12:07:11 23.02.2026
Stiri

Bătrân de 77 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare pentru violarea unei fetițe de 7 ani

Actualitate 23.02.2026 10:17 Vizualizări318
Bătrân de 77 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare pentru violarea unei fetițe de 7 ani

Procuratura anunță pronunțarea unei sentințe de condamnare în privința unui bărbat în vârstă de 77 de ani, recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol. Prin decizia instanței, acesta a fost condamnat la 11 ani de închisoare, pedeapsă ce urmează a fi executată într-un penitenciar de tip închis.

Conform materialelor cauzei penale, în luna mai 2024, bărbatul a abuzat sexual fiica unor vecini, care locuiau în imediata apropiere a gospodăriei sale, situată într-un sat din centrul țării. Fapta s-a produs la domiciliul inculpatului, unde acesta a ademenit minora de doar 7 ani, care, din cauza vârstei fragede, nu conștientiza intențiile reale ale acestuia.

După producerea infracțiunii, copila le-a povestit părinților ce i s-a întâmplat. Între timp, și comportamentul suspect al bărbatului a fost observat de o martoră care îl vizitase în acea perioadă. Martora a relatat că inculpatul, aflat în stare de ebrietate, se afla afară împreună cu fetița și, mângâind-o pe cap, îi spunea: „o crește să îi fie femeie”. Această scena a întărit suspiciunile privind comportamentul abuziv al bărbatului.

În fața instanței, inculpatul și-a negat vinovăția. Totuși, probele acumulate în dosar au dus la pronunțarea sentinței de condamnare. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Stiri relevante
23.02.2026 08:00 400 Horoscopul zilei 23.02.2026
Top stiri
23.02.2026 08:00 400 Horoscopul zilei 23.02.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.19 1 USD 17.16 1 RON 3.96 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte