Bărbat din Chișinău, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violență domestică și încălcarea ordonanței de protecție
1776
Procuratura municipiului Chișinău anunță pronunțarea unei sentințe de condamnare în privința unui bărbat de 53 de ani, cetățean al Uzbekistanului, învinuit de comiterea infracțiunii de violență în familie și de neexecutarea măsurilor stabilite prin ordonanță de protecție. Prin sentința pronunțată, inculpatul a fost condamnat, pentru concurs de infracțiuni, la 3 ani de închisoare, pedeapsă ce urmează a fi executată într-un penitenciar de tip semiînchis.
Potrivit materialelor dosarului, în luna mai 2025, inculpatul, aflat în relație de concubinaj cu victima, a inițiat din gelozie un conflict cu aceasta în locuința comună. În timpul altercației, bărbatul a lovit victima cu un obiect din lemn în zona capului și a spatelui, apoi i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii în regiunea feței și a capului.
Conform raportului de expertiză judiciară, în urma agresiunii, victima a suferit fracturi la nivelul nasului, precum și alte leziuni, care au fost calificate drept vătămări corporale ușoare. Incidentul a determinat emiterea imediată a unui ordin de restricție, iar ulterior a fost dispusă o ordonanță de protecție pe un termen de 90 de zile.
În baza acestei ordonanțe, inculpatul era obligat să părăsească domiciliul comun și să păstreze o distanță minimă de 300 de metri față de victimă și copilul minor, fiindu-i interzis orice fel de contact, inclusiv prin telefon. Totuși, în luna noiembrie 2025, bărbatul a încălcat măsurile impuse de instanță. El a pătruns în locuința victimei fără acordul acesteia, încălcând astfel ordonanța de protecție, fapt ce a constituit o nouă infracțiune.
În cadrul ședinței de judecată, atât victima, cât și fiul minor al familiei au relatat că, în ultimii ani, au avut loc în mod repetat episoade de violență în familie. Unele dintre aceste episoade au necesitat intervenția poliției, iar autoritățile au fost chemate de mai multe ori la domiciliu.
Desi inculpatul și-a exprimat regretul pentru cele întâmplate, acesta nu și-a recunoscut integral vina. Hotărârea pronunțată de instanță nu este definitivă. Persoana condamnată beneficiază în continuare de prezumția de nevinovăție până la rămânerea definitivă a sentinței.
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
03.11.2026
18:26
03.11.2026
18:16
03.11.2026
18:06
03.11.2026
17:40
03.11.2026
17:30
03.11.2026
17:23
03.11.2026
17:09
03.11.2026
17:04
03.11.2026
16:59
03.11.2026
16:51
03.11.2026
16:44
03.11.2026
16:41
03.11.2026
16:40
03.11.2026
16:23
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















