Bărbatul fără sfert de cap. Ce a băut acest tătic de medicii au fost nevoiţi să îi elimine o parte din creier. O poveste reală şi emoţionantă

Numele lui este Austin şi a devenit tătic acum câteva luni. Povestea lui este împărtăşită în mediul online de soţia sa, Brianna. Tânăra vrea ca toată lumea să ştie la ce riscuri se expune din cauza unei băuturi nesănătoase.

Brianna şi Austin sunt doi părinţi norocoşi şi fericiţi. Au o poveste de dragoste unică în lume. Totul a început când au aflat că vor deveni părinţi. Brianna i-a spus lui Austin că e însărcinată şi au fost amândoi în extaz. În timp, tânărul a început să muncească mai mult.

Austin stătea peste program pentru a-şi face treaba. Spera să obţină o promovare la muncă şi, implicit, un salariu mai mare. Aveau nevoie de bani pentru când băieţelul lor urma să vină pe lume. Aşa că, pentru a face faţă orelor lungi de muncă, a început să bea energizante.

Din ce în ce mai multe energizante. Era singurul mod în care se putea concentra timp de 10 ore pe zi. Acest lucru, excesul de zahăr şi cofeină, a făcut ca organismul lui Austin să numai suporte şi să cedeze. Brianna este cea care i-a fost alături la greu.

„Bună! Numele meu este Brianna şi asta e povestea mea:
Iubirea nu stă în lucrurile mici. Nu stă în telefoane, întâlniri sau amintiri. Iubirea e să ştii că ai sacrifica lucruri pe care nu ştii că ai putea să le sacrifici. Iubirea e lipsită de egoism.

Ai simţit vreodată că ţi se zguduie viaţa? Ai fost lovit vreodată de emoţii atât de puternice încât totul devine neclar şi tremuri? Plămânii te strâng şi, pentru puţin timp, nu poţi face nimic. Nu poţi să te mişti, să gândeşti, să reacţionezi.

Eu am simţit asta. Am experimentat ceva ce nu am crezut că o să trăiesc vreodată. Şi totul în cele nouă luni de sarcină cu băieţelul meu.

Să rămâi însărcinată presupune o călătorie extraordinară. Creezi viaţă în tine. Simţi iubire necondiţionată pentru cineva pe care nu l-ai mai întâlnit.

Austin şi cu mine eram extaziaţi să ne cunoaştem băiatul. Să îl aducem acasă şi să fim o familie. Dar nu mi-am imaginat, când m-am culcat în acea seară, că viaţa mea va fi zguduită în câteva ore. Încă îmi aduc aminte cum m-a trezit soacră-mea în acea dimineaţă. „Austin a avut un accident”, mi-a spus ea. Ştiam doar că e în spital, dar nu ştiam de ce.

Am condus două ore până la spital şi am aflat că bărbatul pe care îl iubesc, tatăl copilului meu, a avut o hemoragie pe creier. După ce au făcut mai multe teste, mai ales toxicologice, au constatat că de vină a fost excesul de băuturi energizante. Este un obicei pe care l-a deprins din cauza orelor lungi de muncă şi a navetei.

Când am ajuns, medicii îl operau deja. După o aşteptare de cinci ore, am reuşit să îl vedem. Dar, în timp ce toată lumea era focusată pe faţa lui conectată la multe aparate, eu mă uităm la părinţii lui. Am văzut cum lumina a dispărut din ochii mamei sale şi am văzut-o cum stă neclintită lângă fiul ei. Am văzut cum tatăl lui a început să plângă şi să se ţină de soţia lui.

Nu ştiau dacă viaţa pe care au creat-o urma să se trezească vreodată. Să mă uit la această familie pe care am început să o iubesc şi din care am început să fac parte… m-a zguduit!

A fost cel mai oribil sentiment pe care l-am avut. A doua zi a mai urmat o rundă de operaţii pe creier. Apoi au urmat atacurile, spasmele, crizele, umflăturile şi multe lucruri pentru care nu eram pregătiţi.
A fost un moment când mă rugăm lângă patul lui de spital şi atunci mi-am dat seama că nu o să îl părăsesc niciodată. Indiferent de cât de urâtă avea să devină viaţa noastră. O să stau lângă el indiferent de ce se întâmplă.

După două săptămâni de stat în spital, mă întrebăm dacă va supravieţui. Sau dacă o să fie luat de lângă noi. Dar l-am luat acasă.

Şi venise şi sorocul meu! Trebuia să îl aduc pe lume pe fiul nostru. Şi nu o să mint, a fost foarte greu. Am plănuit, iniţial, că Austin să fie parte din acest moment. Să fie lângă mine, să îmi ţină mâna. Să fie cel care taie cordonul. Să fie el acolo să îl întâmpine pe fiul nostru pe lume. Dar nu era ok…

Dar un miracol s-a întâmplat în timp ce îl năşteam pe fiul nostru. Austin s-a trezit. Am stat o săptămâna fără să îl văd, dar m-am gândit la el zilnic. Plângeam în timp ce mă uităm la fiul meu care seamănă exact cu tatăl lui. Când fiul meu a împlinit o săptămână, l-am lăsat la socrii.

Ştiam că trebuie să îl văd pe Austin. Trebuia să îi zic că fiul nostru s-a născut şi că avem nevoie de el. Au mai trecut săptămâni şi noi îl urmam prin toate statele în care era trimis la operaţii şi proceduri. L-am văzut cu fiecare ocazie posibilă. Puţin după ce a împlinit douî luni, fiul nostru şi-a văzut tatăl prima dată.

A fost o zi la care nu credeam că voi asista. A fost ziua în care inima mea a câştigat înapoi puţină fericire. Apoi, la ceva timp după aceea, soţul meu a putut să se întoarcă acasă.

Viaţa noastră nu este normală. Sunt doctori şi vizite la spital de am şi pierdut şirul lor. Dar suntem aici. Luptăm!

Mă trezesc în fiecare dimineaţă să am grijă de fiul şi soţul meu. Le pregătesc mâncarea, fac terapie fizică, de vorbit şi ocupaţională. Îl ajut cu igiena personală, cu mersul, cu fiecare aspect din viaţa lui. Şi, între aceste sarcini foarte grele, am grijă de fiul nostru de opt luni. Este greu şi sunt obosită, dar încercăm să ne descurcăm.

Austin nu mai este acelaşi bărbat de care m-am îndrăgostit, dar încă mă îndrăgostesc în fiecare zi. Luptăm să îl recuperăm. Să îi facem viaţa mai bună. Ştiu că într-o zi vom ajunge acolo. Până atunci, nu renunţ la el. Pentru că dragostea este lipsită de egoism şi îl iubesc mai mult decât viaţa în sine”, este povestea Briannei şi a lui Austin.

Sursa: ciao.ro