APEL // Mitropolia Basarabiei îi primește în jurisdicția ei pe toți clericii și credincioșii din stânga Prutului: „Niciun copil nu-și neagă părinţii, decât atunci când este forțat, așa cum s-a întâmplat în Basarabia sub ocupație rusească”
3300
Mitropolia Basarabiei anunță că îi primește în jurisdicția ei „pe toți clericii și credincioșii care vor să fie sub omoforul Bisericii Neamului”.
Mitropolia arată că Biserica Ortodoxă din Basarabia a trecut prin momente de încercare, acestea fiind generate de ocupația țaristă și sovietică atee comunistă, atunci când clericii și credincioșii din acest spațiu au fost incluși în mod abuziv în jurisdicția Bisericii Ruse, „fără ca Biserica Rusă să țină cont de prevederile legislației bisericești”.
„Pentru că niciun copil nu-și neagă părinţii, decât atunci când este forțat, așa cum s-a întâmplat în Basarabia în cei peste 150 de ani de ocupație rusească, trebuie înțeles faptul că Mitropolia Basarabiei este singura structură bisericească îndreptățită canonic și istoric să păstorească și să-și protejeze credincioșii din Basarabia”, cităm din comunicatul Mitropoliei Basarabiei, făcut public joi, 29 iunie.
Sursa face referire la cazul protoiereului Alexei Sîrbu, parohul bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Puhoi, raionul Ialoveni, fost cleric al Mitropoliei Chișinăului, care, la dorința comunității, este încă din anul 2022 cleric al Mitropoliei Basarabiei, respectiv al Episcopiei Basarabiei de Sud, dar este persecutat de biserica ce se închină Moscovei.
„Facem cunoscut credincioșilor și clericilor din Republica Moldova că decretele date de Mitropolia Chișinăului (structură religioasă de apartenență rusă) asupra membrilor Mitropoliei Basarabiei nu au nicio valoare și sunt acte administrative care nu afectează starea harică a celor care vin în Biserica Mamă, Patriarhia Română. Pentru a evita sindromul victimei care își simpatizează sau se identifică cu opresorii (sindromul Stockholm), credincioșii trebuie informați corect și onest asupra realităților, pentru a vindeca rana și a îndrepta starea de fapt în conformitate cu prevederile canonice, statutare și regulamentare și potrivit adevărului istoric. (...)
Toate măsurile luate împotriva Preacucerniciei Sale sunt nule și abuzive, el având preoție lucrătoare și putând oficia fără nicio restricție toate sfintele slujbe. În acest sens, îndemnăm pe toți fiii și fiicele duhovnicești din parohie să fie alături de preotul și părintele lor duhovnicesc pentru a se împărtăși de harul lui Duhului Sfânt revărsat prin mijlocirea slujitorilor lui Hristos. Cunoscând hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la viața bisericească a Mitropoliei Basarabiei, clericii care doresc să vină sub omoforul Bisericii Mame sunt primiți cu bucurie în Patriarhia Română”, cităm din comunicatul Mitropoliei Basarabiei.
Citiți mai jos întregul apel făcut public de Mitrolopia Basarabiei:
În decursul ultimelor secole, Biserica Ortodoxă din Basarabia a trecut prin momente de încercare, acestea fiind generate de ocupația țaristă și sovietică atee comunistă (1812, 1940 și 1944). Atunci clericii și credincioșii din acest spațiu au fost incluși în mod abuziv în jurisdicția Bisericii Ruse, fără ieșire canonică și fără ca Biserica Rusă să țină cont de prevederile legislației bisericești.
Aceasta și-a impus autoritatea contrar dorinței basarabenilor de a rămâne sub jurisdicția Mitropoliei de la Iași și a eparhiilor ei, care aveau responsabilitatea duhovnicească și canonică în stânga Prutului. Astfel, au trecut peste voința locuitorilor din Basarabia, au uitat de libertatea religioasă a poporului de a alege, fapt consemnat și de către istoricii vremii.
În prezent, când în mod canonic, liber și legal, clericii și credincioșii vor să revină în sânul Bisericii Mame, urmașii agresorilor de altădată dau acte administrative de intimidare și opresc procesul firesc și natural al lucrurilor. În acest sens, trebuie să precizăm că schimbarea jurisdicției canonice este un act legal, garantat de legislația Republicii Moldova, dintre care cităm doar câteva:
*„O comunitate religioasă poate adera la orice cult religios sau se poate disocia de acesta prin voinţa liber exprimată a membrilor săi, fără aprobări suplimentare sau piedici din afară.” (LEGE Nr. 125 din 11-05-2007, Art. 6, alin. 3, privind libertatea de conştiinţă, de gândire şi de religie)
*„Dreptul de asociere religioasă al credincioşilor şi al comunităţilor lor este apărat pe cale juridică sau pe cale administrativă.” (Art. 7, alin. 1)
*„Statul garantează comunităţilor religioase apărarea drepturilor şi intereselor lor legitime.” (Art. 7, alin. 3)
Pentru că niciun copil nu-și neagă părinţii, decât atunci când este forțat, așa cum s-a întâmplat în Basarabia în cei peste 150 de ani de ocupație rusească, trebuie înțeles faptul că Mitropolia Basarabiei este singura structură bisericească îndreptățită canonic și istoric să păstorească și să-și protejeze credincioșii din Basarabia.
Ea funcționează în cadrul Patriarhiei Române, conform hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 19 decembrie 1992, când s-a hotărât să se facă un act reparatoriu, iar „toți clericii și păstoriții lor care sunt deja sau vor deveni membri ai Mitropoliei Basarabiei de sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Române sunt clerici canonici și credincioși binecuvântați, și, ca atare, orice sancțiune disciplinară, bisericească, îndreptată împotriva lor pe motivul apartenenței la Mitropolia Basarabiei este considerată nulă și neavenită”.
Din cele enunțate mai sus, se înțelege că argumentele celor care spun că așa le sunt cunoscute lucrurile, că au fost botezați în această Biserică, nu sunt argumente firești, ci arată o ignoranță față de suferința înaintașilor noștri care au fost torturați, prigoniți, exilați și omorâți pentru adevăr, credință și dorința exprimării identității lor date de Dumnezeu.
Având în vedere toate acestea, facem cunoscut credincioșilor și clericilor din Republica Moldova că decretele date de Mitropolia Chișinăului (structură religioasă de apartenență rusă) asupra membrilor Mitropoliei Basarabiei nu au nicio valoare și sunt acte administrative care nu afectează starea harică a celor care vin în Biserica Mamă, Patriarhia Română.
Pentru a evita sindromul victimei care își simpatizează sau se identifică cu opresorii (sindromul Stockholm), credincioșii trebuie informați corect și onest asupra realităților, pentru a vindeca rana și a îndrepta starea de fapt în conformitate cu prevederile canonice, statutare și regulamentare și potrivit adevărului istoric.
În acest context, facem precizarea că protoiereul Alexei Sîrbu, parohul bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Puhoi, raionul Ialoveni, fost cleric al Mitropoliei Chișinăului, la dorința comunității încă din anul 2022 este cleric al Mitropoliei Basarabiei, respectiv al Episcopiei Basarabiei de Sud. Toate măsurile luate împotriva Preacucerniciei Sale sunt nule și abuzive, el având preoție lucrătoare și putând oficia fără nici o restricție toate sfintele slujbe.
În acest sens, îndemnăm pe toți fiii și fiicele duhovnicești din parohie să fie alături de preotul și părintele lor duhovnicesc pentru a se împărtăși de harul lui Duhului Sfânt revărsat prin mijlocirea slujitorilor lui Hristos.
Cunoscând hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la viața bisericească a Mitropoliei Basarabiei, clericii care doresc să vină sub omoforul Bisericii Mame sunt primiți cu bucurie în Patriarhia Română.
484
Al doilea caz de hantavirus în Spania: pacient din carantina de la Madrid, internat în izolare strictă
25.05.2026
20:45
498
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
646
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
636
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
513
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
676
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
624
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
626
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
534
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
646
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
460
Al doilea caz de hantavirus în Spania: pacient din carantina de la Madrid, internat în izolare strictă
25.05.2026
20:45
483
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
630
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
609
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
494
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
660
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
605
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
609
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
521
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
632
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
25.05.2026
16:32
500
Peste 53 de milioane de lei, aprobate de AIPA pentru investiții în agricultură și mediul rural
25.05.2026
16:13
493
Tinerii descoperă agricultura viitorului la târgul „Viitorul e AgriCOOL” de la Căușeni
25.05.2026
15:53
555
Chișinăul dă startul Turului României 2026: premiere istorică pentru Republica Moldova
25.05.2026
15:27
685
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu lovește dur în structurile SUBVERSIVE de la Tiraspol. Cinci ofițeri ai „MGB”-ului transnistrean, lăsați fără cetățenia R. Moldova
25.05.2026
14:56
601
Cum îți dezvăluie ceasul de monitorizare a glicemiei adevăratele cauze ale poftelor alimentare și ale kilogramelor în plus
25.05.2026
14:39
547
Guvernul oferă 50 de milioane de lei despăgubiri pentru fermierii loviți de seceta din 2025: cererile pot fi depuse la AIPA între 25 mai și 22 iunie 2026
25.05.2026
14:17
609
UTM inaugurează Centrul de Inovație în Viticultură și Vinificație pentru modernizarea industriei vinului din Republica Moldova
25.05.2026
14:03
954
GALERIE FOTO // Centrul Național de Tenis din Satul German, inaugurat oficial printr-un eveniment ISTORIC pentru sportul moldovenesc
25.05.2026
12:19
577
AUDIO // Afacerea ilegală cu telefoane din Italia: SCHEMA de 1 milion de euro în care erau implicate case de schimb valutar și transportatori de colete
25.05.2026
11:22
609
Incendiul provocat de artificii la Telecentru: bărbatul de 37 de ani ajunge în instanță după ce își recunoaște vinovăția integral
25.05.2026
11:04
951
Rețea de contrabandă cu telefoane de ultimă generație între Moldova și UE: opt reținuți, prejudiciu de peste 1 milion de euro
25.05.2026
10:32
775
Principalul suspect în cazul Liudmilei Vartic, pus sub acuzare pentru două episoade de violență în familie care au dus la sinuciderea victimei
25.05.2026
09:17
642
Circa 1.500 de elevi de clasa a IX-a și a XII-a susțin azi etapa a II-a a testării competențelor digitale la nivel național
25.05.2026
08:34
604
Horoscopul zilei 25.05.2026
24.05.2026
18:50
919
Vreme schimbătoare, dar plăcută în Republica Moldova, în perioada 25–31 mai 2026
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.33
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














