Antonio Banderas are coronavirus. Actorul a făcut anunțul chiar în ziua în care împlinește 60 de ani
2271
Antonio Banderas este infectat cu coronavirus. Actorul a făcut anunțul, luni, chiar de ziua lui de naștere. Astfel, Banderas își va aniversa împlinirea a 60 de ani în carantină, potrivit Mirror.
Antonio Banderas a anunțat ca are coronavirus, dar că starea lui de sănătate este relativ bună.
„Vreau să anunț public că azi, 10 august, mă văd obligat să îmi serbez împlinirea a 60 de ani în carantină, după ce am fost confirmat pozitiv cu coronavirus”, a scris Antonio Banderas pe Twitter.
Actorul le-a mai transmis fanilor că se simte „relativ bine, doar un pic mai obosit decât de obicei” și speră să se recupereze „cât mai curând posibil urmând indicațiile medicale”.
De asemenea, Banderas a spus că va profita din plin de perioada de carantină.
„Voi profita de această izolare pentru a citi, a scrie, a mă odihni și a continua să îmi fac planuri pentru a începe să dau sens celor 60 de ani împliniți recent, și la care am ajuns plin de dorință și entuziasm”, a mai completat actorul.
Născut în orașul Malaga din sudul Spaniei, starul de la Hollywood a vrut inițial să fie fotbalist, dar visul i-a fost spulberat la 14 ani, când și-a rupt piciorul, potrivit Mirror.
Regizorul Pedro Almodovar a fost cel care i-a descoperit adevăratul talent. În cei 40 de ani de carieră, Baderas a demonstrat că este un actor versatil, capabil să joace cu succes atât roluri dramatice, cât și de comedie.
În iulie 2017, actorul a fost distins cu Premiul Naţional pentru Cinematografie 2017. Premiul recompensează întreaga carieră a unui profesionist al celei de-a şaptea arte.
În mai 2019, a câştigat premiul de interpretare masculină la cea de-a 72-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, fiind recompensat pentru rolul din filmul „Pain and Glory” („Dolor y gloria”), regizat de Pedro Almodovar.
07.02.2026
13:37
124
Dronele ucrainene au incendiat o fabrică rusă de combustibil pentru rachete, reducând capacitatea de atac aerian a Moscovei
07.02.2026
12:49
205
Bărbat din Ohio, urmărit penal după ce a amenințat cu moartea vicepreședintele JD Vance și reținut cu materiale pornografice cu minori
07.02.2026
12:22
347
Zelenski respinge orice înțelegere SUA-Rusia privind războiul fără participarea Ucrainei
07.02.2026
10:08
434
Atac masiv al Rusiei asupra rețelei electrice din Ucraina lasă țara în beznă, în plin val de ger
07.02.2026
07:54
422
Horoscopul zilei 07.02.2026
07.02.2026
07:24
468
Pacient din SUA menținut în viață 48 de ore fără plămâni, cu ajutorul unui sistem artificial, până la dublul transplant pulmonar
07.02.2026
06:39
386
Trump susține că Iranul vrea „foarte mult” un acord cu SUA după discuțiile recente
07.02.2026
06:34
548
Zelenski cere acțiuni imediate pentru întărirea apărării antiaeriene și refacerea infrastructurii energetice a Ucrainei
07.02.2026
01:35
798
Washingtonul presează pentru acord de pace Rusia–Ucraina până în martie și scrutin cu referendum în Ucraina în luna mai
06.02.2026
23:28
953
ULTIMA ORĂ // Premierul Alexandru Munteanu trimite ARMATA pe străzile Chișinăului
06.02.2026
21:18
727
Ofensiva rusă pe front încetinește după blocarea terminalelor Starlink folosite ilegal de armata lui Putin
06.02.2026
20:30
659
Sâmbătă, 7 februarie 2026: vreme mai blândă și mai uscată în Republica Moldova
07.02.2026
12:49
102
Bărbat din Ohio, urmărit penal după ce a amenințat cu moartea vicepreședintele JD Vance și reținut cu materiale pornografice cu minori
07.02.2026
12:22
299
Zelenski respinge orice înțelegere SUA-Rusia privind războiul fără participarea Ucrainei
07.02.2026
10:08
387
Atac masiv al Rusiei asupra rețelei electrice din Ucraina lasă țara în beznă, în plin val de ger
07.02.2026
07:54
393
Horoscopul zilei 07.02.2026
07.02.2026
07:24
457
Pacient din SUA menținut în viață 48 de ore fără plămâni, cu ajutorul unui sistem artificial, până la dublul transplant pulmonar
07.02.2026
06:39
373
Trump susține că Iranul vrea „foarte mult” un acord cu SUA după discuțiile recente
07.02.2026
06:34
539
Zelenski cere acțiuni imediate pentru întărirea apărării antiaeriene și refacerea infrastructurii energetice a Ucrainei
07.02.2026
01:35
781
Washingtonul presează pentru acord de pace Rusia–Ucraina până în martie și scrutin cu referendum în Ucraina în luna mai
06.02.2026
23:28
945
ULTIMA ORĂ // Premierul Alexandru Munteanu trimite ARMATA pe străzile Chișinăului
06.02.2026
21:18
715
Ofensiva rusă pe front încetinește după blocarea terminalelor Starlink folosite ilegal de armata lui Putin
06.02.2026
20:30
653
Sâmbătă, 7 februarie 2026: vreme mai blândă și mai uscată în Republica Moldova
06.02.2026
20:03
777
Maia Sandu, reacție la raportul Congresului SUA: libertatea de exprimare nu apără conturile false și manipularea online
06.02.2026
18:43
726
Bruxelles lovește în petrolul lui Putin: al 20-lea pachet de sancțiuni UE interzice serviciile maritime pentru exporturile rusești
06.02.2026
17:58
748
Rusia condiționează negocierile nucleare multilaterale de participarea Marii Britanii și Franței, în timp ce SUA presează China, iar Beijingul refuză
06.02.2026
16:51
647
Moldova lansează platforma www.studyin.md pentru a atrage mai mulți studenți străini în universitățile sale
06.02.2026
16:12
690
Cuplu ucis în propria casă și copil rănit în atacurile cu drone rusești din Zaporojie: 517 lovituri în 15 localități, adăpost de câini și mii de consumatori lăsați fără curent
06.02.2026
14:54
659
Moscova și Kiev continuă negocierile „foarte complexe, dar constructive” de la Abu Dhabi, după primul schimb de prizonieri din octombrie
722
Procuratura Generală își trasează prioritățile pentru 2026: consolidarea procuraturilor teritoriale, specializarea procurorilor și protejarea drepturilor omului
06.02.2026
12:19
808
Parlamentul blochează moțiunea simplă împotriva politicilor MAIA, pe fundalul creșterii exporturilor agroalimentare către UE
06.02.2026
12:07
923
Adjunctul șefului GRU, generalul Vladimir Alekseiev, împușcat într-un bloc din Moscova și spitalizat; autorul atacului, deocamdată neidentificat
06.02.2026
11:56
841
Investițiile au crescut cu 22%, 64.000 de locuri noi de muncă și reforme pro-europene anunțate de Ministerul Dezvoltării Economice pentru 2026
06.02.2026
11:27
744
Laboratoare STEAM ultramoderne în nouă școli model din Moldova, modernizate cu finanțare de la Uniunea Europeană
06.02.2026
09:47
5907
Investițiile imobiliare în România sunt o metodă legală de a evita anularea documentelor românești
06.02.2026
08:24
763
Canada relaxează obligaţia maşinilor 100% electrice până în 2035, dar lansează un nou plan masiv de sprijin pentru industria auto electrică
06.02.2026
08:14
709
Horoscopul zilei 06.02.2026
Bărbat din Ohio, urmărit penal după ce a amenințat cu moartea vicepreședintele JD Vance și reținut cu materiale pornografice cu minori
Zelenski respinge orice înțelegere SUA-Rusia privind războiul fără participarea Ucrainei
Atac masiv al Rusiei asupra rețelei electrice din Ucraina lasă țara în beznă, în plin val de ger
Pacient din SUA menținut în viață 48 de ore fără plămâni, cu ajutorul unui sistem artificial, până la dublul transplant pulmonar
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
16.99
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














