Angajații Băncii Naționale a Moldovei, cercetați penal în dosarul „furtul miliardului”, SUSPENDAȚI din funcții de către guvernatoarea Anca Dragu: „Aceste măsuri trebuiau luate mai demult pentru a asigura credibilitatea sistemului”
2507
Angajații Băncii Naționale a Moldovei (BNM), cercetați penal pentru implicare în jaful bancar, inclusiv Ruslan Grate și Ion Ropot, au fost suspendați din funcții începând cu 31 ianuarie curent, prin ordine semnate de guvernatoarea Anca Dragu.
„Angajații BNM care sunt inculpați în acest dosar deja au fost suspendați din funcție, începând cu data de 31 ianuarie curent. Aceste persoane au contractele suspendate, conform Codului Muncii, art. 76, litera g. (...) În momentul în care un angajat este în conflict cu instituția, nu mai poate sta în instituție. Cadrul legal din R. Moldova permitea acest lucru”, a anunțat astăzi guvernatoarea BNM, Anca Dragu, în cadrul podcastului „Dă sens banilor”.
Șefa BNM a adăugat că banca centrală are în prezent o colaborare „foarte bună” cu instituțiile statului și deja este efectuată o evaluare a cadrului legal pentru a modifica legislația în vigoare, astfel încât să fie posibilă protejarea martorilor, a avertizorilor de integritate, dar și eliminarea celor care aduc atingere reputației sectorului bancar.
„Nu fac decât să exprim abordarea europeană, abordarea internațională când vorbim despre sectorul bancar, despre o bancă, Banca Națională. Contează foarte mult principiul de reputație. Și legea este făcută așa încât nu aștepți decizia finală a instanței, ci, din momentul în care o persoană ajunge să fie inculpată, mai ales într-un caz atât de răsunător, trebuie izolată, cel puțin suspendarea contractului. Și, da, și în R. Moldova permitea acest lucru și eu l-am aplicat. (...) Nu se întâmplă o asemenea situație în nicio instituție – să ai un angajat care este inculpat într-un proces împotriva instituției și acela să aibă în continuare acces în instituție. Nu vorbim despre oameni, ci despre principii, aceste măsuri ar fi trebuit luate mai demult pentru a asigura această credibilitate a sistemului”, a punctat Anca Dragu.
Sabotare în recuperarea banilor, angajarea și menținerea în funcție a unor oameni implicați în frauda bancară și obstrucționarea anchetei au constituit motivele demiterii de către Parlament, la finele anului trecut, a guvernatorului BNM, Octavian Armașu. În cadrul audierilor din Parlament, Armașu le spunea deputaților că nu îi poate demite pe angajații respectivi până nu există un verdict al instanței. Totodată, Armașu declara că BNM este obligată să chite serviciile judiciare ale angajaților care își aleg de sine stătător avocații, unii dovedindu-se a fi chiar cei care îl apără în instanță pe condamnatul Ilan Șor.
Președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, Radu Marian, a declarat atunci că Armașu nu a luat măsuri să protejeze instituția de unii angajați BNM, care erau implicați în protejarea intereselor beneficiarilor „fraudei bancare”. Mai mult, persoanele respective au făcut tot posibilul ca să protejeze „grupul Șor” în instanțele judecătorești de răspunderea penală:
„Ruslan Grate, actualmente expert-consultant în departamentul sisteme de plățiîn cadrul BNM (anterior a ocupat și funcția de șef direcție control bancar și monitorizare a activităților de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului). Grate a fost desemnat să reprezinte BNM în instanța de judecată pe un episod de condamnare a lui Șor. E vorba de un episod de aproximativ 2,5 miliarde de lei. În instanță, Grate a dat depoziții în favoarea lui Șor. Ruslan Grate a fost ex-administrator special la „Unibank”, acesta fiind reținut pe 22 iunie 2021 într-un caz de mușamalizare eliberării a 78 de milioane lei de la „Unibank” către entitatea „Fortex Opportunities” LP, ce ar fi fost afiliată grupului Șor. Incredibil este faptul că Ruslan Grate este apărat de același grup de avocați, care îl apără pe Șor. Iar plata avocatului pentru Grate se face din contul BNM, adică din bani publici.
Ion Ropot, actualmente șef direcție rezoluție bancară, fost administrator special Băncii de Economii a Moldovei (BEM). Acesta este acuzat că, împreună cu Viorel Bîrcă, ex-președinte interimar BEM, ar fi sustras 10 milioane de dolari SUA și 8 milioane de euro din plasamentele interbancare acordate de „Moldindconbank” și „Moldova Agroindbank” către Banca de Economii. Acesta a fost reținut pe 11 martie 2023, iar ulterior plasat în arest, fiind cercetat și de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale pentru „abuz de serviciu” la gestionarea garanțiilor bancare acordate de către BNM instituțiilor financiare: BEM, „Unibank” și Banca Socială.
Ion Sturzu, fost viceguvernator BNM, cercetat în dosarul fraudei bancare. În pofida faptului că grupul de urmărire penală a documentat vinovăția și implicarea în frauda bancară a acestuia, guvernatorul Armașu nu a întreprins acțiuni în vederea revocării (în conformitate cu art. 23 din Legea 547 cu privire la BNM) a lui Ion Sturzu din funcția de viceguvernator”, a detaliat anterior Radu Marian.
09.04.2026
11:52
270
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
363
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
455
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
421
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
419
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
639
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
621
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
527
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
578
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
552
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
09.04.2026
11:52
270
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
360
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
454
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
420
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
418
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
636
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
620
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
526
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
577
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
551
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
566
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
516
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
599
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
560
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
538
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
703
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
622
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
705
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
576
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
689
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
675
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
637
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
759
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
583
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
591
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














