Actori versus politicieni: „Trăim într-o societate hiperpolitizată”
1779
mc.gov.md Crez // „Investiția în cultură este una în durată, în minți, în formarea conștiinței…”
Oameni din culise, actori debutanți, dar și mari maeștri ai teatrului au fost premiați în cadrul Galei UNITEM 2016, care a avut loc la începutul acestei săptămâni la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău.
Mare forfotă în teatru, emoții, flori, dar și multă nerăbdare din partea celor care așteaptă să le fie răsplătit efortul și dedicația.
Când Nichita Stănescu a spus că „nimic nu este mai firesc decât absurdul”, probabil s-a referit la Republica Moldova sau la o scenă pe care se află actori autentici și actori politici, ceea ce s-a și întâmplat în cadrul Galei.
„Trăim într-o societate hiperpolitizată, dar pentru mine în calitatea mea de artist și conducător al unor structuri teatrale nu există ideologii de stânga, de dreapta, ci există personalități politice care susțin teatrul sau care nu susțin teatrul”, a precizat Alexandru Grecu, președintele Uniunii Teatrale din Moldova și coordonatorul acestui proiect de anvergură, care se află deja la a cincisprezecea ediție.
Matei Vișniec la Chișinău
La 70 de ani ai Uniunii Teatrale din Moldova, cel mai așteptat oaspete al evenimentului a fost dramaturgul Matei Vișniec căruia directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, Valeriu Matei, i-a decernat Premiul de Excelență.
Profund emoționat, regizorul a remarcat că este impresionat de imaginea politicienilor și actorilor, pe aceeași scenă, care este „o imagine de neconceput în Occident”.
Dramaturgul român, stabilit la Paris, consideră că acest lucru este nemaipomenit cu condiția ca politicienii să înțeleagă că asta îi obligă să sprijine în continuare cultura, pentru că sfera culturală și sfera politică întotdeauna s-au asociat.
„Investiția în cultură face parte din codul genetic al responsabilității lor. Politicienii trebuie să înțeleagă că investiția în cultură este una în durată, în minți, în formarea conștiinței, pentru că anume cultura combate spălarea de creiere”, a menționat în cadrul evenimentului Matei Vișniec.
UNITEM, la Bălți
Iurie Leancă, Renato Usatîi, Ilian Cașu, Andrei Năstase și Maia Sandu sunt câțiva dintre actorii politici, care au împărțit scena cu actorii de teatru.
„Sperăm să avem mai multe spectacole în sălile de teatru și mai puține în politică”, a remarcat Maia Sandu, care a înmânat Premiul pentru pedagogie teatrală lectorului Vlad Ciobanu, fondatorul Centrului Național de Educație prin Artă.
Însă Renato Usatîi, care a înmânat Premiul Special al Juriului Teatrului Dramatic de Stat pentru Tineret „S ulițî Roz”, a precizat că la anul e gata să găzduiască Gala UNITEM la Teatrul „Vasile Alecsandri” din Bălți.
Mai în glumă, mai în serios, directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu”, Petru Hadârcă, a spus că după eveniment „va chema părintele să sfințească locul acesta”, trezind amuzamentul publicului și al politicienilor, jumătate dintre ei fiind deja ieșiți din sală.
Cele mai bune roluri
La Gală, Uniunea Teatrală din Moldova a premiat, în cadrul a 16 secţiuni, personalităţi din lumea teatrului care s-au remarcat pe parcursul anului trecut.
Regizorului Petru Hadârcă i-a fost acordat Premiul de Excelență, dar și distincția „Cel mai bun rol masculin”, pentru rolul Eu din spectacolul „Casa de pe graniță”.
De această distincție s-a învrednicit și actorul Nicu Țurcanu pentru rolul Dorian Gray din spectacolul cu același nume, montat la Teatrul Studio Geneza Art.
Premiul pentru „Cel mai bun rol feminin” i-a fost acordat actriței Irina Rusu din spectacolul „Bătrânii noștri” de la Teatrul Național „Satiricus I. L. Caragiale”. Iar actrița Paulina Zavtoni de la Teatrul Republican „Luceafărul” s-a bucurat de Premiul pentru întreaga activitate.
Oamenii din culise pe scenă
Premiul Mare pentru cel mai bun spectacol dramatic a revenit la ediția din acest an spectacolului „Angajare de clovn” de Matei Vișniec, în regia lui Alexandru Grecu și cu participarea actorilor Jan Cucuruzac, Mihai Curagău și Valeriu Cazacu.
Spectacolul a fost montat la Teatrul Național „Satiricus I.L. Caragiale”, iar premiul a fost decernat de ministrul Culturii, Monica Babuc.
De asemenea, la festivitate au fost oferite și alte numeroase premii, fără a fi neglijați oamenii din culise.
Circa 12 costumieri, șoferi, machieuze și alți membri ai echipei tehnice s-au învrednicit de premii pentru munca lor. Unii s-au dovedit a avea și abilități actoricești. De exemplu, Vasile Coceban, șoferul Teatrului Național „Mihai Eminescu”, a recitat o poezie fabuloasă și plină de umor.
„Șoferul a ieșit în scenă/ Mergea încrezut ca la volan,/ dar când văzuse sala plină/ Brusc își pierduse din elan”, a rostit cu mult curaj Vasile Coceban.
Premii teatrale pentru politicieni
O altă scurtă scenetă, prezentată de Anatol Durbală și Constantin Cheianu, cei care s-au învrednicit de Premiul Președintelui UNITEM la secțiunea „Teatru TV”, a provocat amuzamentul spectatorilor.
Cei doi cunoscuți oameni de televiziune au prezentat Gala premiilor teatrale acordate politicienilor din R. Moldova și au ajuns la concluzia că „teatrele noastre cu tradiție nu s-au putut ridica la nivelul de măiestrie a unor companii teatrale, precum trupa Guvernului, cea a Parlamentului și, mai cu seamă, a teatrului de păpuși de pe strada Cantemir”.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare


















