Adevărul despre începuturile pandemiei în Wuhan a ieşit la iveală: Informaţiile care răstoarnă situaţia
4607
Situaţia epidemiologică din Wuhan ar fi fost de 10 ori mai gravă în primăvară decât cea înregistrată în cifrele oficiale, arată un studiu realizat de autorităţile de sănătate publică din China, citat de Bloomberg.
Circa 4,4% dintre cei testaţi au dezvoltat anticorpi care pot lupta cu agentul patogen care cauzează Covid-19, ceea ce sugerează că au fost infectaţi deja în trecut, conform unei anchete derulate în luna aprilie de centrul pentru controlul şi prevenţia bolilor din China, la care au participat 34.000 de persoane. Datele studiului au fost publicate luni.
O astfel de rată de infectare sugerează că dintre cei 11 milioane de oameni din Wuhan, circa 500.000 au fost deja infectaţi, de 10 ori mai mult în comparaţie cu cele 50.000 de cazuri raportate de autorităţi până la mijlocul lunii aprilie, când a fost derulată ancheta.
Chinezii au fost criticaţi la nivel internaţional pentru modul în care au gestionat începutul epidemiei, care s-a răspândit în toată lumea şi a devenit o pandemie globală în acelaşi an în care a fost anunţat primul caz oficial.
Statele Unite a pus sub semnul întrebării modul în care China a gestionat începutul epidemiei în Wuhan, în contextul în care situaţia epidemiologică din China a fost eclipsată rapid de situaţii mai grave înregistrate în Europa şi în America de Nord.
Dincolo de ceea ce sugerează datele, nu este neobişnuit ca autorităţile de sănătate dintr-o ţară să raporteze mai puţine cazuri în timpul unei epidemii care se extinde agresiv, în contextul în care capacităţile de testare sunt limitate, iar sistemele publice de sănătate sunt puse rapid la încercare. Situaţia este complicată şi de faptul că anumite persoane se pot infecta, dar rămân asimptomatice.
Anchetele ca aceasta derulată de autorităţile de sănătate din China în aprilie sunt utilizate la nivel global de profesioniştii din sănătate pentru a înţelege cu adevărat scara la care s-a extins o epidemie, de la Covid-19 până la SIDA şi hepatită. Rezultatele generate de astfel de studii pot influenţa modul în care autorităţile gestionează criza sanitară şi modul în care sunt distribuite eforturile de imunizare.
26.02.2026
01:36
43
Nvidia anunță un nou trimestru record, pe fondul exploziei cererii de putere de calcul pentru AI
25.02.2026
23:58
245
Casa Albă cere giganților AI să plătească pentru scumpirile la energie, după ce aceștia au promis deja că vor acoperi costurile suplimentare
25.02.2026
23:44
278
Agenția americană de securitate cibernetică CISA, paralizată de tăieri de personal și buget sub administrația Trump
25.02.2026
23:12
321
Larry Summers își dă demisia de la Harvard după dezvăluirea legăturilor cu Jeffrey Epstein, înaintea audierii soților Clinton
25.02.2026
22:44
272
Google înglobează Intrinsic pentru a accelera integrarea inteligenței artificiale în roboții industriali
25.02.2026
22:27
287
Samsung lansează ecrane cu mod de confidențialitate personalizabil pentru aplicații și notificări
25.02.2026
22:18
292
Cum a ajuns un șef al contractorului american L3Harris să vândă rușilor instrumente de hacking de milioane de dolari
25.02.2026
22:10
281
Un editor al lui MrBeast, acuzat de tranzacționare pe bază de informații privilegiate pe platforma Kalshi
25.02.2026
22:04
278
CUDIS lansează noua generație de inele de sănătate cu antrenor AI integrat și recompense pentru obiceiuri sănătoase
25.02.2026
21:25
489
Presupusul asasin al fostului deputat ucrainean prorus Andrii Portnov, împuşcat la o şcoală de elită din Madrid, capturat în Germania după un mandat european de arestare
26.02.2026
01:36
49
Nvidia anunță un nou trimestru record, pe fondul exploziei cererii de putere de calcul pentru AI
25.02.2026
23:58
248
Casa Albă cere giganților AI să plătească pentru scumpirile la energie, după ce aceștia au promis deja că vor acoperi costurile suplimentare
25.02.2026
23:44
280
Agenția americană de securitate cibernetică CISA, paralizată de tăieri de personal și buget sub administrația Trump
25.02.2026
23:12
323
Larry Summers își dă demisia de la Harvard după dezvăluirea legăturilor cu Jeffrey Epstein, înaintea audierii soților Clinton
25.02.2026
22:44
274
Google înglobează Intrinsic pentru a accelera integrarea inteligenței artificiale în roboții industriali
25.02.2026
22:27
289
Samsung lansează ecrane cu mod de confidențialitate personalizabil pentru aplicații și notificări
25.02.2026
22:18
294
Cum a ajuns un șef al contractorului american L3Harris să vândă rușilor instrumente de hacking de milioane de dolari
25.02.2026
22:10
284
Un editor al lui MrBeast, acuzat de tranzacționare pe bază de informații privilegiate pe platforma Kalshi
25.02.2026
22:04
280
CUDIS lansează noua generație de inele de sănătate cu antrenor AI integrat și recompense pentru obiceiuri sănătoase
25.02.2026
21:25
491
Presupusul asasin al fostului deputat ucrainean prorus Andrii Portnov, împuşcat la o şcoală de elită din Madrid, capturat în Germania după un mandat european de arestare
25.02.2026
21:23
362
Val de moratorii și tăieri de facilități fiscale împotriva centrelor de date AI în Statele Unite
25.02.2026
21:20
486
Zelenski explică de ce reparaţiile la conducta Drujba vor întârzia în ciuda presiunilor UE şi a acuzaţiilor Ungariei
25.02.2026
21:12
376
Google transformă Gemini în „secretar” pe Android: automatizează comenzi, detectează fraude și extinde funcția Circle to Search
25.02.2026
20:39
367
OpenAI introduce reclame treptat în ChatGPT și promite protejarea datelor și a încrederii utilizatorilor
25.02.2026
20:29
403
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi 26 februarie 2026
25.02.2026
20:09
440
Parchetul german clasează dosarul pensionarului care l-a numit pe cancelarul Merz „Pinocchio”, considerând critica legitimă la adresa puterii
25.02.2026
19:34
365
Creatorul OpenClaw, angajat de OpenAI, îi îndeamnă pe dezvoltatori să fie jucăuși cu AI și să trateze programarea asistată de inteligență artificială ca pe o abilitate care se învață în timp
25.02.2026
18:44
440
Tot mai mulți adolescenți americani își caută sprijinul emoțional la chatboți AI, spre îngrijorarea experților și a părinților
25.02.2026
18:42
439
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Limba și literatura română” pentru școlile cu predare în limbile minorităților naționale
25.02.2026
18:39
373
Podcasturile depășesc radioul vorbit în preferințele americanilor și se extind puternic în format video
25.02.2026
18:03
377
Program național „Zona Sigură Online” pentru părinți, îngrijitori și copiii care folosesc inteligența artificială în mediul digital
25.02.2026
17:47
1309
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
17:30
437
Plan național pentru revitalizarea limbii găgăuze în autonomie, lansat la Comrat pentru perioada 2026-2027
25.02.2026
16:51
482
MEC lansează consultări publice pentru Concepția disciplinei „Limba și literatura română” în învățământul general
25.02.2026
16:37
1721
ULTIMA ORĂ, DOC // Președinta Sandu la RETRAS de urgență cetățenia R. Moldova la NOUĂ persoane. Cine sunt acestea și de ce s-a recurs la o asemenea măsură DRASTICĂ
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.14
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














