Astăzi este Ziua Internațională a Fericirii
2698
Sursa: www.stokemyfire.com
Astăzi trebuie să zâmbim și să fim fericiți. Ziua Internațională a Fericirii este celebrată în întreaga lume pe 20 martie. Data a fost aleasă de Adunarea Generala a ONU, pe 12 iulie 2012, așa că acesta este abia al doilea an în care este sărbătorită.
Potrivit declaratiei ONU, „urmărirea fericirii este un scop fundamental uman. Lumea are nevoie de o nouă paradigmă economică, una care să recunoască egalitatea dintre cei trei stâlpi ai dezvoltării sustenabile: social, economic și cel care ține de bunăstarea mediului”.
Prin aceasta inițiativă, ONU recunoaște importanța fericirii și a bunăstării, pe care le consideră țeluri universale și aspiratii de seamă în viața oamenilor de pretutindeni, precum și importanța integrării acestora în obiectivele de politici publice.
Pe data de 12 iulie 2012, Adunarea Generala a ONU a adoptat, printr-o rezolutie, 20 martie ca Zi Internațională a Fericirii. Inițiativa a venit din partea Buthanului, prima țară care a adoptat un nou sistem de măsurare a progresului național. Pe lângă PIB, națiunea ia în calcul rezultatele sporului național de fericire, care contabilizează nivelul de sănătate, bunăstarea fizică și spirituală sau statutul social al cetățenilor săi.
21.09.2022
20:58
22.09.2021
21:07
27.09.2019
09:43
23.09.2019
10:02
13.09.2019
13:00
04.12.2018
11:01
15.10.2018
13:02
26.09.2018
14:18
26.09.2018
08:02
27.02.2018
19:30
21.10.2017
18:30
02.03.2017
07:40
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
03.10.2026
14:03
03.10.2026
13:56
03.10.2026
13:49
03.10.2026
13:43
03.10.2026
13:21
03.10.2026
12:56
03.10.2026
12:19
03.10.2026
10:42
03.10.2026
10:37
03.10.2026
10:17
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















