Stiri

Automobilele cu numere transnistrene ar putea fi admise în TRAFICUL INTERNAȚIONAL. Când se va întâmpla acest lucru

Politică 28.11.2017 22:03 Vizualizări4359
Automobilele cu numere transnistrene ar putea fi admise în TRAFICUL INTERNAȚIONAL. Când se va întâmpla acest lucru

Reprezentantul Special al OSCE, Ambasadorul Wolf Dietrich Heim, a remarcat progrese în negocierile pentru reglementarea transnistreană. De asemenea, acesta a văzut că părțile, Chișinăul și Tiraspolul, și-au luat un angajament clar să soluționeze și alte priorități identificate anterior, inclusiv admiterea automobilelor cu numere transnistrene în traficul internațional.

În cadrul unei reuniuni de negocieri în formatul „5+2” pentru reglementarea transnistreană, desfășurate la Viena, reprezentanții politici din partea Chișinăului și Tiraspolului au confirmat progresele înregistrate pe câteva chestiuni din cele opt priorități identificate anterior de către părți și și-au asumat angajamentul de a finaliza rezolvarea problemelor care au rămas la începutul anului viitor, se arată într-un comunicat al OSCE.

„Părțile, împreună cu partenerii internaționali, au consolidat acordurile privind mai multe chestiuni sociale și economice, semnate în ultimele zile. Există o înțelegere clară între participanți că problemele rămase vor fi abordate și implementate rapid, în beneficiul populației de pe ambele maluri ale râului și din regiune în ansamblu”, a apreciat Ambasadorul Wolf Dietrich Heim, Reprezentantul Special al Președinției în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană.

„În special, partenerii internaționali au salutat angajamentul părților de a soluționa până în luna februarie 2018 restul detaliilor ce țin de participarea automobilelor transnistrene în traficul internațional”, mai arată sursa citată.

În rezultatul negocierilor, numite și „Conferinţa Permanentă pentru probleme politice în cadrul procesului de negociere pentru reglementarea transnistreană în formatul „5+2”, părțile au semnat un protocol care a conturat recentele acorduri semnificative încheiate pe teren și face referință la pașii următori în procesul de negocieri.

„Protocolul de la Viena” este disponibil în limba rusă (www.osce.org/ru/chairmanship/359201) și în limba engleză (www.osce.org/chairmanship/359196).

„Anul acesta a scos în evidență importanța și interdependența celor trei nivele de negocieri pentru reglementarea transnistreană, pe măsură ce acestea se bazează unul pe celălalt, precum expertiza tehnică a grupurilor de lucru, dialogul politic direct la nivelul factorilor de decizie, și eforturile comune ale mediatorilor și observatorilor în formatul „5+2”. Desfășurarea reuniunii în formatul „5+2” din acest an pe baza unor rezultate clare și a unui accent pe chestiuni de fond a fost factorul critic care a asigurat succesul acesteia”, a concluzionat Heim.

Ambasadorul Michael Scanlan, Șeful Misiunii OSCE în Moldova, a declarat: „Reuniunea de succes în formatul „5+2” desfășurată astăzi este produsul unui an de muncă dedicată depusă de grupurile de lucru și de principalii negociatori, susținută de Misiune. Dinamica bazată pe rezultate este o urmare clară a implicării personale a liderilor ambelor părți pe parcursul ultimelor două luni, evidențiată de întâlnirea acestora pe podul Gura Bîcului-Bîcioc pentru a marca deschiderea podului după 25 de ani. Ambii lideri au comunicat presei angajamentul lor de a asigura ca progresul în procesul de reglementare să fie continuat”.

Negocierile în formatul „5+2” includ reprezentanți ai părților, mediatorilor și observatorilor – Moldova, Transnistria, OSCE, Federația Rusă, Ucraina, Statele Unite și Uniunea Europeană.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 15.09.2026 15.09.2026 13:37 450 Horoscopul zilei 15.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.11 1 USD 17.43 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri