VIDEO // Oamenii legii au reținut membrul unui grup criminal, care a ȘANTAJAT doi oameni de afaceri. A estorcat de la aceștia 350 de mii de euro și 11 milioane de lei: „Trebuie să ajungem la un consens...”
3793
Polițiștii și procurorii au reținut o autoritate criminală, care prin șantaj a estorcat de la doi oameni de afaceri din R. Moldova 350 de mii de euro și 11 milioane de lei. Polițiștii au depistat la domiciliul făptașului și un întreg arsenal de arme. Potrivit unor surse apropiate anchetei, ar fi vorba de recidivistul Ion Șoltoianu, care anterior a fost condamnat la închisoare pentru omor, păstrare ilegală de arme și șantaj.
Insul este membru al unui grup criminal organizat, iar acțiunile investigate ale acestuia au fost documentate începând cu anul 2020. Potrivit oamenilor legii, bărbatul ar fi organizat, prin intermediul complicilor săi, filaj asupra părților vătămate și asupra membrilor de familie ale acestora.
Urmare a perchezițiilor la domiciliul și casa de vacanță a bărbatului, oamenii legii au ridicat un pistol-mitralieră cu două încărcătoare, circa 200 de cartușe și mai multe cartele telefonice.
Acesta a folosit arma ridicată, înregistrată pe numele soției sale, la comiterea acțiunilor de șantaj asupra victimelor. Actualmente, la solicitarea procurorilor Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, acesta este plasat în arest preventiv.
Aceeași măsură preventivă a fost aplicată și față de un complice de-al său la acțiunea de șantaj, implicat și într-un caz de tâlhărie asupra unor cetățeni ucraineni, care au fost deposedați de 500 de mii de dolari.
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
03.11.2026
18:26
03.11.2026
18:16
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
03.11.2026
18:26
03.11.2026
18:16
03.11.2026
18:06
03.11.2026
17:40
03.11.2026
17:30
03.11.2026
17:23
03.11.2026
17:09
03.11.2026
17:04
03.11.2026
16:59
03.11.2026
16:51
03.11.2026
16:44
03.11.2026
16:41
03.11.2026
16:40
03.11.2026
16:23
03.11.2026
16:09
03.11.2026
15:42
03.11.2026
15:41
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți


















