Analiză AFP // Acordurile de asociere nu se aplică în mod direct Transnistriei şi Crimeei
832
Liderii UE au semnat vineri înainte de prânz un acord de asociere (AA) cu Republica Moldova, Ucraina şi Georgia care nu se aplică în mod direct teritoriilor disputate Transnistria, Crimeea, Osetia de Sud şi Abhazia, relatează AFP, care prezintă succint iniţiativa Uniunii şi consecinţele ei.
- De ce a luat UE această iniţiativă fără precedent?
AA permite ancorarea acestor ţări la Uniune, fără să le ofere perspectiva de a adera la blocul european.
Catalogat drept „inovator şi ambiţios” de către Comisia Europeană, care l-a negociat începând din 2007, AA creează cadrul unei cooperări aprofundate, între altele în sectoarele energetic, al justiţiei, politicii externe, vizelor şi culturii. Ţările semnatare se angajează în primul rând să respecte statul de drept şi să lupte împotriva corupţiei.
Ambiţia UE este să creeze o zonă de liber-schimb în care să intoducă norme comune.
- Ce consecinţe economice se aşteaptă?
Cele trei ţări semnatare vor obţine un acces privilegiat pe Piaţa Internă a UE, „cea mai mare piaţă unică din lume”, de 500 de milioane de consumatori. Exporturile ucrainene ar putea să crească cu peste un miliard de euro pe an, mai ales în domeniile textil, alimentar sau al oţelului, ceea ce va alimenta creşterea economică a ţării cu 1% potrivit unui studiu UE.
În schimb, Chişinăul, Tbilisi şi Kievul se angajează să efectueze reforme profunde, care s-ar putea dovedi dificile din punct de vedere social şi politic.
Pentru UE, beneficii comerciale sunt aşteptate să apară pe termen lung, însă în următorii ani iese în pierdere. Uniunea a promis un program de ajutorare vast - în valoare de 11 miliarde de euro numai pentru Ucraina.
Pe termen lung, UE „va fi nevoită să depună un efort susţinut pentru a-şi ajuta ţările (membre) să efectueze reforme dureroase - iar reforma principală va avea loc în sectorul energetic - cu scopul de a-şi face statele mai puţin vulnerabile la presiuni ruseşti”, avertizează Judy Dempsey de la Institutul Carnegie Europe.
- Semnarea AA poate tensiona şi mai mult relaţiile cu Rusia?
La Bruxelles domneşte prudenţa, după ce experţii nu au prevăzut absolut deloc că AA, care urma să fie semnat iniţial la sfârşitul lui 2013, va declanşa grava criză ucraineană.
După şase luni, Rusia pare că a conştientizat faptul că nu putea să împiedice cei trei foşti sateliţi sovietici să semneze AA, după ce a încercat să exercite presiuni asupra lor interzicând importurile de vin moldovenesc sau ciocolata ucraineană „Roshen”.
Pe plan economic, Moscova a avertizat că va adopta „măsuri de protecţie” în cazul că se va dovedi că acordul dăunează economiei ruse. Ea se teme de un aflux de produse din UE pe teritoriul rus, via Ucraina.
În pofida rezervelor pe care le are, Moscova a acceptat să înceapă negocieri cu Bruxellesul şi Kievul, începând de la 11 iulie, asupra condiţiilor aplicării AA. Până în prezent, UE „nu a putut să dovedească avantajele” pe care le-ar putea obţine Rusia, a subliniat Ministerul de Externe.
- Cele trei ţări vor fi libere să-şi continue relaţiile cu Rusia?
Da, sunt de părere experţi UE, care denunţă jumătăţile de adevăr spuse de Moscova pe această temă.
Însă, semnând AA, cele trei ţări nu se mai pot alătura proiectului Uniunii Economice Eurasiatice (UEE) pe care încearcă să-l pună pe picioare Moscova cu vecinii ei. „Cele două sunt incompatibile”, a declarat un oficial UE. Şi asta pentru că singurele două ţări care s-au alăturat UEE până în prezent - Belarusul şi Kazahstanul - nu sunt membre ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).
- AA se va aplica în teritorii disputate precum Crimeea?
Nu, nu se va aplica. La 23 iunie, UE a interzis în mod oficial importurile de bunuri din Crimeea, a cărei anexare de către Rusia nu o recunoaşte. Numai produsele din Crimeea autorizate de către autorităţile de la Kiev vor fi acceptate pe teritoriul UE.
Societăţile din Transnistria, o regiune separatistă prorusă moldovenească, şi cele din Osetia de Sud şi Abhazia, regiuni separatiste proruse georgiene cărora Rusia le-a recunoscut independenţa, nu vor beneficia de avantajele comerciale legate de AA.
10.04.2026
18:51
608
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
16:13
730
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
09.04.2026
15:26
1201
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
08.04.2026
18:53
1252
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:41
1176
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
11:37
1234
VIDEO // Reformă RĂDICALĂ a Administrației Publice Locale. Guvernul propune prag minim de 3 000 de locuitori pentru primării, reducerea raioanelor la ZECE și un stimulent de 6,5 MILIARDE de lei pentru amalgamarea primăriilor
1637
Maia Sandu, vizită oficială în Irlanda înainte ca Dublinul să preia președinția Consiliului UE
03.04.2026
13:00
2781
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
01.04.2026
19:08
2827
ANALIZĂ // Cine va conduce PAS după congresul din vară? ,,Întrebarea „cine va conduce PAS” nu este o simplă intrigă de cadre, dar un test al viabilității întregii construcții politice"
01.04.2026
19:05
2521
Maia Sandu, la Riga: sprijin ferm din partea Letoniei pentru aderarea rapidă a Moldovei la Uniunea Europeană
11.04.2026
08:05
306
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
582
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
569
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
590
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
604
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
634
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
772
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
606
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
555
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
730
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
618
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
564
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
901
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
706
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
800
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
810
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
799
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
751
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
966
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
982
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
906
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
820
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
741
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
838
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
919
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
Horoscopul zilei 11.04.2026
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














