Stiri

APEL PUBLIC din partea tinerilor din R. Moldova adresat CONDUCERII statului

Social 08.12.2015 13:38 Vizualizări1476
APEL PUBLIC din partea tinerilor din R. Moldova adresat CONDUCERII statului

Asociația Obștească „Onoare, Demnitate și Patrie” (ODIP) a lansat astăzi, într-o conferință de presă, un apel public către conducerea Republicii Moldova.

Tinerii se arată nemulțumiți de situația social-politică și economică din țară, remarcând faptul că „birocrația excesivă, corupția și instabilitatea sistemului financiar-bancar nu creează condiții favorabile dezvoltării tinerei generații”.

„Asistăm la o luptă înverșunată pentru influență și interese, pentru controlul politic al instituțiilor de drept, cu scopul de a comite eventuale fraude și spălări de bani. Tânăra generație a fost de prea multe ori ignorată, iar doleanțele sale nu au fost ascultate practic niciodată”, a precizat Vlad Bilețchi, președintele AO „Onoare, Demnitate și Patrie”.

În apelul adresat Președinției, Guvernului, Parlamentului Republicii Moldova, precum și tuturor partidelor politice, tinerii au inclus mai multe revendicări, cum ar fi crearea de șanse reale pentru tineri, care să stopeze valul de emigrări, consultarea tinerilor în cadrul proceselor decizionale, continuarea reformei educației, modificarea articolului 13 din Constituție cu privire la limba de stat etc.

Totodată, membrii asociației au cerut întrevederi de urgență cu reprezentanții instituțiilor-cheie ale statului, pentru a le fi auzite revendicările și pentru a propune soluții.

„Știm foarte bine că, pe moment, toate întrevederile cu societatea civilă sunt cu ușile închise, cu puțină mediatizare, iar reprezentanții sunt aleși selectiv. De aceea, dorim ca părerea noastră să conteze și să avem un cuvânt de spus la luarea deciziilor, pentru că tinerii sunt viitorul țării”, a menționat Corina Bezer, copreședinte al AO „Onoare, Demnitate și Patrie”.

Tinerii și-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea față de faptul că statul nu creează condițiile necesare pentru dezoltarea tinerilor la ei acasă și, din acest motiv, aceștia aleg să plece peste hotare.

„Sistemul educațional corupt, rata mare de șomaj, lipsa de perspectivă determină tinerii să plece din țară în căutarea unui viitor mai bun. Noi am ales să rămânem aici, acasă, și să luptăm pentru ceea ce ne aparține”, a mai precizat Maxim Bețivu, membru al asociației.

Autor: Daniela Hadei
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.25 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri