Asistență juridică parțial gratuită pentru persoanele cu venituri modeste
953
Cetățenii cu venituri reduse vor putea beneficia de asistență juridică calificată parțial gratuită, acoperită din bugetul de stat. Decizia a fost aprobată astăzi de Guvern.
Dacă până acum de acest sprijin beneficiau doar persoanele cu venituri sub salariul minim pe economie, noul proiect prevede extinderea plafonului. Astfel, persoanele a căror venit lunar depășește salariul minim pe economie cu cel mult 30% vor putea beneficia de asistență juridică calificată gratuită parțial, cu obligația de a restitui 30% din costurile aferente serviciilor primite.
Totodată, procedura de solicitare a fost simplificată, fiind eliminată obligația de a depune declarația pe venit. Autoritățile vor verifica automat veniturile prin accesarea registrelor de stat.Proiectul mai prevede clarificarea unor aspecte legate de participarea obligatorie a apărătorului în procesul penal, contribuind la evitarea tergiversării procedurilor judiciare.
Prin aceste modificări, Guvernul își propune să elimine inechitățile din sistem și să faciliteze accesul la justiție și mediere pentru persoanele social-vulnerabile.
Proiectul urmează a fi transmis Parlamentului pentru dezbatere și adoptare.
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















