Aproape 20 de mii de angajați și-au luat concedii medicale în luna octombrie și vor încasa în medie câte 1 450 de lei
2777
Angajații din R. Moldova care și-au luat concedii medicale în luna octombrie curent, dar și o parte din cei care au făcut-o în septembrie pot ridica deja indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă.
Casa Naţională de Asigurări Sociale anunță că a efectuat transferul în sumă de 39,8 milioane de lei pentru 19 689 de beneficiari deindemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă ce s-au aflat în concedii medicale în luna octombrie 2019, precum şi pentru 7 630 de beneficiari care nu au primit indemnizaţiile pentru lunile precedente. Astfel, suma medie plătită pentru aceste indemnizații este de 1 456 de lei.
Plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă se face la majoritatea băncilor din R. Moldova. Pentru a ridica indemnizaţiile, beneficiarii urmează să se adreseze către instituţia bancară la care a fost deschis contul salarial sau social, iar în cazul în care beneficiarul nu este deţinător de card - indemnizaţia poate fi primită în orice oficiu poştal, indiferent de domiciliu.
Reamintim că indemnizaţia pentru primele 5 zile de concediu medical în cazul bolilor obişnuite sau de accidente nelegate de muncă se calculează şi se achitată de către angajator, însă nu mai mult de 15 zile cumulative pe parcursul unui an calendaristic.
Începând cu a şasea zi de incapacitate temporară de muncă, stabilirea, calcularea şi plata indemnizaţiilor sunt efectuate de Casa Naţională de Asigurări Sociale din contul bugetului asigurărilor sociale de stat.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.11.2026
12:41
12.11.2026
12:34
12.11.2026
12:32
12.11.2026
12:31
12.11.2026
12:30
12.11.2026
12:21
12.11.2026
12:06
12.11.2026
11:56
12.11.2026
11:48
12.11.2026
11:16
12.11.2026
11:11
12.11.2026
10:30
12.11.2026
10:29
12.11.2026
10:05
12.11.2026
09:37
12.11.2026
09:00
12.11.2026
07:57
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei

















