23:32:19 06.04.2026
Stiri

Administratorul unui SITE din R. Moldova, PENALIZAT pentru „coruperea alegătorilor”: Afacerea cu voturi contra 50 de lei

Anticorupție 07.12.2018 13:43 Vizualizări2204
Administratorul unui SITE din R. Moldova, PENALIZAT pentru „coruperea alegătorilor”: Afacerea cu voturi contra 50 de lei

Un locuitor al capitalei a fost găsit vinovat de coruperea alegătorilor la localele din anul 2015 şi obligat de prima instanță să plătească o amendă de 20 de mii de lei. De asemenea, acestuia i-au fost confiscate bunurile utilizate la comiterea infracţiunii încă acum mai bine de patru ani.

Procuratura Generală susține că, pe 20 mai 2015, inculpatul a procurat, pe un termen de un an, domeniul www.alegerimoldova.com, indicând date de contact neveridice. Așa a creat o platformă-web, prin intermediul căreia determina alegătorii, înregistraţi pe site, să voteze un anumit candidat la alegerile locale din acel an contra 50 de lei per vot.

Mai exact, cu două zile înainte de data alegerilor locale, administratorul platformei urma să le transmită alegătorilor prin e-mail o scrisoare cu datele candidatului pentru care urmau să voteze. Ulterior, alegătorul trebuia să fotografieze buletinul de vot îndeplinit conform instrucţiunilor şi să-l transmită inculpatului, care le promitea câte 50 de lei pentru fiecare buletin de vot încărcat.

De asemenea, inculpatul îi determina pe reprezentanţii partidelor politice şi candidaţii la alegerile locale să procure voturile alegătorilor în avans, acesta încasând un comision de 20%.

Adminsitratorul acestui site a indicat că un procent la alegerile locale din Chişinău costă aproximativ 20 de mii de dolari, în cazul prezenţei la vot a 60 la sută din alegători, iar un procent la alegerile locale din Bălţi – aproximativ 2 500 de dolari.

Inculpatul, în vârstă de 29 de ani, nu și-a recunoscut vina.

Sentinţa este cu drept de atac.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
06.04.2026 08:29 609 Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026 07:55 1100 Horoscopul zilei 05.04.2026
04.04.2026 08:15 1280 Horoscopul zilei 04.04.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.28 1 USD 17.61 1 RON 3.98 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte