VIDEO // ATENTAT TERORIST comis astăzi. Un mort şi patru răniţi într-un atentat cu maşină-capcană
2257
Cel puţin o persoană a fost ucisă, iar alte patru rănite sâmbătă dimineaţă, într-un atac cu maşină-capcană la Consulatul Italiei de la Cairo, după ce explozia puternică a avariat grav sediul reprezentanţei.
Ministerul egiptean al Sănătăţii a anunţat că cel puţin o persoană a fost ucisă. Surse medicale au anunţat anterior că alte patru persoane au fost rănite.
Explozia a fost provocată de detonarea unei maşini-capcană, a declarat un oficial pentru agenţia de ştiri de stat Mena, relatează BBC News online.
Atentatul nu a fost revendicat.
Ambasada a fost închisă, iar niciun membru civil al personalului nu se află printre persoanele rănite, a declarat un oficial de la Ambasada Italiei pentru AP.
Procurorul general Hisham Barakat a fost ucis luna trecută într-un atac cu maşină-capcană în capitala egipteană. Tot în iunie, trei persoane au fost ucise într-un atentat cu maşină-capcană împotriva unui comisariat de poliţie.
Forţele de securitate egiptene luptă împotriva islamiştilor, în principal în Peninsula Sinai.
Cel puţin 600 de poliţişti egipteni şi militari au fost ucişi de către militanţi islamişti în ultimii doi ani.
Islamiştii şi-au intensificat atacurile după ce armata l-a îndepărtat de la putere pe fostul preşedinte islamist Mohammed Morsi, în iulie 2013.
Preşedintele Abdul Fattah al-Sisi a promis, recent, o intensificare a reprimării militanţilor islamişti.
Sute de membri ai mişcării Fraţii Musulmani, inclusiv Morsi, au fost condamnaţi la moarte de tribunale egiptene. Majoritatea se află pe culoarele morţii.
29.11.2017
09:30
2241
Prințul moștenitor al Arabiei Saudite vrea să „șteargă terorismul de pe fața pământului”
12.09.2017
09:01
6184
AVERTISMENT la nivel înalt: Omenirea trăiește cel mai periculos moment „la scara unei generații”
18.07.2017
08:30
4644
Un nou atentat ZGUDUIE lumea: opt morți, zeci de răniți
30.06.2017
08:30
2617
Suspectul de terorism prins în Argeș riscă 20 de ani de închisoare. „Ibrahim” voia să trimită informații unor grupări jihadiste
25.06.2017
08:02
2444
Atentat dejucat în Egipt: Doi KAMIKAZE voiau să se arunce în aer într-o biserică
19.06.2017
17:20
5149
Ce să faci în cazul unui atentat terorist. Sfaturi de la un general israelian
17.06.2017
18:02
3808
BILANŢUL terorii în Europa: Mai mult de 500 de victime în 2016. Peste 70 de atentate au vizat doar Marea Britanie
06.06.2017
09:01
2577
Conflict DIPLOMATIC major în lumea arabă: Mai multe ţări au rupt relaţiile cu Qatarul
19.04.2017
16:30
2387
REȚINUT // Cine este totuși organizatorul atentatului din Sankt Petersburg, soldat cu 14 morţi
12.04.2017
14:45
2194
Poliţia a dejucat un ATENTAT care viza Ambasada Rusiei din centrul Berlinului
20.03.2026
21:01
197
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
286
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
268
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
327
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
300
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
308
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
298
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
423
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
442
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
382
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
470
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
529
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
554
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
571
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
551
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
603
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
721
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
737
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
722
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
738
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
783
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
703
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
808
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
706
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
771
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40




Inapoi














