BÂLBÂIALA unui socialist când a fost întrebat despre veniturile sale, care sunt de 10 ori mai MICI, decât donațiile făcute pentru PSRM
1678
facebook Candidatul Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) în circumscripția uninominală nr. 26, Dinari Cojocari, nu a putut să explice, în cadrul dezbaterilor electorale, de ce veniturile sale sunt de 10 ori mai mici decât donațiile făcute formațiunii din care face parte.
Cojocari a donat în 2014 PSRM aproximativ o jumătate de milion de lei, în timp ce venitul său oficial a fost de 10 ori mai mic. Când a fost întrebat despre această discrepanță, Cojocari a spus: „De ce dumneavoastră considerați că neavând... Eu am soție. Păi, dumneavoastră trăiți numai din salariul dumneavoastră sau și din salariul soțului? Și din veniturile soțului...”
Moderatoarea Lorena Bogza i-a amintit lui Cojocari despre o investigație RISE, potrivit căreia Dinari Cojocari este unul dintre socialiștii care s-a grupat în jurul unei afaceri secrete, cu o companie off-shore din Bahamas conectată la Rusia. Astfel, acesta ar fi luat un împrumut de jumătate de milion de lei, din suma totală de 20 de milioane de lei care a ajuns în R. Moldova.
„.. Este vreo dovadă. Este vreun răspuns afirmativ final? Dumneavoastră repetați aceeași frază, dar nu veniți cu un argument... Am o familie destul de mare. Trebuie să vă spun despre toate cheltuielile mele?”, a răspuns iritat Cojocari.
De menționat că Dinari Cojocari nu este primul socialist pretendent la fotoliul de deputat, care nu a putut explica diferențele dintre veniturile acumulate și banii donați PSRM.
„Este vorba Grigore Novac, candidat la alegerile parlamentare în circumscripția 31, care s-a eschivat de la un răspuns concret atunci când a fost întrebat cum a obținut un lot de teren în comuna Stăuceni prin intermediul unei căsătorii fictive. Aceeași atitudine a avut-o și atunci când a fost întrebat cum de a donat partidului aproape jumătate din banii acumulați peste hotare. Un alt candidat socialist, Petru Burduja, a refuză să vorbească despre dosarul penal deschis pe numele companiei pe care o administrează – „Exclusiv Media”. Politicianul a fugit de răspunsurile insistente moderatoarei de la Pro TV, invocând că pe acest subiect ar trebui să se pronunțe instanța”, scrie deschide.md.
18.10.2025
18:55
8208
ULTIMA ORĂ // S-a ales praful din ,,patrioții" Moscovei în R. Moldova. Voronin îi aplică lovitura de grație lui Dodon, după ce în plină campanie a dezvăluit că socialistul ar fi luat 860 de mii de euro de la Plahotniuc
16.10.2025
18:31
6927
Partidul lui Ion Chicu se DEZINTEGREAZĂ? Unul dintre greii formațiunii părăsește PDCM
30.09.2025
15:38
9270
VIDEO // „Patriotul” Dodon, foc și pară după ce a PIERDUT lamentabil parlamentarele. Acesta s-a RĂSTIT la un jurnalist din România, pentru că a vrut să ia o declarație în ROMÂNĂ de la Starîș: „Continuați în RUSĂ, lasă-i să învețe, le va trebui”
29.09.2025
12:53
7322
Așa-zisul bloc patriotic se DESTRAMĂ? La mitingul de „amploare” anunțat au participat în jur de 200 de oameni și a durat ZECE minute. Socialistul, după ce PAS și-a asigurat din nou MAJORITATEA parlamentară: „Poporul se trezește”
26.09.2025
21:23
6007
Lovitură dură pentru Șor. Partidul ,,Moldova Mare" condus de Victoria Furtună a fost EXCLUS din cursa parlamentară
26.09.2025
16:35
10311
VIDEO // Cu LACRIMI în ochi, Chirtoacă îi îndeamnă pe colegii săi din PL să voteze cu PAS la alegerile de duminică: „Având în vedere circumstanțele actuale nu aș vrea să distrugem și următorii 25 de ani din istoria noastră prin alegeri greșite”
26.09.2025
15:44
5128
VIDEO // Dodon și Șor au bătut palma? Oligarhul condamnat anunță de la Moscova că va fi viitorul PREMIER al R. Moldova, după ce va înlăturat PAS de la putere
26.09.2025
13:59
5041
Așa-zisul bloc patriotic format la Moscova se DESTRAMĂ înainte de alegeri. Irina Vlah și oamenii săi, EXCLUȘI de pe LISTA parlamentară
26.09.2025
10:30
4703
VIDEO // Ilan Șor a dat COMANDA - rețeaua criminală, finanțată de la Moscova, MOBILIZATĂ să lucreze pentru așa-zisul bloc patriotic al lui Dodon, Tarlev, Vlah și Voronin. Activiștii lui Șor sunt REVOLTAȚI: „Nu voi vota pentru acești pede...”
24.09.2025
16:13
5230
AUDIO // Condamnatul Șor a DECIS pe cine mizează în ALEGERILE parlamentare din 28 septembrie, după ce blocul „Pobeda” a fost interzis: „Va trebui să șmecherim...”
17.11.2025
22:27
511
ULTIMA ORĂ // Ilie Ilașcu, unul dintre LIDERII Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, a decedat la vârsta de 73 de ani. Fostul deținut politic va fi înmormântat în România
17.11.2025
19:38
454
Europa vulnerabilă în fața dronelor rusești: Un avertisment de la comisarul Andrius Kubilius privind apărarea estică și lecțiile învățate de la Ucraina
17.11.2025
18:58
439
Profesorii din rețeaua EduTech își perfecționează metodele de predare a limbii române pentru copiii refugiați din Ucraina
17.11.2025
17:54
435
Antrenorii din școlile sportive discută egalitatea de gen și incluziunea socială în cadrul unui seminar național
17.11.2025
17:05
398
Compania Double Case, o nouă măsură menită să întărească încrederea în proiectul său crypto: sigilarea a 60% din oferta totală a tokenului DCT pentru o perioadă de zece ani
17.11.2025
16:59
437
Echipe transdisciplinare pentru sprijinirea copiilor cu nevoi speciale, dezvoltate prin instruiri naționale extinse în Moldova
17.11.2025
16:23
674
Mike Pompeo se alătură companiei ucrainene Fire Point, implicată într-un scandal de corupție și legată de un fost aliat al lui Zelenski
17.11.2025
15:33
542
Ursula von der Leyen propune soluții financiare inovatoare pentru sprijinirea Ucrainei în fața provocărilor economice
17.11.2025
14:03
576
Profesorii din 15 școli-model au descoperit metode inovative de integrare a orientării în carieră în predare
17.11.2025
13:20
634
Zelenski și Macron semnează un acord pentru posibila achiziție a 100 de avioane Rafale de către Ucraina
17.11.2025
12:17
689
Explozie suspectă pe calea ferată Varșovia-Lublin: atac de sabotaj, afirmă premierul Poloniei Donald Tusk
17.11.2025
10:32
768
Inculpați pedepsiți drastic pentru delapidarea a peste 1 milion de lei: administratorul și contabilul unei firme, condamnați la închisoare pentru fraude financiare complexe
17.11.2025
10:10
578
Președintele filialei Briceni al Partidului „Șor”, acuzat de finanțare ilegală și trimis în judecată
17.11.2025
10:04
624
Trump promite sancțiuni drastice pentru țările care fac comerț cu Rusia și Iranul ar putea fi vizat
17.11.2025
09:17
605
Ministerul Energiei lansează consultări publice pentru dezvoltarea proiectelor eoliene cu stocare în Republica Moldova
17.11.2025
08:28
599
Horoscopul zilei 17.11.2025
17.11.2025
07:59
615
Putin continuă să UCIDĂ copii în Ucraina. Atac masiv al Rusiei în orașul ucrainean Harkov
17.11.2025
07:39
603
Macron întâlnește din nou pe Zelenski: Franța își reafirmă sprijinul pentru Ucraina în contextul negocierilor de pace blocate și al scandalurilor interne de corupție
17.11.2025
06:24
1185
Care sunt angajații pe care inteligența artificială nu-i va putea înlocui niciodată . LISTA de 40 de joburi pot fi înlocuite parțial sau complet de IA
16.11.2025
23:49
813
Viktor Orbán: Sprijinul Financiar al UE pentru Ucraina este „O Nebunie” și Accentuă Criza Europeană
16.11.2025
19:08
795
Portul Novorossiisk își reia activitatea de încărcare a petrolului după atacurile ucrainene care au dus la suspendări temporare
808
Prognoza Meteo pentru Republica Moldova: 17 - 23 noiembrie 2025
16.11.2025
10:57
910
Ucraina și Grecia colaborează pentru o nouă rută strategică de aprovizionare cu gaze naturale în contextul atacurilor rusești
16.11.2025
08:44
757
Horoscopul zilei 16.11.2025
16.11.2025
06:47
918
Volodimir Zelenski cere intensificarea apărării aeriene a Ucrainei după atacurile rusești asupra Kievului
ULTIMA ORĂ // Ilie Ilașcu, unul dintre LIDERII Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, a decedat la vârsta de 73 de ani. Fostul deținut politic va fi înmormântat în România
Europa vulnerabilă în fața dronelor rusești: Un avertisment de la comisarul Andrius Kubilius privind apărarea estică și lecțiile învățate de la Ucraina
Profesorii din rețeaua EduTech își perfecționează metodele de predare a limbii române pentru copiii refugiați din Ucraina
Antrenorii din școlile sportive discută egalitatea de gen și incluziunea socială în cadrul unui seminar național
1 MDL
1 EUR
19.64
1 USD
16.93
1 RON
3.86
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














