„ACUM” așteaptă astăzi PSRM la sesiunea SPECIALĂ a Parlamentului: Ordinea de zi propusă
1680
Blocul Politic „ACUM” îi așteaptă astăzi pe cei 35 de deputați ai Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) la sesiunea specială a Parlamentului, pe care au programat-o pentru ora 14.00.
„Blocul „ACUM” a invitat fracțiunea PSRM la sesiunea specială a Parlamentului Republicii Moldova pentru astăzi, 21 mai 2019, la ora 14:00, pentru a alege conducerea Parlamentului și a vota inițiativele legislative antioligarhice”, se arată într-un comunicat al blocului.
Secretariatul Legislativului a anunțat că o asemenea ședință nu poate avea loc, odată ce deputații se află într-o ședință ordinară, întreruptă la finele lunii martie curent.
Anterior, socialiștii spuneau că se vor așeza la masa discuțiilor cu „ACUM” doar după ce blocul va accepta să o voteze pe Zinaida Grecianîi președinte al Parlamentului și să fie formată o coaliție de guvernare pentru patru ani, cu un reprezentant al „ACUM” în fruntea Guvernului.
Ordinea de zi a Sesiunii Speciale a Parlamentului Republicii Moldova din 21-22 mai 2019, propusă de Blocul „ACUM”:
- Proiectul de hotărâre a Parlamentului pentru adoptarea Declarației privind caracterul capturat al instituțiilor statului.
- Instituirea comisiei pentru efectuarea alegerii Președintelui Parlamentului. Alegerea Președintelui Parlamentului.
- Alegerea vicepreședinților Parlamentului.
- Formarea Biroului permanent al Parlamentului.
- Constituirea comisiilor permanente ale Parlamentului.
- Stabilirea datei alegerilor locale generale.
- Proiectul de hotărâre a Parlamentului cu privire la eliberarea Directorului Serviciului de Informații și Securitate.
- Proiectul de hotărâre a Parlamentului cu privire la revocarea Directorului Centrului Național Anticorupție.
- Proiectul de lege pentru modificarea unor acte legislative (în vederea anulării sistemului electoral mixt și revenirii la sistemul de vot proporțional, îmbunătățit conform recomandărilor Comisiei de la Veneția).
- Proiectul de lege pentru modificarea Codului Penal (art. 181/1 și 182).
- Proiectul de lege pentru modificarea articolului 4 din Legea cu privire la patenta de întreprinzător.
- Proiectul de hotărâre a Parlamentului cu privire la instituirea Comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor care au dus la ,,spălătoria” banilor murdari în proporții deosebit de mari prin intermediul judecătoriilor și instituțiilor financiar – bancare din Republica Moldova și investigării acestui proces.
- Proiectul de hotărâre a Parlamentului cu privire la instituirea Comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova și investigării acestui proces.
- Proiectul de hotărâre a Parlamentului cu privire la instituirea Comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor unor privatizări și concesionări a bunurilor proprietate publică.
- Proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la Procuratură.
- Proiectul de lege pentru modificarea articolului 20 din Codul electoral.
- Proiectul de lege pentru modificarea unor acte legislative (abrogarea legii cetățeniei prin investiție).
- Proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public.
- Proiectul de lege pentru modificarea articolului 23 din Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
30.08.2026
09:58
30.08.2026
09:55
30.08.2026
09:48
30.08.2026
09:37
30.08.2026
09:36
30.08.2026
09:21
30.08.2026
03:06
30.08.2026
01:20
30.08.2026
00:00
29.08.2026
23:43
29.08.2026
23:21
29.08.2026
23:17
29.08.2026
21:53
29.08.2026
21:50
29.08.2026
21:07
29.08.2026
20:56
29.08.2026
20:23
29.08.2026
20:19
29.08.2026
19:26
29.08.2026
18:14
29.08.2026
18:07
29.08.2026
17:33
29.08.2026
17:19
29.08.2026
16:48
29.08.2026
15:58
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Horoscopul zilei 23.08.2026
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25


















