Angajații „Fulger” își îmbunătățesc abilitățile de intervenție cu vehicule de tip D în cadrul unui proiect european
1360
În vederea consolidării capacităților operaționale și a reacției rapide în misiunile speciale, 30 de angajați ai Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” a IGP au participat la o instruire specializată privind „Sistemul de intervenție la bordul vehiculului tip D”. Această sesiune teoretico-practică a avut ca scop aprofundarea abilităților necesare tehnicilor de pătrundere, neutralizare și extragere în condiții tactice utilizând vehiculul de tip D, un mijloc destinat intervențiilor rapide în situații cu risc crescut.
Sesiunea a fost organizată de Platforma de Stabilizare ca parte a proiectului „Mecanismul integrat de răspuns pentru Ucraina”, cofinanțat de Comisia Europeană prin Instrumentul de Politică Externă (FPI), cu susținerea Guvernului Germaniei. Obiectivul acesteia a fost sprijinirea securității interne a Republicii Moldova, prin creșterea capacităților de reacție ale forțelor de securitate internă față de amenințările hibride sporite.
Menționăm că, recent, BPDS „Fulger” a primit două automobile blindate, echipate cu sisteme de scară pentru intervenții speciale. Aceste dotări, în ansamblu, vor spori considerabil capacitățile operaționale ale forțelor speciale în gestionarea situațiilor de criză, permițând intervenții rapide și sigure în medii complexe.
Un dintre obiectivele Poliției Naționale este îmbunătățirea capacităților de intervenție ale polițiștilor în activitatea polițienească, iar derularea acestor instruiri reconfirmă angajamentul Inspectoratului General al Poliției pentru pregătirea continuă a personalului. Astfel, se aliniază la cerințele moderne pentru a crește eficiența intervențiilor speciale, asigurând siguranța cetățenilor și apărarea ordinii publice.
17 iulie 2025
24.03.2026
22:51
46
OpenAI își abandonează planul de a face din ChatGPT un magazin online și îl transformă într-un ghid de informare pentru cumpărături
24.03.2026
22:50
38
Arm își lansează primul procesor propriu pentru centre de date AI, după 36 de ani de licențiere a arhitecturilor
24.03.2026
21:46
170
OpenAI lansează instrumente open source pentru a ajuta dezvoltatorii să facă aplicațiile de inteligență artificială mai sigure pentru adolescenți
24.03.2026
21:18
672
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău ar putea trece la învățământul online, iar circulația troleibuzelor ar putea fi sistată integral din cauza crizei energetice provocată de bombardamentele armatei lui Putin
24.03.2026
20:46
279
Vremea în Republica Moldova pe 25.03.2026: ușoară răcorire, cer mai mult senin
24.03.2026
20:24
221
Breșă de date la Crunchyroll: hackerul susține că a furat milioane de înregistrări din tichetele de suport ale utilizatorilor
299
Epic Games concediază peste 1.000 de angajați din cauza scăderii popularității Fortnite
427
MAIA promite rambursarea accizei la motorină și mecanisme noi de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova
24.03.2026
18:37
326
Parlamentul evaluează progresele Chișinăului în libera circulație a mărfurilor și serviciilor pe piața UE
24.03.2026
18:35
546
R. Moldova sub risc de blackout din cauza BOMBARDAMENTELOR armatei lui Putin! În timp ce Guvernul cere măsuri de URGENȚĂ după atacurile Rusiei, Igor Dodon spune ,,NU" instituirii stării de urgența și protejării cetățenilor
24.03.2026
21:46
50
OpenAI lansează instrumente open source pentru a ajuta dezvoltatorii să facă aplicațiile de inteligență artificială mai sigure pentru adolescenți
24.03.2026
21:18
565
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău ar putea trece la învățământul online, iar circulația troleibuzelor ar putea fi sistată integral din cauza crizei energetice provocată de bombardamentele armatei lui Putin
24.03.2026
20:46
266
Vremea în Republica Moldova pe 25.03.2026: ușoară răcorire, cer mai mult senin
24.03.2026
20:24
210
Breșă de date la Crunchyroll: hackerul susține că a furat milioane de înregistrări din tichetele de suport ale utilizatorilor
290
Epic Games concediază peste 1.000 de angajați din cauza scăderii popularității Fortnite
416
MAIA promite rambursarea accizei la motorină și mecanisme noi de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova
24.03.2026
18:37
316
Parlamentul evaluează progresele Chișinăului în libera circulație a mărfurilor și serviciilor pe piața UE
24.03.2026
18:35
535
R. Moldova sub risc de blackout din cauza BOMBARDAMENTELOR armatei lui Putin! În timp ce Guvernul cere măsuri de URGENȚĂ după atacurile Rusiei, Igor Dodon spune ,,NU" instituirii stării de urgența și protejării cetățenilor
334
Republica Moldova dezvoltă sistemul AKIS pentru a conecta fermierii cu cercetarea și inovația agricolă
24.03.2026
17:29
371
Apple introduce reclame în Apple Maps și lansează platforma unificată Apple Business pentru companii
24.03.2026
17:26
414
Republica Moldova face pas decisiv pentru evaluarea și acreditarea internațională a școlilor doctorale
24.03.2026
17:24
411
FCC oprește importul de routere casnice produse în străinătate, invocând riscuri majore de securitate cibernetică
467
FBI instruiește autoritățile din Republica Moldova pentru combaterea criminalității cibernetice și a abuzurilor cu criptomonede
24.03.2026
15:30
453
Moldova lansează Strategia națională pentru transport inteligent: trafic mai sigur și conexiuni europene până în 2040
24.03.2026
15:13
501
Ministrul Energiei, control inopinat la Stația Electrică Vulcănești: ritmul lucrărilor trebuie accelerat pentru a întări securitatea energetică a țării
24.03.2026
15:13
425
Dan Perciun promite acces echitabil la universitățile din Chișinău pentru tinerii din raioanele de est și extinderea programului „Învață în Moldova”
24.03.2026
15:06
501
Studiu IPP: rețeaua școlară din Republica Moldova trebuie reorganizată urgent pe fondul declinului demografic și al școlilor mici din mediul rural
24.03.2026
15:01
419
Agile Robots se aliază cu Google DeepMind pentru a integra modelele Gemini în roboți industriali avansați
490
Terapie modernă pentru Parkinson în stadiu avansat, introdusă la Spitalul Județean Arad, redă mobilitatea pacienților
24.03.2026
14:34
458
Bruxelles confirmă: transporturile din Republica Moldova avansează pe calea integrării europene
24.03.2026
14:28
433
AIPA alocă 65,41 milioane de lei pentru subvenții în agricultură în perioada 16-20 martie 2026
24.03.2026
14:25
508
Guvernul instituie stare de urgență energetică pentru 60 de zile după avarierea liniei Vulcănești-Isaccea
703
Banda de români care fura din bancomate în Marea Britanie, doborâtă rapid cu ajutorul inteligenței artificiale
519
Rogobete: Ambulatoriul de specialitate, „cheia succesului” pentru 70% dintre nevoile medicale ale românilor
24.03.2026
11:22
860
Și-a ucis nepoata cu dizabilități și cumnata în curtea casei din Nisporeni: 20 de ani de închisoare pentru criminalul de 49 de ani
OpenAI lansează instrumente open source pentru a ajuta dezvoltatorii să facă aplicațiile de inteligență artificială mai sigure pentru adolescenți
Vremea în Republica Moldova pe 25.03.2026: ușoară răcorire, cer mai mult senin
Breșă de date la Crunchyroll: hackerul susține că a furat milioane de înregistrări din tichetele de suport ale utilizatorilor
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.44
1 RON
3.96
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40





Inapoi














