Aducea un „Renault” din Polonia și a rămas FĂRĂ el la vamă
2065
Un cetățean al R. Moldova în vârstă de 27 de ani a rămas fără mașina de model „Renault Laguna” pe care o aducea din Polonia și s-a ales cu dosar intentat de oamenii legii.
Acesta s-a prezentat zilele trecute în punctul de trecere Briceni și voia să intre în republică la volanul acestui automobil. Numai că polițiștii de frontieră au remarcat din start că certificatul de înmatriculare care ar fi eliberat de autoritățile poloneze este falsificat. De asemenea, oamenii legii aveau întrebări vizavi de autenticitatea ștampilei privind trecerea reviziei tehnice pentru anul curent.
Polițiștii de frontieră au stabilit că că acel autoturism figura ca fiind exportat din Olanda încă din anul 2011 și nu fusese înmatriculat oficial în Polonia.
Șoferul a spus că și-a perfectat actele personal și nu cunoaște nimic despre anumite nereguli.
Mașina a fost orpită la frontieră, iar șoferul este cercetat acum pentru uz de fals în acte oficiale.
Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o amendă de până la 32 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore sau închisoare de până la 2 ani.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei

















