Avea 13 copii şi șapte nepoţi, dar şi-a mai dorit un copil. Anul acesta, la 65 de ani, a născut cvadrupleţi
3494
Annegrete Raunigk din Germania a născut cvadrupleţi anul acesta, devenind astfel cea mai bătrână mamă de gemeni din lume.
Femeia, în vârstă de 65 de ani, a născut patru copii gemeni după efectuarea unei proceduri de inseminare artificială în Ucraina. Femeia avea deja 13 copii, scrie gandul.info.
Cei patru gemeni - trei băieţi şi o fată, s-au născut prematur, la 26 de săptămâni, într-un spital din Berlin, dar au „şanse mari de supravietuire”, scrie „The Guardian”.
Raunigk trăieşte în Berlin şi este o profesoară de limba engleză şi rusă, care este aproape de pensionare. Deşi avea deja 13 copii (cel mai în vârsta dintre ei având 44 de ani) şi șapte nepoţi, acest lucru nu a împiedicat-o să îşi dorească să rămână din nou însărcinată. Femeia de 65 de ani a rămas însărcinată după ce a fost supusă unei proceduri de inseminare artificială în Ucraina.
„Nu îmi este frică. Pur şi simplu cred că o să rămân sănătoasă şi în formă. În ceea ce priveşte organizarea, am destulă experienţă, nu e ceva nou pentru mine”, a spus femeia.
Cu toate că Raunigk a fost acuzată că este iresponsabilă având în vedere că va avea 70 de ani când gemenii vor intra la şcoală, ea susţine că nu poţi şti niciodată ce se va întâmpla şi că ţi se pot întâmpla diverse lucruri şi când ai 20 de ani.
19.05.2015
11:08
12.05.2015
07:38
04.05.2015
10:04
10.10.2014
12:07
09.07.2014
14:32
08.07.2014
12:41
29.05.2014
09:50
29.04.2014
16:49
29.04.2014
10:05
14.01.2014
11:31
11.01.2014
16:35
11.01.2014
10:45
03.11.2026
00:59
03.11.2026
00:58
02.11.2026
23:30
02.11.2026
23:20
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
02.11.2026
22:33
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















