Aurescu și Blinken au avut o convorbire telefonică dedicată pregătirii rundei de dialog strategic România-SUA, sprijinului pentru Ucraina și R. Moldova și securității flancului estic al NATO
1355
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu și secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, au avut luni o convorbire telefonică pe teme de interes prioritar pentru Parteneriatul Strategic bilateral, respectiv în contextul războiului Rusiei contra Ucrainei și al eforturilor de combatere a efectelor acestuia, convorbirea având loc în pregătirea celei de-a opta runde a Dialogului Strategic între România-SUA, care va fi găzduită de România la mijlocul lunii martie 2023, la București, informează MAE.
Această convorbire are loc în continuarea consultărilor politice foarte consistente pe care cei doi șefi ai diplomațiilor română și americană le-au avut în noiembrie 2022, cu ocazia prezenței la București a secretarului de stat american, în contextul găzduirii de către ministrul Bogdan Aurescu a reuniunii miniștrilor de Externe ai NATO, precum și în continuarea interacțiunii recente a șefilor celor două diplomații din marja evenimentelor de la New York, pentru marcarea unui an de la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, în februarie 2023.
În cadrul convorbirii telefonice, ambii demnitari au apreciat frecvența întâlnirilor româno-americane din ultimul an, acestea reflectând nivelul și profunzimea relațiilor de parteneriat strategic România-SUA, precum și angajamentul pentru îndeplinirea obiectivelor comune, se arată într-un comunicat citat de CaleaEuropeană.ro.
În contextul împlinirii unui an de la declanșarea de către Rusia a războiului de agresiune împotriva Ucrainei, ministrul Aurescu și secretarul de stat Blinken au discutat despre efectele globale profunde ale acestuia, precum și demersuri comune pentru contracararea acestor efecte. Șeful diplomației române a realizat o trecere în revistă a sprijinului foarte cuprinzător și multidimensional acordat acestui stat de către România de la începutul războiului.
Secretarul de stat al SUA a mulțumit în mod deosebit ministrului Aurescu pentru sprijinul concret, deosebit de substanțial și esențial acordat de țara noastră Ucrainei.
În planul securității regionale, cei doi oficiali au evidențiat miza continuării consolidării coerente și consistente a flancului estic al NATO, iar ministrul Bogdan Aurescu a transmis aprecierea pentru angajamentul SUA pentru apărarea întregului teritoriu aliat, inclusiv în regiunea Mării Negre și în România, exprimat inclusiv cu ocazia reuniunii București 9 de la Varșovia.
Cei doi șefi ai diplomațiilor au abordat, totodată, posibilități de consolidare a rezilienței în regiunea Mării Negre printr-o abordare strategică care să asigure, de o manieră durabilă, caracterul liber, sigur și prosper al Mării Negre și să îi consolideze statutul de rută comercială și energetică majoră.
În acest context, ministrul Bogdan Aurescu s-a referit la importanța viitoarei Strategii a SUA pentru Marea Neagră și necesitatea asigurării sinergiei acesteia cu strategiile regionale ale UE și NATO, evocând evaluările și ideile României în acest sens, care au fost transmise secretarului de stat Blinken printr-un document de reflecție consistent, cu prilejul vizitei din noiembrie 2022 de la București. La rândul său, secretarul de stat american a apreciat contribuția României transmisă la întâlnirea din noiembrie de la București de ministrul Aurescu. În acest cadru, ministrul român de externe l-a informat pe omologul american despre propunerea sa, agreată cu omologul turc în decembrie 2022, de creare a unui grup de lucru bilateral româno-turc privind securitatea la Marea Neagră, aflat în proces de operaționalizare, inițiativă apreciată de partea americană.
Totodată, ministrul Aurescu și secretarul de stat Blinken au salutat valoarea adăugată a participării SUA la reuniunile formatului București 9, care contribuie în mod eficient la coordonarea și unitatea transatlantică, implicarea SUA în acest format fiind un semnal puternic privind angajamentul pentru Articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic și securitatea aliaților din regiune. În acest sens, s-au referit la recenta reuniune de la Varșovia, co-prezidată de președintele Iohannis și de omologul polon, la care a participat și președintele SUA, Joe Biden.
Ministrul Aurescu a subliniat, totodată, relevanța strategică a proiectelor de infrastructură promovate în cadrul Inițiativei celor Trei Mări și a evidențiat că România va găzdui, în luna septembrie 2023, la București, Summitul și Forumul de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări, moment foarte important pentru dezvoltarea pe mai departe a Inițiativei.
Ministrul de externe a subliniat impactul major pe care războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei îl are și asupra Republicii Moldova și a reafirmat sprijinul ferm al României, continuu și necondiționat, pentru Republica Moldova, pentru consolidarea rezilienței și securității acesteia și pentru parcursul său european. În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a reafirmat condamnarea fermă a retoricii amenințătoare și provocatoare a Rusiei, precum și încercările recente de destabilizare, punctând faptul că sprijinul SUA rămâne esențial pe acest palier. La rândul său, secretarul de stat american a subliniat determinarea SUA de a sprijini Republica Moldova în contextul actual dificil și a apreciat vizitele și întâlnirile recente ale părții americane cu președintele Maia Sandu, precum și vizitele recente la București ale Președintelui și prim-ministrului Republicii Moldova și sprijinul puternic acordat de România. De asemenea, a amintit decizia SUA de a aloca 300 de milioane de dolari pentru susținerea securității energetice a Republicii Moldova, inclusiv a infrastructurii energetice și de interconectare transfrontalieră.
În egală măsură, cei doi oficiali au abordat relațiile China-Rusia și Iran-Rusia în contextul războiului ilegal al Rusiei contra Ucrainei și au evidențiat necesitatea descurajării de către comunitatea internațională a oricărui sprijin acordat efortului de război al Rusiei. În acest cadru, ministrul român de externe a amintit recentele pachete de sancțiuni ale UE pentru Iran, susținute și de România.
Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat importanța prioritară a includerii României în Programul Visa Waiver al SUA și interesul părții române de a lucra îndeaproape cu SUA pentru accederea țării noastre în Program, secretarul de stat american reiterând angajamentul puternic și concret al SUA pentru acest obiectiv comun româno-american.
11.04.2026
08:05
401
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
676
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
650
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
650
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
653
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
685
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
834
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
661
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
602
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
785
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
656
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
597
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
11.04.2026
08:05
401
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
676
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
650
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
650
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
653
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
685
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
834
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
661
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
602
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
785
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
656
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
597
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
947
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
746
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
847
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
851
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
845
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
783
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
1001
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1021
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
932
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
854
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
768
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
862
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
952
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














