Bărbatul de la Fălești care și-a tăiat iubita cu secera riscă ani grei de pușcărie
1548
După mai multe episoade în care și-a maltratat concubina, un ins din raionul Fălești a ajuns în sfârșit în penitenciar. Fapta care le-a atras atenția organelor de drept este abominabilă - a tăiat burta femeii cu o seceră.
Procurorii susțin că acest caz a avut loc în septembrie curent și dosarul pe numele insului, acuzat de violență în familie, a fost deja transmis în judecată.
Procurorii din cadrul Procuraturii raionului Fălești au constatat că bărbatul, fiind în stare de ebrietate alcoolică, a inițiat conflicte cu concubina acestuia, după care a aplicat violența fizică asupra acesteia.
În unul dintre cazuri, ca urmare a loviturilor aplicate de către bărbat, victima a căzut jos, lovindu-se la cap de cioburile unui borcan, provocându-i leziuni corporale ușoare, iar în cel de-al doilea caz - bărbatul a lovit-o pe victimă cu o seceră în regiunea abdomenului, provocându-i leziuni corporale grave, periculoase pentru viață.
Procurorii au stabilit în cadrul investigațiilor că anterior bărbatul a mai săvârșit și alte cazuri de violență în familie asupra concubinei sale.
Pentru a se asigura protecția victimei violenței în familie, pe tot parcursul efectuării urmăririi penale pe caz bărbatul s-a aflat în arest preventiv și riscă ani grei de pușcărie.
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare

















