ANUNŢUL lui Putin după pacea din Ucraina: „Nu mai acceptăm!"
2689
Rusia a avertizat sâmbătă că va reacţiona în cazul unor noi sancţiuni economice ale Uniunii Europene, după acordul de principiu anunţat cu o zi înainte de statele europene împotriva Moscovei pentru atingerea adusă suveranităţii Ucrainei, relatează AFP, citată de Gândul.
"Dacă sancţiunile de pe noua listă a Uniunii Europene devin efective, va fi fără îndoială o reacţie din partea noastră", a declarat Ministerul rus al Afacerilor Externe într-un comunicat.
Ambasadorii ţărilor Uniunii Europene au ajuns, vineri, la Bruxelles, la un acord de principiu pentru impunerea unui nou set de sancţiuni economice Rusiei, acuzată de implicare directă în conflictul din estul Ucrainei.
Moscova a criticat faptul că UE ia o decizie de principiu cu privire la noi sancţiuni - care urmează să fie aprobate oficial începând de luni - în timp ce vineri, la Minsk, s-a anunţat un armistiţiu între trupele de la Kiev şi separatiştii proruşi.
"Uniunea Europeană (...) trimite în fapt un semn de susţinere directă celor care susţin războiul la Kiev, care nu sunt mulţumiţi de întâlnirea de la Minsk", continuă ministerul.
"În loc să caute febril mijloace pentru a prejudicia economia propriilor săi membri şi a Rusiei, Uniunea Europeană ar face mai bine să susţină renaşterea economică a regiunii Donbas", conchide textul, referindu-se la regiunea din estul separatist al Ucrainei.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
12.09.2026
23:38
12.09.2026
23:29
12.09.2026
23:19
12.09.2026
23:08
12.09.2026
22:09
12.09.2026
21:16
12.09.2026
21:07
12.09.2026
20:55
12.09.2026
20:41
12.09.2026
19:58
12.09.2026
19:54
12.09.2026
19:28
12.09.2026
19:14
12.09.2026
19:11
12.09.2026
18:04
12.09.2026
16:55
12.09.2026
16:47
12.09.2026
15:54
12.09.2026
14:47
12.09.2026
14:28
12.09.2026
14:27
12.09.2026
14:15
12.09.2026
14:04
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
















