A vândut sau nu rușilor secrete de stat? Tactica aplicată de „spionul” Creangă din Parlament în raport cu procurorii
3151
Șeful Direcției Generale Juridice a Parlamentului, Ion Creangă, suspendat din funcție după ce a fost reținut în flagrant delict în timp ce îi transmitea informații asistentului atașatului militar al Federației Ruse în R. Moldova, refuză în continuare să facă declarații în fața procurorilor.
„Învinuitul nu a făcut declarații până acum”, a precizat pentru Ziarul NAȚIONAL Emil Gaitur, purtătorul de cuvânt al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Între timp, apărătorii lui Creangă au contestat decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, privind plasarea acestuia în arest preventiv pentru 30 de zile, iar instanța de apel urmează să se pronunțe miercuri, 14 iulie, în privința acestei solicitări.
Ion Creangă a fost reținut în noaptea de 30 spre 31 iulie curent direct dintr-un local din Chișinău, unde se afla cu Dmitri Kelov, un angajat al serviciilor secrete rusești care activa sub acoperire diplomatică la Chișinău.
CITIȚI și SPIONAJ // Proiecte de legi și secrete de stat, vândute rușilor cu sume de la 500 la 2 000 de dolari: Detalii oferite de procurorul PCCOCS despre cauza penală a „clienților diplomatului” rus expulzat din R. Moldova
Funcționarul din Parlament a fost monitorizat de angajații Serviciului de Informații și Securitate mai bine de un an, timp în care aceștia au fixat numeroase discuții ale lui Ion Creangă cu Dmitri Kelov, expulzat între timp din R. Moldova, precum și transmiterea mai multor documente. Ion Creangă ar fi fost remunerat pentru serviciile oferite serviciilor secrete ruse în dauna intereselor R. Moldova.
„Este vorba despre informații ce țin inclusiv de activitatea Parlamentului, de proiecte legislative și nu numai. Reiese că au fost transmise și informații atribuite la secretul de stat. Sumele ar varia începând de la 500 până la 2 000 de dolari”, a afirmat anterior procurorul Vitalie Chișca, responsabil de caz.
Sursele Ziarului NAȚIONAL arată că, pe lângă documentele care îi nimereau pe masă transmise rușilor, Ion Creangă era foarte bucuros să-i ofere lui Kelov explicații despre intențiile autorităților din R. Moldova, inclusiv în privința politicii externe, și chiar sfaturi privind „mobilizarea resurselor proruse pentru răsturnarea puterii” de la Chișinău.
CITIȚI și DOC, AVERE și AFACERI // Vindea secrete rușilor în timp ce era remunerat cu câte peste 43 de mii de lei pe lună de către Parlament: Ion Creangă, latifundiar, după ce anul trecut i-au fost donate 11 terenuri
La scurt timp după încătușarea lui Creangă, a fost reținut și un polițist de frontieră care activa la Aeroportul Internațional Chișinău și care i-ar fi vândut aceluiași Kelov informații legate de acest obiectiv strategic. Polițistul de frontieră, de asemenea suspendat din funcție pe perioada anchetei, nu-și recunoaște vina.
Menționăm că Ion Creangă este cercetat penal pentru trădare de patrie, în timp ce polițistul de frontieră - pentru complot împotriva R. Moldova.
12.11.2024
09:25
14.08.2024
14:49
02.08.2024
13:08
01.08.2024
17:07
01.08.2024
11:35
31.07.2024
09:47
02.01.2018
13:33
25.08.2026
10:08
25.08.2026
09:49
25.08.2026
09:38
25.08.2026
09:01
25.08.2026
08:22
25.08.2026
07:35
25.08.2026
06:32
25.08.2026
03:32
25.08.2026
02:18
25.08.2026
02:04
25.08.2026
01:44
24.08.2026
23:31
24.08.2026
23:15
24.08.2026
19:32
24.08.2026
19:17
24.08.2026
19:13
24.08.2026
18:23
24.08.2026
18:17
24.08.2026
17:59
24.08.2026
17:51
24.08.2026
17:30
24.08.2026
17:22
24.08.2026
17:17
24.08.2026
17:07
24.08.2026
16:54
24.08.2026
16:52
24.08.2026
16:48
24.08.2026
16:42
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
















