Arcadie Suceveanu: „Eminescu ne-a văzut în rândul țărilor CIVILIZATE”
1055
Oameni de cultură, politicieni și admiratori ai operei lui Mihai Eminescu au depus astăzi flori la bustul poetului de pe Aleea Clasicilor Literaturii Române din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, cu prilejul a 166 de ani de la nașterea lui Eminescu.
„Eminescu, pentru noi cel puțin, este mai mult decât un poet național, este o conștiință națională, este un mare simbol, care a polarizat întreaga luptă a noastră din ultimile decenii pentru recucerirea valorilor naționale”, a specificat Arcadie Suceveanu, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Potrivit acestuia, „Mihai Eminescu ne-a văzut în rândurile țărilor civilizate. Din păcate, noi suntem încă împotmoliți într-o situație foarte complicată din punct de vedere social și politic”, a mai adăugat Arcadie Suceveanu.
Alte grupuri de scriitori basarabeni au participat astăzi la manifestări similare, organizate în Botoșani și Ipotești.
Depunerile de flori s-au încheiat cu un recital de poezie din creația poetului, iar pe parcursul întregii zile s-au desfășurat expoziții, lansări, prelegeri și alte acțiuni culturale.
În această seară are loc un concertul festiv la Sala cu Orgă, unde evoluează Orchestra Naţională de Cameră a Sălii cu Orgă (dirijor Cristian Florea), Corul Naţional de Cameră (dirijor Ilona Stepan) şi soliştii: Alexandru Şura (ţambal), Ştefan Negură (nai), Veronica Ungureanu (voce).
Evenimentele sunt organizate de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova şi Primăria municipiului Chişinău.
Astăzi este marcată Ziua Naţională a Culturii, care a fost instituită prin Hotărârea Parlamentului din 12 aprilie 2012 şi are ca scop promovarea culturii naţionale, a valorilor culturale autentice, precum şi a personalităţilor artistice din domeniul culturii.
Amintim că, la 15 ianuarie, este marcată Ziua Culturii Naţionale și în România.
15.12.2025
20:29
360
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
17:40
428
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
14:37
444
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
10:44
553
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
14.12.2025
19:01
937
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
13.12.2025
20:47
1055
Din 13 decembrie 2025: Scăderi semnificative de temperatură și cer noros în întreaga țară
12.12.2025
20:22
1148
Schimbări meteorologice semnificative pe 13 decembrie 2025
12.12.2025
15:52
1149
Peste jumătate dintre elevii testați în Moldova și-au demonstrat abilitățile digitale avansate la prima evaluare națională
12.12.2025
14:46
1071
Universitatea din Cahul, pe cale să devină un pol educațional de referință sub umbrela UTM
11.12.2025
21:02
1109
Schimbări meteorologice pe 12 decembrie 2025: Republica Moldova
15.12.2025
20:29
349
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
437
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
414
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
454
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
416
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
434
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
393
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
449
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
433
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
592
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
435
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
14:33
640
Negocierile tensionate continuă: Ucraina sub presiune să cedeze Donbasul, dar Zelenski caută sprijin internațional împotriva cererilor americane și rusești
15.12.2025
14:27
1366
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
15.12.2025
12:20
515
Condamnări severe pentru o rețea de trafic de droguri din Moldova, implicând mită de 85 000 lei pentru polițiști
15.12.2025
11:05
552
Dosarul escrocheriei cu mașini de lux: încă un inculpat trimis în judecată pentru prejudiciu de 6 milioane lei în Chișinău.
15.12.2025
10:44
546
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
15.12.2025
09:44
726
Avertismentul MI6: Rusia, principala amenințare revizionistă și expansionistă pentru Marea Britanie
15.12.2025
09:18
797
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
15.12.2025
08:30
635
Vinul Moldovei strălucește pe scena internațională la Vernisajul Vinului 2025
15.12.2025
08:04
623
Horoscopul zilei 15.12.2025
15.12.2025
00:49
795
Zelenski dispus să renunțe la aderarea Ucrainei la NATO în schimbul garanțiilor de securitate occidentale după discuțiile maraton de la Berlin cu emisarii SUA
14.12.2025
23:42
707
Premiul Nobel, scut pentru Ales Bialiațki în infernul detenției din Belarus
14.12.2025
19:01
931
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
14.12.2025
18:53
998
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului acuză pe Zelenski că a renunțat la promisiunile de pace pentru a promova conflictul armat
707
Maia Sandu urează poporului evreu din Moldova un Hanukkah plin de lumină și speranță
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40





Inapoi














