AVERTISMENTUL Maiei Sandu: Pomenile electorale sunt ILEGALE și trebuie sancționate. Apel adresat funcționarilor publici
1396
Premierul Maia Sandu a lansat astăzi un apel la adresa funcționarilor din instituțiile publice să nu utilizeze resursele administrative în campania electorală pentru alegerile locale generale.
„Noi nu o să permitem ca anumite personaje, care în trecut au folosit resursele administrative la orice nivel și au denaturat acest proces de alegeri libere, să facă acest lucru în continuare. Mesajul meu este pentru toți angajații instituțiilor publice, de la nivel central și local, pentru angajații Agenției Servicii Publice, ai „Poștei Moldovei”, „Moldtelecom” ș.a.m.d. Cu toții știm care au fost metodele Partidului Democrat aplicate prin intermediul unor angajați ai acestor instituții. Și unii dintre aceștia sunt acolo în continuare. Orice tentativă de a încălca aceste reguli, de a folosi resursa administrativă în campanie, va fi sancționată foarte dur”, a avertizat Maia Sandu.
Potrivit premierului, alegerile care se apropie vor fi „un fel de Bacalaureat” pentru actuala guvernare în ceea ce privește organizarea unui scrutin liber și corect, iar instituțiile statului trebuie să se asigure că nu vor exista încălcări.
„Se apropie alegerile locale. Noi ne-am făcut, în anul trecut, cunoscuți în toată lumea, atunci că s-au găsit personaje care au anulat rezultatele alegerilor. În continuare acest lucru este o pată pe imaginea R. Moldova. Noi trebuie să fim foarte atenți și să ne pregătim foarte bine”, a declarat prim-ministrul.
Maia Sandu a amintit că „pomenile electorale sunt ilegale și trebuie sancționate”, amintindu-i Comisiei Electorale Centrale că „are o sarcină destul de serioasă, pentru că trebuie să-și restabilească imaginea pierdută în scrutinele anterioare”.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
05.11.2026
15:46
05.11.2026
15:33
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor

















