ALERTĂ la granița R. Moldova
5241
Acordul de încetare a focului încheiat pe 5 septembrie, la Minsk, de armata ucraineană şi rebelii proruşi din estul Ucrainei a fost încă o dată încălcat, duminică în zona aeroportului din Doneţk, unde au fost auzite tiruri ale artileriei grele, transmite AFP.
Cele cinci luni de dispute armate între forţele guvernamentale ucrainene şi separatiştii proruşi s-au soldat cu peste 2 700 de morţi. În pofida faptului că preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a salutat în această săptămână „schimbarea radicală” a situaţiei prin încheierea unui acord de încetare a focului, cele două părţi sunt implicate în prezent în schimburi de focuri în mai multe cartiere ale oraşului Doneţk, potrivit Agerpres.
Kievul şi Occidentul acuză Rusia că joacă un rol activ în sprijinirea rebelilor separatişti, prin furnizarea de arme şi soldaţi, acuzaţii respinse însă ferm de către Kremlin.
Sâmbătă, armata ucraineană a anunţat că a respins în seara precedentă un atac al separatiştilor proruşi asupra aeroportului din Doneţk. „Numeroşi rebeli sprijiniţi de şase tancuri au lansat vineri la ora locală 19:30 (16:30 GMT) un asalt contra aeroportului din Doneţk, care a fost respins eroic de către soldaţi'', a indicat biroul de presă al statului-major al operaţiunii armatei ucrainene în estul ţării.
Pe de altă parte, premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a declarat sâmbătă că obiectivul preşedintelui rus Vladimir Putin este de a „elimina Ucraina ca stat independent” şi de a reface Uniunea Sovietică. Potrivit lui Iaţeniuk, NATO este „singurul instrument” de protecţie pentru Ucraina, ţară al cărei „agresor principal” este Rusia.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
12.09.2026
23:38
12.09.2026
23:29
12.09.2026
23:19
12.09.2026
23:08
12.09.2026
22:09
12.09.2026
21:16
12.09.2026
21:07
12.09.2026
20:55
12.09.2026
20:41
12.09.2026
19:58
12.09.2026
19:54
12.09.2026
19:28
12.09.2026
19:14
12.09.2026
19:11
12.09.2026
18:04
12.09.2026
16:55
12.09.2026
16:47
12.09.2026
15:54
12.09.2026
14:47
12.09.2026
14:28
12.09.2026
14:27
12.09.2026
14:15
12.09.2026
14:04
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
















