
Mii de consumatori fără curent electric în Republica Moldova din cauza vremii nefavorabile din 5 februarie 2026
389
Procuratura Generală își face bilanțul: provocările secțiilor de specialitate și noile priorități de acțiune
05.02.2026
09:35
656
Maia Sandu numește noi ambasadori în România, Ucraina, Franța și China: Mihail Mîțu merge la București
05.02.2026
09:31
458
R. Moldova poate profita de o „SCURTĂTURĂ” în drumul către UE. Mihai Popșoi: „Suntem deschiși la idei creative. Scopul final este, desigur, să fim membri cu drepturi depline, cu drepturi egale cu toți ceilalți membri UE”
05.02.2026
08:44
427
Horoscopul zilei 05.02.2026
05.02.2026
14:18
55
Moldova testează în sandbox energetic un sistem digital avansat de monitorizare în timp real a rețelelor electrice de joasă tensiune
05.02.2026
13:04
319
Republica Moldova pregătește aderarea la mecanismul provizoriu de arbitraj comercial al OMC, în dialog cu partenerii internaționali
05.02.2026
12:42
327
Republica Moldova accelerează reformele energetice în cadrul Programului Național de Aderare la UE
05.02.2026
12:37
313
Moldova, pregătită de start la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano și Cortina, cu cinci sportivi în competiție
05.02.2026
11:50
383
Lupul paznic la oi // Mai mulți administratori de insolvabilitate, implicați într-o schemă de CORUPȚIE de proporții. Aceștia ar fi au vândut repetat apartamentele plătite deja de alți cetățeni
05.02.2026
11:39
377
Doi chișinăuieni condamnați la 9 și 10 ani de închisoare pentru omor și tentativă de omor
05.02.2026
11:03
416
Dorin Junghietu anunță licitație pentru energie eoliană și stocare în baterii, mizând pe interconexiuni cu România pentru reziliența energetică a Moldovei
05.02.2026
10:11
499
Mii de consumatori fără curent electric în Republica Moldova din cauza vremii nefavorabile din 5 februarie 2026
386
Procuratura Generală își face bilanțul: provocările secțiilor de specialitate și noile priorități de acțiune
05.02.2026
09:35
647
Maia Sandu numește noi ambasadori în România, Ucraina, Franța și China: Mihail Mîțu merge la București
05.02.2026
09:31
455
R. Moldova poate profita de o „SCURTĂTURĂ” în drumul către UE. Mihai Popșoi: „Suntem deschiși la idei creative. Scopul final este, desigur, să fim membri cu drepturi depline, cu drepturi egale cu toți ceilalți membri UE”
05.02.2026
08:44
424
Horoscopul zilei 05.02.2026
05.02.2026
08:00
649
Moscova condiţionează oprirea războiului de capitularea Kievului, în timp ce negocierile de la Abu Dhabi se lovesc de noi atacuri asupra Ucrainei
05.02.2026
06:50
501
Guterres avertizează: expirarea tratatului nuclear SUA–Rusia deschide o eră fără limite pentru arsenalele strategice globale
05.02.2026
06:09
542
UE pregătește un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, cu accent pe armament cumpărat din interiorul blocului european
05.02.2026
05:32
538
Negocieri de pace Ucraina–Rusia la Abu Dhabi, mediate de SUA, continuă după o primă zi considerată „productivă”
05.02.2026
05:32
498
Kremlinul neagă anunțul lui Trump: India nu confirmă oprirea importurilor de petrol rusesc
05.02.2026
02:58
611
Emisarul lui Macron la Kremlin pentru reluarea dialogului cu Putin pe tema Ucrainei
05.02.2026
01:59
614
Rusia, acuzată că spionează și poate sabota sateliți europeni esențiali prin vehiculele spațiale Luch-1 și Luch-2
05.02.2026
00:51
629
Zelenski, rezervat față de dialogul dorit de Macron cu Moscova: avertizează că Putin vrea să umilească Europa și se teme doar de Trump
05.02.2026
00:01
688
Justiția argentiniană cere Statelor Unite extrădarea lui Nicolas Maduro pentru crime împotriva umanității
04.02.2026
20:58
660
Raportul Comisiei juridice contrazice acuzațiile de interferență rusă, dar documentele TikTok arată zeci de mii de conturi implicate în promovarea candidaților la prezidențialele din 2024
04.02.2026
20:37
690
Miercuri frig, joi mai blând: vremea în Republica Moldova pe 05.02.2026
04.02.2026
20:09
640
Chiciura din această seară a lăsat fără curent mai multe localități. S-au rupt firele pe unele linii electrice
04.02.2026
19:52
658
CIO, sub presiune înainte de JO de iarnă: Sportivi ruşi „neutri”, acuzaţi de legături pro-război în Ucraina
Moldova testează în sandbox energetic un sistem digital avansat de monitorizare în timp real a rețelelor electrice de joasă tensiune
Republica Moldova pregătește aderarea la mecanismul provizoriu de arbitraj comercial al OMC, în dialog cu partenerii internaționali
Republica Moldova accelerează reformele energetice în cadrul Programului Național de Aderare la UE
Moldova, pregătită de start la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano și Cortina, cu cinci sportivi în competiție
1 MDL
1 EUR
20.01
1 USD
16.94
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39





Inapoi














