Așa-zișii lideri de la Tiraspol, opinie similară cu a socialiștilor, după ce UE a anunțat sprijin militar pentru R. Moldova
2897
Ajutorul militar promis de Uniunea Europeană Republicii Moldova „contribuie la intensificarea tensiunilor şi interferează cu normalizarea situaţiei”, a declarat așa-numitul ministru de externe de la Tiraspol, Vitali Ignatiev.
Temerile ca Republica Moldova să fie atrasă în conflictul din Ucraina au crescut în ultimele zile, după ce separatiştii proruşi din regiunea separatistă Transnistria au acuzat Kievul de presupuse împuşcături, explozii şi incursiuni transfrontaliere cu drone.
„Situaţia este alarmantă pentru că Transnistria a suferit atacuri teroriste”, a declarat pentru Reuters Vitali Ignatiev, într-un interviu prin videoconferinţă din Tiraspol.
El a repetat acuzaţiile anterioare ale separatiştilor potrivit cărora Ucraina s-a aflat în spatele incidentelor de săptămâna trecută şi a spus că o altă dronă ucraineană înarmată cu explozibil a fost doborâtă marţi.
„Sincer, nu văd niciun motiv pentru care partea ucraineană ar folosi astfel de metode împotriva Transnistriei. Transnistria nu ameninţă Ucraina. Am spus de mai multe ori că suntem un stat absolut paşnic”, a subliniat Ignatiev.
Charles Michel, preşedintele Consiliului European, care a vizitat miercuri Republica Moldova, a declarat că UE ia în considerare acordarea unui ajutor militar suplimentar pentru a sprijini Chişinăul. Ministerul de Externe a anunțat ulterior că ajutorul nu presupune „armament letal”.
CITIȚI și UE va acorda sprijin MILITAR R. Moldova, în contextul tensiunilor din Transnistria. Michel: „Putem să oferim mai mult sprijin militar, mai multe activități de consolidare a capacităților militare, dar e important să evităm ESCALADĂRILE”
„Desigur, astfel de declaraţii, astfel de acţiuni nu îndeamnă la calm, ci, dimpotrivă, contribuie la intensificarea tensiunilor şi interferează cu normalizarea situaţiei”, a comentat așa-zisul reprezentant al diplomației transnistrene.
Separatiştii au respins cererea Reuters pentru permisiunea de a relata evenimentele din Transnistria, pe motiv că toate acreditările pentru jurnaliştii străini au fost îndepărtate în urma atacurilor de săptămâna trecută.
Întrebat dacă ar putea exclude posibilitatea ca Rusia să îşi folosească baza militară din Transnistria pentru a ataca Ucraina, Ignatiev a precizat că nu poate vorbi în numele Moscovei.
„Cred că în aceste circumstanţe dificile, este important să fii extrem de atent în ceea ce priveşte declaraţiile. Şi chiar mai atent când vine vorba de acţiuni", a afirmat Ignatiev în legătură cu remarcile unui general rus care a declarat în luna aprilie că unul dintre obiectivele Moscovei în războiul din Ucraina este cel de a ocupa teritoriul ucrainean pentru a-l ataşa la Transnistria.
În altă ordine de idei, Ignatiev a catalogat cererea Republicii Moldova de a adera la UE ca fiind „ruptă de realitate” şi a spus că va crea riscul suplimentar de reapariţie a ostilităţilor, deoarece Chişinăul a luat decizia „unilateral”.
„Republica Moldova şi Transnistria se află într-o stare de conflict nerezolvat... Un conflict nerezolvat înseamnă probabil că Republica Moldova trebuie să rezolve mai întâi conflictul şi apoi să îşi decidă viitorul politic”, a spus el.
Menționăm că, într-o declarație făcută publică miercuri, și socialiștii proruși de la Chișinău au condamnat „înțelegerile secrete cu caracter militar” ale autorităților de la Chișinău cu liderii UE.
CITIȚI și Ministerul de Externe, despre ajutorul MILITAR promis R. Moldova de către UE: „Asistența respectivă nu vizează și nu se referă la armament letal”
„Cerem conducerii statului să respecte integral principiul constituțional al neutralității republicii”, se arată în declarația socialiștilor care nu pomenește de trupele ruse milutare staționate ilegal, deja de 30 de ani, pe teritoriul R. Moldova, în Transnistria.
„PSRM apreciază suportul financiar pe care Uniunea Europeană îl acordă, de-a lungul anilor, Republicii Moldova, în mod special, pentru dezvoltarea afacerilor, crearea locurilor noi de muncă, modernizarea infrastructurii. Așteptăm ca și pe viitor suportul european pentru republica noastră să fie exclusiv pentru a îmbunătăți viața cetățenilor, a susține businessul local, nicidecum cu caracter militar”, au mai cerut socialiștii aflați în minoritate în Parlamentul de la Chișinău.
17.12.2025
19:02
233
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
208
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
17.12.2025
18:11
247
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
17.12.2025
17:53
296
Bombardamentele rusești lasă mii de locuințe din Odesa în beznă: stare de urgență declarată în regiune
17.12.2025
17:37
265
Nou parteneriat între MAIA și CAPA pentru politici agricole mai eficiente la Chișinău
17.12.2025
16:58
291
VIDEO // „Satul German” oferă condiții SPECIALE de plată pentru locuințele cumpărate în perioada sărbătorilor
17.12.2025
16:48
330
Guvernul sprijină IMM-urile moldovenești să adopte energie verde pentru a reduce costurile și a crește competitivitatea
17.12.2025
16:33
398
Putin își menține planul de extindere a „zonei-tampon” în Ucraina și acuză liderii europeni de răspândirea unei amenințări imaginare rusești
17.12.2025
15:54
479
Fondurile obținute de Abramovici din vânzarea Chelsea, alocate Ucrainei: presiuni asupra oligarhului rus pentru deblocare
17.12.2025
15:30
317
Atac aerian rusesc în Zaporojie provoacă rănirea a 26 de persoane, inclusiv un copil
17.12.2025
19:02
43
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
42
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
17.12.2025
18:11
223
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
17.12.2025
17:53
261
Bombardamentele rusești lasă mii de locuințe din Odesa în beznă: stare de urgență declarată în regiune
17.12.2025
17:37
240
Nou parteneriat între MAIA și CAPA pentru politici agricole mai eficiente la Chișinău
17.12.2025
16:58
267
VIDEO // „Satul German” oferă condiții SPECIALE de plată pentru locuințele cumpărate în perioada sărbătorilor
17.12.2025
16:48
299
Guvernul sprijină IMM-urile moldovenești să adopte energie verde pentru a reduce costurile și a crește competitivitatea
17.12.2025
16:33
373
Putin își menține planul de extindere a „zonei-tampon” în Ucraina și acuză liderii europeni de răspândirea unei amenințări imaginare rusești
17.12.2025
15:54
462
Fondurile obținute de Abramovici din vânzarea Chelsea, alocate Ucrainei: presiuni asupra oligarhului rus pentru deblocare
17.12.2025
15:30
307
Atac aerian rusesc în Zaporojie provoacă rănirea a 26 de persoane, inclusiv un copil
17.12.2025
15:24
311
Moldova ia atitudine împotriva corupției la Conferința ONU din Qatar: Dialoguri cheie și cooperare internațională în prim-plan
17.12.2025
15:00
617
Lukașenko îndeamnă Ucraina să evite provocarea Rusiei, în timp ce Zaharova întreabă cum s-a ajuns lângă „ursul adormit”
17.12.2025
14:21
380
Fosta președintă a unei filiale a partidului „Șor” condamnată la închisoare pentru finanțare ilegală de către un grup criminal organizat
17.12.2025
13:57
485
Guvernul propune modificări esențiale în Codul urbanismului pentru a facilita înregistrarea construcțiilor și eliminarea restricțiilor temporale
17.12.2025
13:52
393
„Stipendium Hungaricum” deschide noi orizonturi pentru tinerii din Moldova: burse pentru specialiștii de mâine
17.12.2025
13:46
416
Banca Europeană sprijină extinderea și modernizarea drumurilor-cheie din Moldova cu 300 milioane de euro
17.12.2025
13:38
378
Guvernul optimizează distribuirea fondurilor pentru întreținerea drumurilor naționale în 2025
17.12.2025
13:24
357
Moldova și Suedia fac pași pentru un nou acord în transportul rutier de călători și mărfuri
17.12.2025
13:03
519
Foști judecători implicați în megadosarul „Laundromat” condamnați, dar scăpați de pedeapsă din cauza expirării termenului legal
17.12.2025
12:37
419
Carolina Novac prezintă la Cipru viziunea Moldovei pentru tranziția către energie cu emisii reduse până în 2030
17.12.2025
11:46
440
Guvernul finanțează dezvoltarea creșelor pentru părinți activi în muncă în cadrul noii ediții a programului național
17.12.2025
11:46
432
Moldova sprijină IMM-urile: 12 comunități de energie verde în patru țări pentru facturi mai mici și afaceri sustenabile
17.12.2025
11:38
493
Rămășițele unor drone ucrainene au provocat un incendiu la o rafinărie și au avariat rețele electrice în regiunea Krasnodar, Rusia
17.12.2025
10:22
437
Condamnare la închisoare pentru un bărbat care a atacat un polițist în timpul unei intervenții în Chișinău
17.12.2025
08:31
449
Horoscopul zilei 17.12.2025
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.84
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














