Angela Merkel l-a sunat din vacanţă pe Vladimir Putin. Ce i-a cerut cancelarul
1096
anotherangryvoice.blogspot.com
Cancelarul german, Angela Merkel, l-a sunat, miercuri seară, pe preşedintele rus, Vladimir Putin, şi i-a cerut să contribuie la „stabilizarea” Ucrainei, la câteva zile de la anularea unui contract militar între Germania şi Rusia, potrivit unui comunicat al Guvernului german.
Aflată în vacanţă, Angela Merkel i-a cerut din nou lui Vladimir Putin să „uzeze de influenţa sa asupra separatiştilor (pro-ruşi din Ucraina), cu scopul de a ajunge la o încetare bilaterală a focului” şi „stabilizarea” situaţiei din Ucraina, precizează aceeaşi sursă.
Cancelarul german a salutat „întâlnirea de săptămâna trecută, la Minsk”, a „grupului de contact”, alcătuit din reprezentanţi ai OSCE, Rusiei şi ai Ucrainei, cu separatiştii.
În schimb, ea s-a arătat „preocupată” că aceştia din urmă sunt „aprovizionaţi” via Rusia.
Acesta este primul conctat între Merkel şi Putin făcut public de când Guvernul german a blocat, luni, un important proiect militar în Rusia.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
13.09.2026
07:43
13.09.2026
07:24
13.09.2026
05:46
13.09.2026
02:43
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
12.09.2026
23:38
12.09.2026
23:29
12.09.2026
23:19
12.09.2026
23:08
12.09.2026
22:09
12.09.2026
21:16
12.09.2026
21:07
12.09.2026
20:55
12.09.2026
20:41
12.09.2026
19:58
12.09.2026
19:54
12.09.2026
19:28
12.09.2026
19:14
12.09.2026
19:11
12.09.2026
18:04
12.09.2026
16:55
12.09.2026
16:47
12.09.2026
15:54
12.09.2026
14:47
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu
















