Foosbook // Aparențe înșelătoare peste rezervoare adânci de sadism

Gravitate // Nu atât crimele în sine sunt oribile, cât modul în care acestea se asimilează perfect în viețile noastre și felul în care sunt justificate

Tot ce e strălucitor la prima vedere: costum sobru și elegant, cravată, cămașă scrobită și perfect imaculată, pantofi lăcuiți, prezentabilitate, devine în doar câteva minute sinistru. Trei confesiuni scoase din adâncurile întunecoase ale ființei umane în lumina reflectoarelor. Trei personaje, aparent simple și normale, dezvăluie acțiunile lor tulburătoare. Oameni buni fac lucruri îngrozitoare. Iar „diferența dintre o persoană perfect decentă și un monstru este de doar câteva gânduri”, de acest adevăr încearcă să ne convingă dramaturgul american Neil LaBute, în piesa „Bash sau Piesa zilele de apoi”, jucată în premieră pe scena Laboratorului Teatral „Foosbook”.

Mituri vechi, interpretări noi

Neil LaBute este încă un dramaturg necunoscut în R. Moldova, Laboratorul Teatral „Foosbook” fiind un deschizător de drumuri în acest sens. Anul trecut, la Festivalul Internațional de Teatru din Sibiu a avut loc un atelier cu titlul „Învățând de la noii clasici”, unde s-a vorbit despre Pinter, Mamet, Sara Kane (nume mari din secolul XX) și - atenție! - …Neil LaBute! La ediția din anul acesta a Festivalului, Neil LaBute va susține un atelier de scriere dramatică.

„Bash” este un triptic într-un act, una din piesele contemporane americane cele mai controversate, pentru care autorul LaBute a fost excomunicat din comunitatea mormonă din care făcea parte. Piesa cuprinde trei istorii: Ifigenia în Orem, O haită de sfinți, Medea Redux, fiind o recontextualizare a unor mituri vechi în contemporaneitate.

În mitologia greacă, singura modalitate de a o îmbuna pe zeița Artemis și de a-i potoli furia a fost pentru Agamemnon să-și jertfească fiica. Omonimul Ifigeniei în piesă este o pruncă de doar câteva luni, sufocată intenționat de tatăl său în timp ce doarme în patul părinților. Omul, fără să vrea, devine victima unei glume a unuia dintre colegii săi și ia pe bune știrea că va fi concediat din cauza reducerilor de cadre care se fac la serviciu. Acesta decide să-și sacrifice fiica pentru a-și determina superiorii să-l păstreze la locul de muncă, ca agent de vânzări, întrucât a muncit mult pentru a-și asigura un standard ridicat de viață, fără de care nu ar mai putea trăi. Oricât de abominabilă și de neînchipuit pare această poveste, „viața merge înainte”, replica optimistă a personajului.

Identitatea infracțiunii

LaBute pare să nu facă o legătură explicită între religie și infractori. Oricum, faptul că eroul central din cea de-a doua poveste vine dintr-o familie religioasă, creează imaginea unei comunități religioase sexiste și homofobe. Identitatea personajelor este una maleabilă. Senzația pe care o lasă spectacolul este că infractorii pot fi la fel de bine vecinii noștri de bloc, indiferent de vârsta și profesia pe care le au: agenți de vânzări, profesori, fețe bisericești etc. Lucru cu atât mai înspăimântător, cu cât descoperi că omuciderea merge mână-n mână cu firescul vieții de fiecare zi și poate să poarte costum la cravată, frac, pantofi de lac... Până la urmă, nu atât crimele în sine sunt oribile, cât modul în care acestea se asimilează perfect în viețile noastre și lejeritatea cu care se recurge la ele. Oamenii din „Bash”, aparent amabili, se dovedesc a fi rezervoare adânci de sadism. Mai mult, personajele celor trei povești încearcă să raționalizeze și să justifice omuciderea comisă, să-i dea o logică, mizând pe empatia și chiar compasiunea persoanei nevăzute căreia i se confesează (confundată pe anumite segmente cu publicul). La un moment dat, în calitate de spectator, ai putea să te surprinzi că simți milă sau chiar un sentiment ciudat de înțelegere față de destinul acestor personaje, dar în cele din urmă găsești toate aceste crime dezgustătoare și odioase.

„Omenirea și-a ieșit din matcă”

În viziunea regizorului piesei „Bash”, Mihai Fusu, „piesa abordează niște teme (sau o temă generală) foarte importante pentru lumea contemporană. Presiunea asupra individului din partea sistemului în care trăiește și concurența acerbă, căreia îi cade pradă. Educația, care-i formează clișee de gândire. Profitarea și abuzul de copii etc. Oameni normali, deveniți criminali din cauza circumstanțelor. Am spus teme sau tema, pentru că în final autorul ne spune cum se numește această „boială” a omenirii – ataxia, adică starea omenirii care a luat-o pe o cale greșită… Și-a ieșit din matcă”. Fără doar și poate, avem și noi minorele noastre seduse sau agresate sexual de bărbați în toată firea și lăsate cu burta la gură. Avem homosexualii noștri discriminați și bătuți doar din motivul că sunt diferiți de ceilalți. Avem tații și mamele noastre care se simt în drept să ia viața propriilor copii, în mod abuziv. Dar faptul că textul este scris de un american, pentru americani (cu expresii specific americănești, profund localizat și contextualizat printr-o serie de repere geografice: Central Park, New York City etc.), face din această piesă una locală, în definitiv, care nu atinge publicul în aceeași măsură în care o face, de exemplu, spectacolul „Casa M” sau „Nekrotitanium”.

Piesa „Bash” va mai fi jucată pe 19 și 20 mai.