„Autoritatea criminală” Ion Șoltoianu, ELIBERAT din sala de judecată, după ce în luna martie a agresat un bărbat și a amenințat cu PISTOLUL câinele care-l însoțea. Recidivistul s-a ales cu o amendă de 1 500 de lei
1583
Fostul sportiv de performanță Ion Șoltoianu, care în luna martie a agresat un bărbat în sectorul Botanica al capitalei și a amenințat cu pistolul câinele care-l însoțea, a fost astăzi eliberat printr-o decizie luată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
„Autoritatea criminală” s-a ales cu o amendă de 1 500 de lei, precizează Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS).
„Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a emis sentința în privința autorității criminale, fost sportiv, învinuit de huliganism agravat și purtarea armei de foc, inclusiv muniții, fără autorizație. Potrivit actului judecătoresc, fapta inculpatului de huliganism a fost apreciată ca contravenție, cu aplicarea unei amenzi de 1 500 lei. Iar în ceea ce privește păstrarea ilegală a armei de foc, acesta a fost condamnat la pedeapsa cu închisoare, însă a fost eliberat din sala de judecată, în legătură cu executarea acesteia”, precizează sursa citată.
Procurorul care a solicitat zece ani de închisoare pentru Șoltoianu va contesta decizia primei instanțe la Curtea de Apel Chișinău.
În același timp, procurorii PCCOCS și ofițerii Inspectoratului Național de Investigații continuă urmărirea penală în privința acestuia pentru faptul că a șantajat oameni de afaceri ca să-i întoarcă datorii inventate în sume de 150 000 de euro, 11 milioane de lei și 200 000 de euro.
În 2013, sportivul Ion Șoltoianu a fost condamnat la 14 ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de omor, șantaj și deținere ilegală de arme. Pe 19 septembrie 2011, acesta l-a împușcat mortal pe fostul polițist Ion Stratulat, la o terasă de pe strada 31 august din capitală.
Victima era la aceeași masă cu Șoltoianu. La un moment dat, sportivul a scos arma şi a efectuat trei împuşcături, după care a părăsit locul crimei. Acesta a fost reținut două zile mai târziu, în localitatea Varnița, raionul Anenii Noi.
07.04.2026
23:37
292
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
07.04.2026
21:51
309
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
07.04.2026
21:12
358
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
07.04.2026
21:11
469
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
07.04.2026
21:10
394
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
07.04.2026
21:07
482
ULTIMA ORĂ // Doliu în fotbalul MONDIAL. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a decedat la vârsta de 80 de ani și opt luni. Cine a fost IL Luce și ce moștenire lasă în urmă
07.04.2026
20:43
369
Chrome introduce în sfârșit file verticale și un nou mod de citire pentru pagini aglomerate de reclame
07.04.2026
20:27
350
Uber își mută tot mai mult infrastructura pe cipurile AI Trainium și Graviton ale Amazon, lovitură pentru rivalii cloud Google și Oracle
07.04.2026
20:02
315
Anthropic își triplează capacitatea de calcul cu Google și Broadcom, investiții de zeci de miliarde pentru modelele Claude AI
07.04.2026
19:36
342
Google Maps introduce Gemini care scrie automat descrieri pentru fotografiile utilizatorilor
07.04.2026
23:37
316
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
07.04.2026
21:51
321
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
07.04.2026
21:12
371
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
07.04.2026
21:11
483
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
07.04.2026
21:10
406
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
07.04.2026
21:07
496
ULTIMA ORĂ // Doliu în fotbalul MONDIAL. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a decedat la vârsta de 80 de ani și opt luni. Cine a fost IL Luce și ce moștenire lasă în urmă
07.04.2026
20:43
381
Chrome introduce în sfârșit file verticale și un nou mod de citire pentru pagini aglomerate de reclame
07.04.2026
20:27
361
Uber își mută tot mai mult infrastructura pe cipurile AI Trainium și Graviton ale Amazon, lovitură pentru rivalii cloud Google și Oracle
07.04.2026
20:02
328
Anthropic își triplează capacitatea de calcul cu Google și Broadcom, investiții de zeci de miliarde pentru modelele Claude AI
07.04.2026
19:36
354
Google Maps introduce Gemini care scrie automat descrieri pentru fotografiile utilizatorilor
07.04.2026
17:40
529
Administrația Trump vrea să taie peste 700 de milioane de dolari din bugetul agenției de securitate cibernetică CISA până în 2027
07.04.2026
17:05
472
Locuințe mai calde și facturi mai mici: programul național de eficiență energetică schimbă viața familiilor din Republica Moldova
07.04.2026
16:41
431
Valul investițiilor în AI împinge averile private către pariuri tot mai timpurii și riscante
07.04.2026
16:06
399
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
452
Colegiul Medicilor avertizează: România are peste 84.000 de medici, dar inegalitățile de acces la servicii medicale se adâncesc
07.04.2026
14:42
565
Chișinăul accelerează reformele la Capitolul 6 din Programul Național de Aderare la UE: progrese în dreptul societăților comerciale și modernizarea pieței de capital
07.04.2026
13:23
579
Peste 33.000 de elevi de clasa a VI-a susțin testarea tematică la română și matematică în toată Republica Moldova
515
Recomandările medicului Tudor Ciuhodaru pentru un Paște fără probleme de sănătate: alimentație moderată, atenție la alcool, ouă și carnea de miel
07.04.2026
12:25
553
Seminar la Chișinău pentru aplicarea noii Metodologii a studiilor pedologice în laboratoarele publice și private
676
Maia Sandu, vizită oficială în Irlanda înainte ca Dublinul să preia președinția Consiliului UE
07.04.2026
11:39
558
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
07.04.2026
11:21
548
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
599
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
610
Școală din Yorkshire își corectează examenele simulate cu inteligență artificială, pentru feedback mai rapid și mai obiectiv
07.04.2026
08:34
637
Horoscopul zilei 07.04.2026
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.46
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














