Accident în Chișinău: A vrut să se ferească de un câine și a accidentat două persoane
1499
O femeie de 37 de ani și un bărbat de 32 de ani au ajuns noaptea trecută la spital, după ce au fost loviți de o mașină pe str. Hristo Botev din Chișinău.
Accidentul a avut loc la ora 00.15, iar Poliția Capitalei anunță că șoferul în vârstă de 44 de ani, care conducea automobil de model „Dacia”, a accidentat oamenii după ce a vrut să evite un câine.
Acesta a pierdut controlul volanului și a tamponat cei doi pietoni, care au fost preluați ulterior de o ambulanță.
În funcție de gravitatea leziunilor cu care s-au ales victimele, șoferul urmează a fi atras la răspundere.
Menționăm că, în ultimele trei zile, în R. Moldova au avut loc 11 accidente rutiere grave, în urma cărora a decedat o persoană și altele 11 s-au ales cu traumatisme.
Potrivit Inspectoratului Național de Patrulare, cauzele preliminare ale accidentelor ar fi depășirea neregulamentară și viteza excesivă, dar și poleiul de pe străzi.
În perioada 1-3 februarie, inspectorii de patrulare au documentat circa 30 de conducători auto care conduceau automobilul în stare de ebrietate, iar peste 300 au depășit limita de viteză admisă.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei


















