Adevărul despre cel mai utilizat medicament din lume
4287
batanga.com Aspirina este unul dintre cele mai folosite medicamente la nivel mondial, recomandat pentru reducerea inflamațiilor și pentru tratarea durerii. Medicii recomandă consumul zilnic al unei pastile pentru prevenirea apariției afecțiunilor cardiovasculare și reducerea riscului de apariție a infarctului.
Proprietatile „medicamentului-minune” au fost analizate de oamenii de știință de la Universitatea Harvard pentru a stabili eficiența acestuia. La cercetare au participat 28 de mii de femei sănătoase, care au fost monitorizate timp de 15 ani. Acestea au fost împărțite în două grupuri – primul a luat o aspirină pe zi de 100 de miligrame, iar altul a primit pastile placebo, scrie lyla.ro.
Rezultatele cercetării au arătat că femeile sub 65 de ani care au luat o aspirină pe zi prezentau, într-adevar, un risc mai scăzut de infarct, dar și de cancer la colon. Totuși, acestea prezentau un risc mai ridicat de sângerări gastrointestinale, pericolul reducând masiv beneficiile aduse de administrarea unei aspirine pe zi.
„Ce contează de fapt este vârsta și istoricul medical, dar și predispozițiile medicale. Pentru femeile de peste 65 de ani, o aspirină pe zi poate fi un bun tratament de prevenire. Dacă femeia are sub 65 de ani și nu prezintă riscuri multiple precum diabetul, hipertensiunea, colesterolul mărit, obezitatea sau un istoric familial de boli de inimă, atunci luarea unei aspirine pe zi nu este indicată”, a explicat medicul cardiolog Suzanne Steinbaum din cadrul Spitalului„ Lenox Hill” din New York.
29.10.2018
10:40
28.05.2018
08:02
11.03.2018
19:30
18.02.2018
11:04
18.02.2018
09:30
08.09.2015
07:27
02.09.2015
07:30
25.08.2015
16:00
20.06.2015
15:31
18.12.2014
18:03
16.10.2014
17:35
23.08.2014
15:37
03.11.2026
04:03
03.11.2026
03:39
03.11.2026
03:34
03.11.2026
03:22
03.11.2026
03:01
03.11.2026
00:59
03.11.2026
00:58
02.11.2026
23:30
02.11.2026
23:20
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
02.11.2026
22:33
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















